Jirinovski: Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României

Liderul partidului liberal-democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a apreciat din nou că Ucraina trebuie să cedeze teritoriile străine pe care aceasta le-a obținut. Același exemplu trebuie să fie urmat și de Federația Rusă, notează UNIMEDIA citând echo.msk.ru.

„Lvov, Vinița, Hmelnițki, Jitomir, Kiev cu 30 de milioane de locuitori sunt teritoriile Ucrainei. Dar sud-estul Ucrainei, cu 15 mln de locuitori, de la Harkov până la Odesa, inclusiv Transnistria, sunt parte a Federației Ruse. Regiunile vestice al Ucrainei, deținute anterior, de Ungaria, România ar trebui să fie cedate înapoi”, a declarat Jirinovski.

Liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR) susține că Transcarpatia este Ungaria, teritoriul Ungariei.

„În componența României au intrat mereu Bucovina și Basarabia. Trebuie înapoiate. Rusia le-a luat de la Hitler înainte de război pentru a opri în acest fel trupele germane mai departe de hotarele țării. Dacă germanii nu ar fi avansat spre est, noi nu am fi luat acest pământ și am fi avut Polonia cea mare, Ungaria mare și România mare. Prin urmare, este necesar să cedăm înapoi ce le aparține românilor, ungurilor și polonezilor”, a spus Jirinovski.

Nu este pentru prima dată de la începutul crizei din Ucraina când Jirinovski dă apă la moară naţionaliştilor şi iredentiştilor din statele vecine, cu scopul de a deschide o serie de dispute politice pe tema retrasării graniţelor în estul Europei, cu consecinţa tensionării relatiilor dintre unii membri UE şi NATO. În urmă cu o lună, el spunea că singura soluţie pentru aplanarea tensiunilor din Ucraina este cedarea teritoriilor care au aparţinut României, Ungariei şi Poloniei. Rusia ar urma însă să anexeze Transnistria şi teritoriile din sud-estul Ucrainei.

“Ce propun eu? Să ia Polonia regiunea care îi aparține, Ungaria să ia Transcarpatia, mai ales că majoritatea locuitorilor de acolo vorbesc limba maghiară. În Basarabia și Bucovina majoritatea locuitorilor sunt vorbitori de română. România visează demult să le ia înapoi. Sunt trei țări membre NATO. Transnistria – să revină la noi, e pământ rusesc. Doar atunci Ucraina se va liniști”, a spus liderul Partidului Liberal Democrat, de orientare ultranaţionalistă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.