Japonezii vin să se joace la Teatrul „Gong”!

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu prezintă, în perioada 24 – 25 mai, două ateliere şi un spectacol de dans contemporan susţinut de compania NMATU-POSU din Japonia.

Toyofuku Akifumi revine pe scena Teatrului „Gong” după ce anul trecut, tot în luna mai, a susţinut două ateliere de dans contemporan pentru copii. Tânărul coregraf japonez îi va avea alături în acest proiect pe Takafumi Kodama şi Souhei Minowa, alături de care a fondat compania de dans nmatu-posu. Cei trei dansatori îşi propun să dezvolte proiecte inovative în domeniul artelor spectacolului prin combinarea elementelor de teatru-dans cu elemente din sport şi pedagogie. Până în prezent, compania de dans a avut reprezentaţii în Coreea de Sud, China, Marea Britanie, Estonia şi România, fiind prezentă şi în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu (FITS), în anul 2014.

Seria atelierelor propuse în premieră la Sibiuconstă în exerciţii de mişcare corporală create pentru a dezvolta creativitatea şi abilitatea de comunicare a copiilor într-un mediu ce promovează educarea prin participare. Atelierul de la Sibiu are la bază programa şcolară Creative Dance implementată în Japonia pentru a promova educaţia fizică şi mişcarea.

Nmatu-posu. Foto Ayano SO

Primul atelier pentru copii va avea loc, în circuit închis, pentru elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu. Evenimentul va avea loc marţi, 24 mai, ora 09:00, în Sala Studio a Teatrului Gong. Cei mici vor fi provocaţi la un joc de acţiune ce porneşte de la tema consolei Nintendo şi face o paralelă între interacţiunea din viaţa reală şi cea virtuală. Cei mici vor pregăti, de asemenea, un moment de improvizaţie bazat pe mişcare, ce va fi prezentat a doua zi, pe scena Teatrului „Gong” în deschiderea spectacolului Poveste cu un samurai pitic / The Inch-high Samurai.

Poveste cu un samurai pitic va fi prezentat miercuri, 25 mai, de la ora 10:00, în sala de la etaj a Teatrului „Gong”. Spectacolul de dans este o adaptare după basmul japonez Issun-boshi şi spune povestea de demult a unui om în vârstă care trăia alături de soţia sa într-un sătuc îndepărtat. Cum nu aveau copii, se rugau în fiecare zi pentru unul: „Doamne, te rugăm să ne trimiţi un copil, chiar şi un copilaş de-o şchioapă”. Într-o zi, spre marea lor surprindere, au fost binecuvântaţi cu un copil micuţ, a cărui înălţime era de doar vreo doi centimetri. I-au pus numele Issun-boshi (ro. Băiatul de-o şchioapă).

Cel de-al doilea atelier al companiei japoneze este deschis tuturor copiilor cu vârsta peste 6 ani şi va avea loc miercuri, 25 mai, de la ora 17:00, în Sala Studio a Teatrului „Gong”. Titlul original al acestui atelier, în japoneză, are un caracter onomatopeic şi sună astfel: Dadadadada, da, imitând sunetul scos de paşi. Acesta este unul dintre cele mai populare programe ale companiei şi oferă atât o lectură introductivă în dansul contemporan japonez, cât şi exerciţii de coregrafie cu muzică pop şi proiecţii video într-o atmosferă veselă şi antrenantă. Atelierul are o durată de aproximativ 1h30min şi este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Prezentarea atelierului se face în limba japoneză, cu traducere simultană în limba română.

Turneul companiei japoneze în România este un proiect finanţat de The Agency for Cultural Affairs Government of Japan (ro. Agenţia Culturală a Guvernului Japonez).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.