James Rodriguez a semnat cu Real Madrid

Atacantul columbian James Rodriguez a semnat cu Real Madrid un contract pe şase ani, după ce a efectuat vizita medicală la clubul „galacticilor”.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul clubului din Madrid, Rodriguez va fi prezentat oficial în această seară, de la ora 21:00 (ora Bucureştiului), la stadionul Santiago Bernabeu.

În vârstă de 23 de ani, împliniţi în timpul turneului final al Cupei Mondiale din Brazilia, James Rodriguez va va câştiga 5 milioane de euro în fiecare din cei şase ani de contract.

Rodriguez, care a fost golgheterul turneului, cu şase goluri marcate pentru Columbia, va purta la Real Madrid numărul 10.

Preţul plătit de Real Madrid clubului AS Monaco, unde se afla sub contract James Rodriguez, este de 80 de milioane de euro, dar în afacere ar putea fi inclus şi portarul Diego Lopez, despre care se spune că va fi cedat la gruparea franceză.

James Rodriguez este al doilea mare transfer realizat de Real Madrid în această vară, după aducerea mijlocaşului german Tony Kroos.

În aceste moment, supervedetele Cr. Ronaldo, Benzema, Rodriguez, Bale şi Kroos fac din echipa Real Madrid una dintre cele mai puternice din lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.