Johnny Răducanu a plecat la o sesiune de jazz în ceruri

„Îmi place toamna. Îmi plac lumina aurie de toamnă, frunzele în culorile mele favorite: toate nuanţele de maro, roşcat, cărămiziu. Astea-mi plac grozav şi îmi dau o linişte şi un echilibru în spirit. Toamna îmi plac mai ales parcurile şi cartierele vechi ale Bucureştiului. Îmi place să mă plimb prin ele, la ceasuri când nu întâlnesc prea mulţi oameni în cale”, mărturisea Johnny Răducanu într-un inteviu publicat în „Formula AS”.

„Simbolul jazz-ului românesc” s-a născut în 1931, în cosmopolitul, la acea vreme, port Brăila. Noul venit în familia Creţu, ale cărei tradiţii lăutăreşti urcau cu trei secole în urmă, până la vestitul Petrea Creţu Solcanu din Stambul, avea să devină, peste ani, „Mr. Jazz of Romania”, nume dat de jurnalistul şi muzicianul britanic Leonard Feather.

Cu puţin înainte de naşterea lui Johnny Răducanu, apăruseră în România primele formaţii interesate de jazz, conduse de Emil şi Mihai Berindei, Theodor Cosma, Elly Roman, care puteau fi ascultate la Radio Bucureşti, iar românii James Cok, Nicu Vlădescu, George Vintilescu înregistrau la Berlin piese ce puteau aparţine repertoriului de „ragtime”.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, micul Radu Creţu (numele real al muzicianului) cânta la acordeon la pretrecerile dansante ale ofiţerilor pentru a-şi ajuta familia. Purta după el studii de pian, avea un repertoriu ce cuprindea Mozart, Berthoven, dar şi Gershwin, Portre sau Charles Trenet. Descoperise la gramofonul fratelului său „Caravan” şi „Prelude to a kiss” de Duke Ellington care l-au fermecat, câştigându-l definitiv pentru jazz, chiar dacă atunci nu ştia că acesta este un gen muzical.

După studiile liceale la Iaşi şi Cluj a urmat, începând din 1953, cursurile Conservatorului din Bucureşti. Profesorului de contrabas de atunci avea să-i dedice mai târziu compoziţia „Respect lui Iosif Prunner”.

S-a afirmat înă din anii studenţiei ca un contrabasist redutabil şi un inspirat improvizator, colaborând cu cei mai buni muzicieni ai momentului. De-a lungul anilor a fost membru al orchestrei „Electrecord”, dirijată de Theodor Cosma, apoi de Alexandru Imre, al trio-ului condus de pianistul Incsy Korosy, al faimosului „Cvintet de Jazz Bucurelti”, din care făceau parte saxofoniştii Dan Mândrila, Ştefan Berindei, pianistul Marius Popp, bateristul Eugen Gondi. A participat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova, cu orchestra „Electrecord”, la Festivalurile Internaţionale de Jazz de la Varşovia şi Praga, la concertul dat în Berlinul de Est cu « Freetet »-ul lui Richard Oschanitzky, la concertele vocalistei Aura Urziceanu şi la cele susţinute de mari muzicieni americani oaspeţi în România.

Ceea ce va rămane însă în istoria jazz-ului autohton, după dispariţia interpretului cu o magnetică prezenţă scenică, sunt compoziţiile sale, în care tipul românesc de sensibilitate se îmbină cu inflexiunile blues-ului. „Temele mele, avea să declare el, cu sinceritatea şi umorul caracteristice, sunt româneşti. Eu nu cânt decât compoziţiile mele. Şi când pornesc de la o temă standard a jazz-ului, nu reproduc doar litera partiturii, ci improvizez, creez, recreez. Am descoperit ceva care e original. Idealul e să arăţi o inovaţie care să fie aşa ca o mise-en-scéne pe care nu a pus-o nimeni şi o pui tu. Atunci, ai câştigat. Vorba lui Nichita, dacă pui un punct sau o virgulă acolo unde nu au pus-o alţii, e lucru mare”.

Înşiruirea titlurilor compoziţiilor sale ar putea constitui, cum spunea cineva, un poem: „Bucuria”, „După amiază de iarnă”, „Păsări albe au zburat”, „Octombrie Song”, „Spaţii româneşti”, „Confesiuni”, „Blues moldav”, „Blues unison”, „Vechi tezaur”, „Jocul ţambalelor”, „Dansul horbotei”, „Serpentine”, „Mâinile olarului”…

Autorul inspiratelor teme de jazz a compus însă şi numeroase opusuri de muzică de cameră şi simfonică. Recent, creaţiile sale „Rapsodia Carpatină”, „Expresie şi Ritm”, „Parafraza la Jocul Ţambalelor”, „Oltul povestind” au apărut într-un album discografic intitulat „Johnny Răducanu Chamber Music”.

De-a lungul a peste 50 de ani de carieră, a compus mult, a revenit adesea asupra pieselor sale. A cântat cu artişti faimoşi ai jazzului, ca Louis Armstrong, Keith Jarrett şi Stanley Clarke, a înregistat alături de Art Farmer, Frederich Gulda, Slide Hampton, Barney Kessel sau Guido Manusardi. Statutul i-a fost confirmat de numeroase premii. Uniunea Compozitorilor din România i-a acordat Premiul de Excelenţă, a devenit Membru de Onoare al Academiei de Jazz din New Orleans.

A continuat să compună până la sfârşit, să cânte în cluburi şi festivaluri, să apară împreună cu actorul Ion Caramitru în „Dialoguri şi fantezii în jazz”, până de curând. „„Johnny e un singuratic. De geniu. Ce face el acolo, în cămăruţa lui de la etajul VII al unui bloc din Banu Manta, de nu-l reclamă niciun vecin, ţine probabil de miracol,” spunea Ion Caramitru.

Un siguratic prin vocaţie, aşa cum o arată şi titlul autobiografiei publicate în 2002, „Singurătatea, meseria mea”. Un singuratic care şi-a închinat muzica „celor sensibili, liberi, deschişi, fără prejudecăţi stilistice şi canoane”.

Un singuratic printre ai cărui prieteni se numărau însă Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Andrei Pleşu, Pascal Bentoiu, Dan Grigore, Sorin Dumitrescu, Nina Cassian, Cornel Todea, Dumitru Capoianu, care i-au dedicat cuvinte de admiraţie lui „Giohni de Raducanu”,cum l-a numit Nicolae Breban, consacrând astfel nobleţea muzicianului.

Rămân posterităţii înregistrările sale, „Jazz trio” (1966), „Jazz în ţara mea” (1967), „Confesiuni” (1979), „Confesiuni II” (1982), „Confesiuni III” (1986), „Jazz Made in Romania” (1987), „To His Friends” (1996), „Jazz Behind the Carpathians” (1999), „Jazz antifanariot” (2002), „Jazz Made in Romania – Live in San Francisco” (cu Teodora Enache, 2002), „Jazz Bestament” (2005), „Chamber Jazz Music” (2008), „Inside Stories – Jazz Poems” (2009). Mărturii ale artei acestui „mizerabil prinţ minunat care şi-a ales divan de domnie în scoica urechii mele şi în fructele viselor ce-mi podesc toate clipele uimit”, cum îl numea Fănuş Neagu.

În 19 septembrie, Johnny Răducanu a murit, singur, în garsoniera sa din Bucureşti, de pe strada Banu Manta.

Nu cu foarte mult timp în urmă, într-un interviu citat deja, lăsa să transpară amărăciunea artistului care, dincolo de bucuria muzicii, nu putea ignora dificultăţile materiale, la capătul unei cariere strălucite: „Eh, mâine mor, o să fie un anunţ la televizor şi eventual o să vină ceva lume la înmormântarea mea, deşi, vă spun sincer, eu aş vrea să văd numai pisici, câini şi cai bătrâni şi părăsiţi în urma dricului meu. Şi câţiva oameni, pe care o să-i tocmesc dinainte, să le dea să mănânce. Am devenit la bătrâneţe şi mai ecologist ca înainte: nu mai suport oamenii, pentru că ei strică, distrug locurile, natura. Prefer animalele: pisici, câini, cai, porumbei, vrăbii, orice… Sunt mult mai înţelegătoare şi mai prietenoase ca oamenii”.

Dezamăgire, mizantropie ce nu pot umbri în niciun fel imensa dragoste de oameni şi de frumos care a traversat viaţa şi creaţia lui Johnny Răducanu, plecat acum să se întâlnească, în altă lume, cu marii săi prieteni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.