Am aflat cu profundă tristețe că azi ne-a părăsit Jeliu Jelev, primul președinte anti-comunist al Bulgariei, o mare personalitate a familiei liderilor postcomunişti din Europa de Est, un apropiat al României, un om cu excepţionale calităţi spirituale şi morale, de care m-a legat o caldă prietenie de-a lungul ultimilor 25 de ani.
Născut la 3 martie 1935 în satul Veselinovo, Jeliu Jelev a absolvit facultatea de Filosofie a Universității „St. Kliment Ohridski” din Sofia în 1958. Încă din anii de tinerețe, Jeliu Jelev s-a distanțat tot mai hotărât de regimul comunist din Bulgaria: deși era inițial membru al partidului comunist bulgar, el a fost exclus încă din 1965, din pricina părerilor sale în contradicție cu „linia” partidului. Jeliu Jelev a devenit renumit pentru cartea sa „Fascismul: statul totalitar”, elaborată ca teză de doctorat încă din anii 60, dar pe care a putut să o publice abia în 1981, profitând de o perioadă de relaxare a cenzurii comuniste. La numai trei săptămâni după publicarea cărții însă, lucrarea a fost interzisă și înlăturată din librării, întrucât asemăna regimul comunist cu administrația fascistă a țării din Al Doilea Război Mondial. Mai mult încă, autorul demonstra că primatul statului totalitar aparține regimurilor comuniste – în speță, celui sovietic – și că fascismul a fost o încercare de plagiat, o imitație a totalitarismului comunist, dominat de partidul-stat, căruia însă i-a adăugat persecuțiile rasiale.
Înlăturat din Universitate, în imposibilitatea de a continua munca de cercetare în mediul academic, Jelev continuă să scrie, elaborând volumele Omul și ipostazele personalității sale (1987), Spațiul fizic real (1989) ; în același timp, el urmărește cu viu interes transformările tot mai vizibile din lumea socialistă. În ianuarie 1989, Jeliu Jelev devine co-fondator al Clubului glasnostului şi al perestroikăi, o organizaţie care critica regimul comunist din Bulgaria susținând politica liderului sovietic reformator Mihail Gorbaciov.
După înlăturarea dictatorului comunist Todor Jivkov, la 10 noiembrie 1989 şi instaurarea la putere a preşedintelui Petar Mladenov, fost colaborator al lui Jivkov, devenit lider comunist reformator, Jelev a fondat mișcarea anticomunistă Uniunea Forțelor Democrate (UFD). În august 1990, el a fost desemnat președinte al Republicii Bulgare de către primul Parlament ales liber, câștigând apoi primele alegeri prezidențiale libere din Bulgaria în 1992, pentru un mandat de cinci ani.
În timpul mandatului său prezidenţial, s-a confruntat cu enorme provocări politice, economice, sociale, fiind obligat să coabiteze cu guverne neocomuniste sau cu guverne de criză. A fost, pe rând, contestat de forţele politice de stânga ca şi de dreapta, de cei care nu voiau reforme şi de cei care voiau reforme dar nu erau dispuşi să accepte costul lor şi a experimentat reacţia unor mentalităţi populare deformate de comunism care nu puteau concepe că o persoană aleasă în fruntea statului poate rămâne un om onest şi cinstit, respectuos faţă de lege şi faţă de toţi semenii săi. A pierdut nominalizarea pentru un nou mandat chiar în partidul de dreapta pe care îl înfiinţase şi a fost hulit aproape de toţi în ultimul an de mandat. Dar foarte repede a ajuns să fie, după terminarea acestuia, preţuit, respectat şi chiar iubit de toţi cei care îl contestaseră atunci. Revenit în societatea civilă, el înfiinţează fundaţia Jeliu Jelev, în care vor veni alături de el mai mulţi foşti consilieri din aparatul prezidenţial. Reputaţia sa va creşte pe plan internaţional şi va fi ales preşedinte onorific al Internaţionalei Liberale şi inclus în Boardul unor prestigioase think-tank-uri internaţionale.
Filosof ca formaţie intelectuală, a continuat să mediteze la fenomenele lumii contemporane: o excelentă ilustrare este eseul Se întoarce comunismul? publicat într-o revistă americană în anii ’90, reluat în volumul Revoluțiile din1989: Între trecut și viitor, editat şi în limba română. În acest eseu, Jeliu Jelev examinează prin prisma experienţei trăită nemijlocit la el acasă problema revenirii la putere a vechilor comunişti în ţările din Europa Centrală şi de Sud Est, fie ca atare, fie în haine democratice. El postulează faptul că regimul totalitar comunist a reprezentat o structură foarte complexă, care nu poate fi restaurată ca atare; dar atrage atenția asupra pericolului ca fosta nomenclatură să devină profitoarea unor cleptocrații de tip autoritar, în care o democrație parlamentară de fațadă să fie de fapt instrumentalizată de un singur partid spoliator, subordonat unui lider charismatic și corupt. El defineşte postcomunismul ca un paradox: o societate în care comunismul nu se mai poate întoarce dar din care nu se grăbeşte să plece şi avertizează că ameninţarea cu care ne confruntăm este înlocuirea treptată a democraţiei printr-un autoritarism şi înlocuirea pieţei libere şi corecte printr-o economie hibridă, cvasicapitalistă în care înfloresc crima, gangsterismul, corupţia, manipularea politică şi mafia. La un deceniu şi jumătate de la publicarea eseului, nu putem decât să recunoaştem câtă dreptate a avut.
L-am întâlnit prima dată pe Jeliu Jelev la începutul anilor ’90, când era acel preşedinte democrat care înţelegea, poate cel mai bine, situaţia României post-comuniste. În 1999, când prin decret s-a emis Medalia de aur prezidenţială 10 ani de la prăbuşirea regimului comunist în România, i-am conferit una din cele şapte exemplare dedicate personalităţilor cu rol important în căderea comunismului în Europa de Est: Papa Ioan Paul al II-lea, Mihail Gorbaciov, George Bush, Margaret Thatcher, Vaclav Havel şi Arpad Goncz. În anul 2000 am avut privilegiul de a îi conferi lui Jeliu Jelev Ordinul National „Pentru Merit”, în grad de mare cruce, pentru „rolul deosebit în democratizarea Bulgariei și pentru contribuția personală la dezvoltarea relațiilor dintre toate țările balcanice, în special a raporturilor cu România”.
Cred că posteritatea va reţine, cel puţin pentru istoria frământată a Europei de Sud-Est, activitatea pe care a depus-o ca preşedinte al Clubului Politic Balcanic. Când, în anul 2000, a venit personal la Bucureşti pentru a-mi propune să devin, alături de el, membru fondator al Clubului Politic Balcanic, şi mi-a prezentat proiectul său de a-i reconcilia pe liderii formaţiunilor politice aflaţi în conflict ideologic, religios, chiar în război civil sau interstatal, am fost destul de sceptic. După ce am lucrat 14 ani alături de el în Comitetul de conducere al CPB, am înţeles că numai un lider cu calităţile şi prestigiul lui Jeliu Jelev putea aduce la aceeaşi masă oameni care se aflaseră înainte în război deschis în fosta Iugoslavie sau în alte zone de conflict şi cât de greu va mai apărea o figură de talia sa, capabilă să-i aducă pe drumul păcii şi statului de drept pe cei implicaţi în gravele conflicte din lumea de azi.
Viaţa şi munca sa exemplară ne îndeamnă acum, când ne despărțim de un bun prieten și de o mare personalitate a ultimului sfert de veac, să ducem mai departe gândurile și proiectele sale vizionare.
Seara a venit,
Mântuitorul le-a zis:
Trecem pe malul celălalt al râului. (Marcu 4, 35)
Dumnezeu să-l ajute să-şi găsească liniştea şi împăcarea celor buni şi drepţi.
Emil Constantinescu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.