Jobbik susţine demersurile pentru autonomia etnicilor maghiari din România

Partidul naţionalist ungar Jobbik susţine demersurile comunităţilor etnice maghiare din Bazinul Carpatic pentru autonomie în cadrul României, a anunţat liderul formaţiunii, Gabor Vona, relatează agenţia MTI.

„Pentru a obţine acest lucru, este nevoie de o Ungarie puternică şi comunităţi etnice puternice”, a spus Vona, în cadrul unei conferinţe la Budapesta.

Vona a recunoscut că guvernul actual al Ungariei a înregistrat progrese în politica privind comunităţile ungare din străinătate, menţionând legea privind procedura accelerată de a oferi cetăţenie maghiară pentru etnici.

Totuşi, liderul partidului Jobbik consideră că formaţiunea de guvernământ Fidesz nu a reuşit să gestioneze corespunzător situaţia imigranţilor şi nu a aplicat drepturile colective. Totodată, în opinia lui Gabor Vona, guvernul de la Budapesta nu a tratat cu egalitate comunităţile ungare din afara graniţelor.

Gabor Vona a fost vehement împotriva partidului Fidesz pentru eşecul de a susţine subiectul autonomiei în timpul discuţiilor cu liderii din ţările învecinate.

În replică, directorul de comunicare al formaţiunii aflate la guvernare, Balazs Hidveghi, susţine că partidul Jobbik „şi-a abandonat de mult politicile în favoarea comunităţilor ungare din străinătate şi a trădat etnicii maghiari, pentru a apăra interesele unui miliardar” (n.a. – cu trimitere la magnatul media Lajos Simicska).

Reprezentantul partidului Fidesz a refuzat să vorbească despre subiectul autonomiei comunităţii ungare din România şi a amintit faptul că Gabor Vona nu a votat în favoarea legii privind dubla cetăţenie pentru etnicii maghiari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.