Dispreţ pentru popor şi mult fotbal la televizor. Aceasta pare a fi reţeta succesului politic al ultimelor două decenii de istorie cotidiană. Aşa cum descria I.D.Sîrbu în iernile optzeciste, „mai supravieţuiesc aceia care mai au acces la câte un mic secret de stat pe când cei mulţi trăiesc aidoma muştelor”.
Trăim pe două paliere, două dimensiuni tot mai îndepărtate prin idealuri şi aşteptări. La nivelul superior supravieţuiesc bine aceia care află la timp ce se mai vinde, cum se mai poate trăda şi ce gheşeft iese din asta. La nivel micro, acela al viermilor sociali, supravieţuiesc bine intermediarii, aceia care aspiră la palierul superior. Sunt aceia care află primii de organizarea câte unui concurs, afişat prin ziare de gura legii, însă intermediarii aranjează regulile prin ministere, instituţii mai mult sau mai puţin culturale. Este lumea găştilor, a triburilor şi a fratriilor.
Cea mai potrivită manieră de a păcăli „muştele” de peisajul în care ele socializează sunt sloganele-simboluri precum: „noi nu ne vindem ţara”, după cum afirma şi A.E. Baconsky: „oamenii ţărilor sărăcite şi mizerabile au întotdeauna sentimentul că sunt jefuiţi de străini şi puţinele lor bogăţii li se par fabuloase, râvnite de toţi”.
Dispreţul melteanului de mahala ajuns în fruntea bucatelor a devenit un peisaj banal mediatic. Hainele de îndelungată carieră „couture” nu pot schimba grimasele unui chip suferind, căci este foarte clar: purtarea noilor şi scumpelor simboluri de high life este dificilă, complexă, greu de armonizat cu sufletul sărac şi gândul epuizat înainte de a fi rostit. Şi pentru că dialogul presupune o comunicare variabilă în idei, treceri prin mai multe cronologii sufleteşti, grobianul miliardar rage, se ceartă, gesticulează. Nu poate zâmbi, nu se poate bucura, şi nici spaima de lumea spiritualizată nu o poate percepe decât organic, prin intestin, căci, pentru a fi desluşită senzorial, ar trebui înţeleasă şi definită. El trăieşte într-un blocaj între negru şi alb. Nu are curajul să spună de unde se trage, vorba proverbului „a uita de unde ai plecat” şi nici nu poate spune încotro vrea să se îndrepte, căci nu are nici un ideal îndepărtat. Şi astfel, pentru că ei conduc practic mecanismul social, politic, cultural şi într-o oarecare măsură şi cel economic, întreaga ţară rămâne într-un blocaj similar: o viaţă ternă, nici albă, nici neagră. Nu ştim care ne este punctul de plecare pentru că avem senzaţia staţionării în istorie şi nici nu ştim dacă suntem orientaţi către o anume direcţie, lipsindu-ne perspectivele în imediat. De aceea trăim în angrenajul tipic ale unei stări de spirit neantizante: jocuri de culise, dispreţ pentru popor şi mult fotbal la televizor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.