Iulian Iancu:România nu poate promova gazele de şist fără dialog cu populaţia

România nu poate promova gazele de şist fără acceptanţa publicului şi fără a informa corect populaţia despre avantajele şi implicaţiile exploatării unei astfel de resurse, dar şi despre tehnologiile de ultimă generaţie care se folosesc în acest proces, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu.

Acesta a precizat că gazele de şist reprezintă un subiect care a generat revoluţie la nivel mondial în cursul anului trecut şi, din fericire, acestea ar putea constitui o rezervă importantă pentru România, dacă se va confirma existenţa lor. Însă, exploatarea lor nu poate fi făcută fără o informare a populaţiei şi o dezbatere în acest sens.

„Nu putem promova o astfel de resursă fără acceptanţa publicului şi fără a pregăti populaţia şi a o informa corect despre avantajele, implicaţiile, tehnologiile de ultimă generaţie în această exploatare. Drept pentru care, Academia Română a supus dezbaterii publice acest subiect cu toate feţele cunoscute astăzi în lume, de la acele accidente, care sunt, astăzi, foarte uşor de înţeles şi de văzut pe internet, până la tehnologia de ultimă generaţie, care a reuşit să aducă acel element de securitate, de siguranţă şi a transformat SUA din importator în exportator de gaze naturale”, a spus Iancu.

În opinia acestuia, subiectul nu poate fi promovat ”în mod abrupt”, ci trebuie dezbătut public, iar populaţia, mai ales, cea care locuieşte în zonele cu un potenţial confirmat de gaze de şist trebuie informată corect.

„O tehnologie care nu are acceptanţa publicului nu există. Prin urmare, pentru România, ar fi o consecinţă dramatică să nu poată să-şi valorifice gazele de şist pentru că nu ştie să facă acest lucru într-o comunicare şi o informare reciprocă şi în garantarea eliminării oricărui factor de risc în exploatarea lor şi, mai ales, a impactului asupra mediului şi asupra stratului şi pânzelor de apă pentru care există astăzi acest tip de îngrijorare”, a adăugat deputatul social-democrat.

În ceea ce priveşte îngrijorările referitoare la impactul asupra mediului pe care l-ar avea exploatarea gazelor de şist, Iulian Iancu a precizat că se pare că îngrijorarea este amplificată şi întreţinută de anumiţi factori de interes, respectiv giganţi petrolieri, care încearcă reciproc să se împiedice în a accede pe piaţă.

„Toate discuţiile făcute până în prezent – şi sper să avem ulterior mai multe informaţii adiţionale – îngrijorarea se pare că este extrapolată de factori de interes – şi aici mă refer strict la giganţi petrolieri -, care îşi subminează unul altuia intrarea pe piaţă. Este cunoscut – şi deja se ştie în spaţiul public, dar nu există nicio informaţie oficială – că sunt milioane de euro vehiculate din partea unui mare jucător energetic împotriva celorlalţi jucători mari energetici care intră în exploatarea gazelor de şist, în a crea starea de panică, starea de emoţie, starea de îngrijorare. Aceste sume sunt dirijate într-o manipulare mediatică, într-o zonă care nu are la bază neapărat adevărul”, a afirmat Iancu.

Conform acestuia, „noi trebuie să eliminăm aceste lucruri, pentru că ele sunt în afara noastră, nu noi facem parte din acest tip de dezbatere. Pe noi ne interesează să ne valorificăm în mod sigur şi fără impact asupra mediului acest tip de resursă de materie energetică vitală pentru societatea şi economia românească”, a subliniat preşedintele comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

Referitor la alte ţări, Iancu a spus că lucrurile ”sunt nuanţate”.

”Aici sunt nuanţate lucrurile. Europa are un regim aproape special. Sunt state care au zis ‘nu’, cum ar fi Franţa sau Bulgaria, dar Franţa are 70% nuclear pentru care Germania spune ‘nu’ şi este atât de îngrijorată. Deci, sunt nuanţate lucrurile, dar noi trebuie să avem capacitatea să discernem între pericole şi garanţii elementul de adevăr, ca să ne putem valorifica această resursă”, a concluzionat Iulian Iancu.

Peste 7.000 de cetăţeni au protestat, miercuri, la Bârlad, împotriva exploatării gazelor de şist. Marşul a fost organizat de Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile (GISC) Bârlad şi a adunat reprezentanţi ai unor parohii din Bârlad şi din împrejurimi, activişti de mediu, reprezentanţi ai galeriei FC Vaslui, dar şi cetăţeni din judeţele Vaslui, Galaţi, Iaşi, care sunt împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice de către compania americană Chevron.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.