Jack Parsons: ziua inventator, noaptea ocultist

A fost agresat în copilărie, a practicat ocultismul și a murit tânăr, la vârsta de 37 de ani. Jack Parsons, inginer specialist în proiectarea rachetelor, cel care a ajutat America în anii ’40 să debuteze în explorarea spațială, a dus o viață dublă: pe timp de zi, un inovator respectat, iar pe timp de noapte, adept al ocultismului, notează spacesafetymagazine.com.

În ciuda obiceiurilor bizare, Jack a fost un inovator clasic, fiind unul dintre principalii fondatori ai laboratorului Jet Propulsion și Engineering Corporation Aerojet. El a inventat primul motor-rachetă care putea utiliza un propulsor și rachetele care foloseau atât combustibil lichid, cât și solid. „Inovația înseamnă noi modalități de a gândi, să nu te conformezi cu status quo-ul. Da, asta presupune să ai mult curaj. Trebuie să îți lași mintea liberă și să nu te gândești deloc la riscuri. Nu trebuie să pui nici un fel de barieră între tine și ceea ce ai de gând să reușești în viață. Cred că toți suntem capabili de lucruri mărețe“, spunea Jack.
Cu adevărat special la acest personaj este faptul că el nu a avut un demers educațional firesc. A devenit un inventator respectat cu ajutorul imaginației și al determinării.

Parson este cunoscut pentru inventarea combustibilului de rachetă în 1930, tehnologie care a fost folosită ulterior la navetele spațiale și pentru înființarea laboratorului Jet Propulsion, preluat mai târziu de NASA. Câțiva ani mai târziu, echipa de la NASA s-a distanțat de inventator, încercând să-l excludă din cărțile de istorie.

Jack Parsons a cunoscut perioade scurte de creativitate extremă, care au fost intercalate cu crize lungi de deznădejde și deprimare. Se crede că a „moștenit“ problemele de sănătate mintală de la tatăl său, care a murit într-un spital de psihiatrie.

Iubitor al operelor științifico-fantastice, Parson a pășit ușor-ușor­­­ către lumea ocultismului și a magiei negre. Se spune că într-o perioadă el credea că este Antihristul. Imaginația sa depășea orice limite și ajunsese atât de departe în practicarea ritualurilor mistice, încât credea că este singurul capabil să invoce o entitate numită „Copilul Lunii“, ce avea să salveze întreaga planetă. Fascinația lui Jack pentru magie și științele oculte i-a atras atenția lui Ron Hubbard, membru al Bisericii Scientologice. Cei doi au devenit rapid prieteni și parteneri de afaceri, până când Hubbard l-a trădat pe Parson și a fugit cu iubita lui și cu o parte din banii pe care i-au câștigat împreună.

Începutul sfârșitului

După toate aceste evenimente nefericite, viața avea să-i pregătească tânărului inventator o nouă lovitură. El a fost judecat pentru trădare și acuzat de partajare a unor documente secrete către guvernul israelian.
Acest dosar, precum și zvonurile că era un împătimit al magiei negre au dus la sfârșitul carierei sale. Fără posibilitatea de a lucra la proiecte guvernamentale de top, sărac lipit și cu o reputație pătată, Parsons a fost nevoit să se angajeze ca mecanic auto sau ca infirmier.

În ultimele zile din viață, Parsons a colaborat cu studiourile de la Hollywood, ca expert în explozibile.
Strania poveste a lui Jack Parson are un deznodământ demn de filme de groază. El a murit în propriul garaj, în urma unei explozii puternice rezultate dintr-un experiment eșuat. Au existat zvonuri că s-a sinucis, însă, pe de altă parte, mulți credeau că a fost asasinat.Membri ai comunității științifice susțin că Jack Parson a fost un geniu. Alții spun că a fost un tânăr talentat și ambițios, dar cu grave probleme de sănătate mintală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.