Izvorul Tămăduirii

Toate zilele din săptămâna ce urmează praznicului Învierii Domnului sunt speciale, însă cea de vineri este cu atât mai deosebită.

Prăznuim „Izvorul Tămăduirii”, iar acum se săvârşeşte slujba de Sfinţire a apei (Agheasma mică), cu care se stropesc bisericile, oamenii, dar şi casele. Apa este binecuvântată de Dumnezeu, iar prin mijlocirea Maicii Domnului dăruieşte vindecarea de boli sufleteşti şi trupeşti celor care beau din ea.

De altfel, în icoana „Izvorul Tămăduirii”, Maica Domnului este reprezentată cu mâinile înălţate în formă de rugăciune, iar Hristos, ca răspuns, binecuvântează cu ambele mâini.

Potrivit tradiției, cu puțin înainte de a ajunge împărat, aflat în apropiere de Constantinopol, Leon cel Mare va ajuta un orb să ajungă în cetate, dar şi să-şi potolească setea. După ce caută fără prea mare succes o apă în apropiere, îndrumat de Maica Domnului găsește un izvor din care îi va da orbului să bea. Acesta va începe să vadă însă după ce se spală şi pe faţă.

“Patrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt Eu, Care sălăşluiesc aici de multă vreme”.

În acest loc construiește Leon o biserică atunci când ajunge împărat, locaş numit Izvor al Tămăduirii. Ridicarea unei biserici este, prin urmare, cea dintâi semnificaţie a praznicului de astăzi. Tocmai de aceea, hramul bisericii şi reînnoirea acesteia se constituie într-o sărbătoare de sine stătătoare, ţinută de Biserica Ortodoxă în fiecare an, în Vinerea Luminată.

Mai multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de praznicul Izvorului Tămăduirii


Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova. Cunoscută atât datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Siriaca), cât pentru izvorul ei tămăduitor.

Mănăstirea Dervent, județul Constanța. La ceastă mănăstire există un izvor de apă tămăduitor care a apărut prin minunea făcut de Sfântul Apostol Andrei.

Schitul Horăicioara, județul Neamț. Se spune că Maica Domnului a descoperit izvorul tămăduitor, singura sursă de apă din împrejurimi, după rugăciunile stăruitoare ale monahilor acestui schit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.