Jaful fără vinovaţi, doar cu promovaţi, de la Centura de Ocolire a Clujului

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, fost premier, afirma săptămâna trecută la Cluj că fiasco-ul Bechetl/Autostrada Transilvania a fost cel mai fraudulos contract încheiat vreodată de statul român. Poate cel mai răsunător, dar primarul Boc pare să stea extrem de slab cu memoria. Boc nu a spus nici un cuvinţel despre Centura Vâlcele Apahida, jaful secolului în judeţ: lucrarea a fost evaluată la 40 milioane euro, a fost adjudecată la licitaţie cu suma de 65 milioane euro, iar acum costurile au ajuns aproape la 200 de milioane euro şi centura tot nu e gata. Deşi a fost inaugurată.

Am intrat în posesia raportului făcut de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta (mai 2012). Raport care, în cifre şi date concrete, demonstrează Jaful de la Centura Clujului.

În mod normal, pentru a realiza un drum din punctul A în punctul B, lucrearea este adjudecată de o firmă, care, eventual, apoi dă în subantrepriză toate celelalte lucrări adiacente. Ei bine, în cazul României, discutăm de zeci de contracte, zeci de acte adiţionale, renunţări la lucrare, preluări de contracte, renunţări de preluări…În toată această harababură banul public curge cu nemiluita, termenul de finalizare se prelungeşte direct proporţional cu numărul actelor adiţionale, iar investiţia bate pasul pe loc. În acest timp, apar miliardarii de carton, maşinile de lux, vilele cu piscine şi campaniile electorale “USA style”. Aceasta este reţeta furtului din banii destinaţi marilor investiţi în infrastructură. Acesta este motivul pentru care România a construit în ultimii 25 de ani 250 de km de autostradă!

În ciuda acestui jaf, vinovaţi nu există. Ba chiar mai mult, vinovaţii sunt promovaţi!

Revenind la Centura Est de Ocolire a municipiului Cluj Napoca, acum exact un an, aflat pe şantierul Centurii, fostul ministru de resort declara: „30% din lucrări au fost comisioane, iar 70% incompetenţă” şi era convins că acţiunea corpului de control va fi una foarte bună.

Controlul, desfășurat în perioada 22 – 24.05.2012, a avut ca obiectiv verificare derulării contractelor încheiate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Cluj – Est”. În urma verificărilor efectuate s-au constatat grave probleme manageriale, constând în luarea unor decizii controversate referitoare la derularea investiției menționate.

Astfel conducerea DRDP Cluj:

– a decis modificarea traseului variantei de ocolire Cluj – Est, fără a avea la bază o fundamentare corespunzătoare, în condițiile în care proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici erau deja aprobați prin HG nr.506/19.04.2006;

– a acceptat ca unul din cei doi antreprenori ai lucrărilor să renunțe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice;

– a organizat o procedură de atribuire neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuție a lucrărilor. Organizarea procedurii a fost contestată la CNSC, iar acesta a dat câștig de cauză contestatarului.

– a urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiției, ceea ce a condus la depăsirea repetată a termenelor de execuție.

Urmare a deciziilor manageriale defectuoase, valoarea lucrărilor aferente investiției, respectiv de 77.682.250 euro, s-a majorat ajungând la valoarea de 142.991.786 euro. Aceleași decizii defectuoase au avut implicații negative majore asupra termenului de execuție al lucrărilor. Acesta era prevăzut inițial la 24 luni (începând cu octombrie 2006) însă nici până la data controlului – mai 2012, lucrările nu erau complet finalizate. Şi nu sunt finalizate complet nici acum!

Controlul a fost însă doar praf în ochi, pentru că nu au fost luate măsuri care să conducă la finalizarea lucrărilor cu încadrarea în costurile contractate sau cel puţin reducerea costurilor şi finalizarea lucrărilor. Controlul a fost doar un mijloc pentru ca fostul director al DRDP Cluj, Ioan Pantelimon să fie schimbat cu Eugen Cecan. A plecat PDL, a venit PNL, deşi puzderia de acte adiţionale care au declanşat escaladarea preţurilor poartă şi semnătura lui Cecan. Oricum, cei doi sunt obişnuiţi cu schimbările. În 2007, după alegerile din 2006, Cecan i-a făcut loc lui Pantelimon la şefia DRDP.

Ioan Pantelimon, fostul şef al DRDP Cluj

Eugen Cecan, actulul şef al DRDP Cluj

Mai mult, Mircea Pop, acţionarul societăţii DP Consult Cluj, proiectantul lucrării a fost numit imediat după Raportul Corpului de Control Director General Adjunct CNADNR (în subordinea căreia se află DRDP Cluj), iar din septembrie 2012, Mircea Pop este Director General CNADNR cu preluare de atribuţii.

Aşa, în ciuda…Centurii!

Mircea Pop, proiectantul Centurii a ajuns şef la CNADNR

De asemenea, în urma Controlului s-au menţinut pe posturi persoanelor din cadrul DRDP Cluj direct implicate in implementarea proiectului: Ing. Teodor Gorcea – Director Adjunct DRDP Cluj, Ing. Violeta Alexa – Şef Serviciu DRDP Cluj, Ing. Ambrozie Fodor – Şef Serviciu DRDP Cluj, persoane care continuă să facă ceea ce au făcut şi până acum, adică să propună către CNADNR Bucureşti modificări de soluţii care duc mai departe la escaladarea preţului lucrărilor.

JAFUL DE LA CENTURA EST A CLUJULUI, ÎN CIFRE ŞI DATE CONCRETE

Contracte Finalizate

Contract 3012 – 09/ 04 / 2006 – JOINT VENTURE PIZZAROTTI TIRRENA – SCAVI – Executie lucrari si proiectare DRUM DE VARIANTA OCOLITOARE CLUJ EST – SECTOR 1 KM 0+000 – 9+600

Proiectant: S.C. DP CONSULT S.A. CLUJ

Finalizat: 31.10.2010

Valoarea contractului la data adjudecării : 130,889,992.00 lei – fără TVA

Acte Aditionale care au condus la cresterea pretului:

Act Aditional 1 / 20.05.2008 – prin care se accepta lucrari suplimentare – responsabil ing. Eugen Cecan – Director DRDP Cluj

Act Aditional 2 / 17.06.2008 – prin care se accepta actualizarea pretului contractului – responsabil ing. Eugen Cecan – Director DRDP Cluj

Act Aditional 3 / 16.10.2009 – prin care se renunta la lucrucrarile de pe tronsonul dintre km 4+475- 6+982 in valoare de 13.041.191,99 lei deoarece solutiile propuse de proiectantul lucrari s-a constat ca nu rezolvau situatia din teren ulterior aceste lucrari prin reproiectarea lucrarilor

Contract 5001 / 16.03.2009 – Actualizare SF 2009, Intocmirea documentatii pentru avize si acorduri si obtinerea acestora in numele beneficiarului si Asistenta tehnica pentru obiectivul de investitii VARIANTA OCOLITOARE CLUJ EST

Proiectant: S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – valoare de contract 557.814 lei – fără TVA – s-au contractat la o valoare mult mai mare –

Contract – 3.001 / 17.02.2010 – Executie lucrari tronson 4+475-6+982

ASOCIATIA : NEMZETKÖZI VEGYÉPSZER Zártkörűen Működő Részvénytársaság, UNGARIA – S.C.DIFERIT S.R.L.CLUJ-NAPOCA –

Negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare accelerata – art.110 alin.(1) lit.b. din O.U.G. nr. 34/2006 actualizata Ordinul nr.51/13.03.2009 ANRMAP coroborat cu art.113 alin.(1) si alin.(2) din O.U.G. nr. 34/2006

Valoarea contractului la data adjudecării – fără TVA – 73,704,853.65 Lei – responsabil ing. Ioan Pantelimon – Director DRDP Cluj si S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectant

Valoare contractului in preturi oferta la data adjudecarii luand in considerare NR – renuntare la lucrari de pe tronson 4+475-6+982 in valoare de 13,041,191lei: 117,848,801.00 lei- fără TVA

Valoarea decontata -167,226,583.51 lei – fără TVA

Diferenta dintre valoarea contractata si cea decontata: 49,377,788.51 lei – fără TVA – in procente o crestere de 42%

2. Contract 3016 – 10/10/2006 – JOINT VENTURE PIZZAROTTI TIRRENA SCAVI – Executie lucrari si proiectare DDE VARIANTA OCOLITOARE CLUJ EST – SECTOR 2 KM 9+600 + 18+700 (km 8+592-17+940)

Proiectant: S.C. DP CONSULT S.A. CLUJ

Finalizat : 31.10.2010

Valoarea contractului la data adjudecării : 60,958,977.22LEI fără TVA

Acte Aditionale care au condus la cresterea pretului:

1. Act Aditional 1 / 20.05.2008 – prin care se accepta lucrari suplimentare 5,041,703,41lei – responsabil ing. Eugen Cecan – Director DRDP Cluj

2. Act Aditional 2 / 17.06.2008 – prin care se accepta actualizarea pretului contractului – responsabil ing. Eugen Cecan – Director DRDP Cluj

3. Act Aditional 3 / 07.09.2009 – prin care se accepta lucrari suplimentare 24.655.664,37 lei – responsabil ing. Ioan Pantelimon – Director DRDP Cluj si S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectant

Valoarea decontata : 90,656,345.00 lei fără TVA

Diferenta dintre valoarea contractata si cea decontata: 29,697,367.78 lei – fără TVA – in procente o crestere de 49%

3.Contract – 3020 – 12/28/2006 -VEGYEPSZER Zrt BUDAPESTA, UNGARIA – Executie lucrari si proiectare DDE VARIANTA OCOLITOARE CLUJ EST – SECTOR 3 KM 18+700 + 24+600 ( km 17+940-23+664)

Proiectant: S.C. DP CONSULT S.A. CLUJ

Finalizat: 30.09.2010

Valoarea contractului la data adjudecării : 26,825,916.00 lei fără TVA

Acte Aditionale care au condus la cresterea pretului:

1. Act Aditional 1 / 20.05.2008 – prin care se modifica termenul de finalizare a contractului si se accepta actualizarea pretului contractului – responsabil ing. Eugen Cecan – Director DRDP Cluj

2. Act Aditional 4 / 12.04.2010 – prin care se renunta la lucrari in valoare de 4.514.247,16 lei – responsabil ing. Ioan Pantelimon

3. Act Aditional 6 / 17.06.2010 – prin care se renunta la lucrari in valoare de 143.595,79lei – responsabil ing. Ioan Pantelimon

4. Act Aditional 8 / 27,07,2010 prin care se accepta lucrari suplimentare 5.163.281,10 lei – responsabil ing. Ioan Pantelimon – Director DRDP Cluj si S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectant

Valoare contractului in preturi oferta la data adjudecarii luand in considerare NR: 22,168,073.05 lei- fără TVA

Valoarea decontata : 39,882,928.23 lei – fără TVA

Diferenta dintre valoarea contractata si cea decontata: 17,714,855.18 lei – fără TVA – in procente o crestere de 80%

4. Contract – 2001 / 24.01.2007 – S.C. EXPLO CAM S.R.L. DEJ, JUD.CLUJ – Lucrari de asanare teren munitii neexplodate pentru VARIANTA OCOLITOARE CLUJ EST – Etapa II

Finalizat:30.03.07

Valoarea contractului la data adjudecării: 738,000.00 lei fără TVA

Valoarea decontata: 738,000.00 lei fără TVA

5. Contract 3004 / 12.10.2009 – Executie lucrari de consolidare a versantilor cu minipiloti si scurgerea apelor pe sectorul de la km 0+000 – 4+575 si km 6+900- 8+592 pentru obiectivul de investitii VARIANTA DE OCOLIRE CLUJ EST – TRONSON I – JOINT VENTURE PIZZAROTTI – TIRENA SCAVI

Valoarea contractului la data adjudecării: 52,097,931.64 lei fără TVA

Nota de renuntare in valoare de 5.321.944,45 lei- pentru lucrari Zona de la km 4+575 la 6+900 a fost cuprinsa in contractul 3001/2010 – 5.321.944,45 lei

Valoare contractului in preturi oferta la data adjudecarii luand in considerare NR – renuntare la lucrari de pe tronson 4+475-6+982 in valoare de 5.321.944,45 lei :46.775.987,19 lei fără TVA

Valoarea decontata: 51,765,441.14 lei fără TVA

Diferenta dintre valoarea contractata si cea decontata: 4,989,453.95 lei – fără TVA – in procente o crestere de 11%

6. Contract 3.010 – 07.12.10 – Executie lucrari pentru obiectivul : VARIANTA OCOLITOARE CLUJ NORD-EST, km 1 + 600 – 4 + 592 – TIRRENA SCAVI S.p.A. ITALIA 10770627

Valoarea contractului la data adjudecării: 10.692.623,27 fără TVA Act aditional nr.5 / 25.05.11 prin care se suplimenteaza valoarea cu suma de :1.201.897,76 RON fara TVA – responsabil ing. Ioan Pantelimon – Director DRDP Cluj si S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectant

CONTRACTE in EXECUTIE 3.001 / 17.02.2010 – Lucrari de executie si proiectare detalii de executie (DDE) pentru Obiectivul de investitii “ VARIANTA DE OCOLIRE CLUJ EST” km 4+575 – 6+900 / TRONSON I – ASOCIATIA : NEMZETKÖZI VEGYÉPSZER Zártkörûen Mûködõ Részvénytársaság, UNGARIA – S.C.DIFERIT S.R.L.CLUJ-NAPOCA

Valoarea contractului la data adjudecării: 10.692.623,27 fără TVA

Termen de executie conform contract: 5 luni calendaristice

Este nefinalizat si astazi datorita faptului ca solutiile proiectate nu rezolva problemele din teren, persoanele din cadrul DRDP Cluj direct implicate in implementarea proiectului au propus CNADNR periodic alte solutii de solutionare a problemelor din teren (Septembrie 2011, Octombrie 2011, Decembrie 2011, Mai 2012, Septembrie 2012, Ianuarie 2013) care conduc implicit la costuri suplimentare.

Persoane direct implicate in implementarea proiectului

1. Ing. Mircea Pop – actionar al societatii S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectantul lucrarii – numit in iunie 2012 Director General Adjunct CNADNR – din septembrie 2012 Director General CNADNR cu preluare de atributii

2. Ing. Ioan PANTELIMON – Director DRDP Cluj :APRILIE 2005 – MAI 2007, IANUARIE 2009 – IUNIE 2012

3. Ing. Eugen CECAN – Director DRDP Cluj : MAI 2007 – IANUARIE 2009, IUNIE 2012 – PREZENT

4. Ing. Teodor Gorcea – Director Adjunct DRDP Cluj

5. Ing. Violeta Alexa – Sef Serviciu DRDP Cluj

6. Ing. Ambrozie Fodor – Sef Serviciu DRDP Cluj

Mihai PETEAN 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.