Jihadiştii ISIS îşi schimbă tacticile

Reprezentanţii Europol susţin că modelul ultimelor atentate teroriste de pe teritoriul statelor europene sugerează că jihadiştii Statului Islamic au adoptat noi tactici pentru comiterea atacurilor din Occident.

Raportul ”Schimbări în Modul de Operare al ISIS” prezintă date actualizate cu privire la nivelul ameninţării teroriste şi oferă statelor membre un ghid pentru a se pregăti în faţa unor noi atacuri ale Statului Islamic.

”În ultimii doi ani am văzut mai multe atentate jihadiste, dintre care unele au provocat un număr masiv de victime. Nivelul acestei ameninţări este cunoscut pe o scară largă în statele europene şi a ajutat la declanşarea unei cooperări intensive între poliţie şi serviciile de securitate de pe întregul continent, ducând la creşterea numărului de arestări şi a atacurilor dejucate”, a declarat directorul Europol, Rob Wainwright, potrivit news.ro.

În prezent, statele europene se confruntă cu o ameninţare teroristă diversă şi vorbim în acest sens de atentatele organizate de reţele teroriste sau de atacatori solitari, inspiraţi de jihadiştii Statului Islamic.

De asemenea, ultimele atentate teroriste au fost caracterizate de utilizarea explozibililor, a armelor automate, dar şi a unor autovehicule sau cuţite pentru a ucide cetăţeni europeni. În acest sens, vorbim atât de atentate pregătite în mod intens, cât şi de atacuri teroriste oarecum spontane.

Statul Islamic s-a dovedit extrem de eficient în ceea ce priveşte inspirarea altor persoane pentru a comite acte teroriste în numele jihadului.

Însă ”cooperarea intensivă şi schimbarea de date între toate serviciile relevante din statele europene este o măsură de succes pentru diminuarea ameninţării ISIS”, a precizat Rob Wainwright.

Între timp, coordonatorul unităţii europene de combatere a terorismului a explicat că autorităţile trebuie să rămână vigilente cu privire la ameninţarea reprezentată de întoarcerea luptătorilor străini ai Statului Islamic în UE.

”Aceşti oameni sunt antrenaţi pentru utilizarea de explozibili şi arme, ei au fost îndoctrinaţi cu ideologia jihadistă. Avem nevoie de o abordare comprehensivă şi de luare a unor angajamente pe teremen lung. Desigur că prima noastră responsabilitate este de a lupta împotriva terorismului din statele membre. Totuşi, UE – şi agenţiile sale precum Europol – ar trebui să joace un rol de susţinere pentru a răspunde la caracterul transfrontalier al ameninţării”, a declarat Gilles de Kerchove.

Raportul ”Schimbări în Modul de Operare al ISIS” sugerează că sunt posibile noi atentate pe teritoriul statelor europene. De asemenea, câteva zeci de oameni coordonaţi de Statul Islamic ar putea să fie prezenţi în acest moment pe teritoriul Uniunii Europene.

Europol avertizează că toate statele europene care fac parte din coaliţia americană antijihadistă ar putea să devină ţinte ale teroriştilor Statului Islamic.

Scenariul unui atac viitor ar putea să includă folosirea aceluiaşi mod de operare şi a aceloraşi arme ca în ultimele atentate.

De asemenea, experţii antiterorism se aşteaptă ca jihadiştii Statului Islamic să înceapă plănuirea şi desfăşurarea de terorişti de pe teritoriul Libiei. Între timp, modul de operare utilizat în atentatele din Siria şi Irak ar putea să fie introdus de jihadişti şi în UE. În acest sens vorbim de maşini-capcană şi de răpiri.

Raportul Europol arată că elemente din cadrul diasporei de refugiaţi sirieni sunt cu adevărat vulnerabile la radicalizare, fiind vizate de recrutori extremişti imediat ce ajung în Europa. Statul Islamic caută inflamarea în propriul interes a crizei migranţilor pentru a polariza cetăţenii europeni împotriva solicitanţilor de azil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.