Joseph Stiglitz: Ce se va întâmpla dacă începe un război comercial?

În ultimii ani am prognozat corect că, în absența unui stimul fiscal mai puternic (care nu urma să vină nici în Europa, nici în SUA), revenirea din Marea Recesiune din 2008 va fi lentă. Când am făcut aceste estimări, m-am bazat mai mult pe analiza forțelor economice decât pe modelele econometrice complexe”, scrie pentru Project Syndicate Joseph E. Stiglitz, laureat al Nobelului pentru Economie şi profesor la Columbia University.

De exemplu, la începutul lui 2016, părea limpede că deficiențele cererii globale agregate care fuseseră evidente în ultimii ani nu urmau să se schimbe în mod dramatic. Astfel, m-am gândid că toți cei care au prezis o revenire mai puternică priveau lume prin lentile roz. Evoluțiile economice au avut loc așa cum mă așteptam.

Nu la fel a fost cazul cu evenimentele politice ale anului 2016. Am scris vreme de ani de zile că, în cazul în care nu va fi atenuată inegalitatea în creștere din SUA, dar și din multe alte țări din lume, atunci vom avea parte de consecințe politice. Iar inegalitatea a crescut și mai mult, mergând până la informațiile șocante că speranța de viață în Statele Unite a început să scadă.

Aceste rezultate au fost anticipate anul trecut într-un studiu al lui Anne Case și Angus Deaton, care au arătat că speranța de viața se reduce în mai multe segmente ale populației, inclusiv în rândul americanilor care trăiesc în zonele industriale în decădere.

Cum veniturile celor mai săraci 90% dintre americani au stagnat vreme de aproape 30 de ani (și chiar au scăzut pentru un procent mare dintre americani), informațiile din domeniul sănătății nu au făcut decât să confirme că lucrurile nu merg bine pentru o mare parte din țară. America ar putea fi la o extremă din acest punct de vedere, însă lucrurile nu merg prea bine nici în alte părți.

Dacă părea limpede că vor fi consecințe politice, forma pe care urmau să o ia și momentul în urmau să se întâlmpe erau mai puțin evidente. De ce au apărut aceste consecințe chiar în momentul în care economia părea să dea semne de redresare și nu mai devreme? Și de ce totul s-a manifestat printr-o basculare spre dreapta? Până la urma, republicanii au fost cei care au blocat asistența socială pentru cei rămași fără slujbe din cauza globalizării pe care tot ei, republicanii, au promovat-o asiduu. În 26 de state americane, republicanii au refuzat să extindă programul Medicaid, împiedicând accesul la asigurările de sănătate pentru cei mai săraci. Și de ce a câștigat alegerile cineva care a făcut bani profitând de pe urma altora, care a recunoscut în mod deschis că nu și-a plătit taxele și a făcut din eludarea fiscului un titlu de glorie?

Donald Trump a înțeles vremurile acestea: lucrurile nu arată bine și mulți alegători au vrut schimbarea. Acum vor avea parte de schimbare: nu va mai fi ca până acum. Însă rareori am mai avut o asemenea incertitudine. Nu se știe ce politici va aplica Trump, pentru a nu mai spune dacă acestea vor reuși sau ce consecințe vor avea.

Trump pare hotărât să aibă un război comercial. Cum vor răspunde însă China sau Mexicul? Poate că Trump a înțeles că ceea ce va propune el va presupune încălcarea regulilor Organizației Mondiale a Comerțului, dar poate că știe la fel de bine că OMC va avea nevoie de mult timp pentru a lua o decizie împotriva SUA. Iar până atunci, balanța comercială a SUA poate se va echilibra.

Însă și alți competitori pot aplica această strategie. China poate lua aceleași măsuri. Ce se va întâmpla dacă izbucnește un război comercial?

Trump are motive să creadă că va câștiga; până la urmă, China depinde mai mult de exporturile în SUA decât depinde Washingtonul de exporturile în China, ceea ce oferă Americii un avantaj. Însă războiul economic nu este un joc de sumă zero. Și SUA vor pierde, nu doar China. China poate riposta prin provocarea unor daune politice. Chinezii ar putea fi mai bine pregătiți pentru a riposta la acțiunile SUA decât este pregătită America să răspundă unor acțiuni similare ale Chinei. Poate cineva să ghicească cine va suporta mai bine durerea? Vor face asta SUA, unde cetățeanul obișnuit a suferit deja atâta vreme, sau China, care, în ciuda turbulențelor, a reușit să aibă o creștere economică de 6%.

În mare, agenda lui Trump, cu reduceri de taxe înclinate în favoarea celor bogați mai mult decât o făceau de regulă republicanii, se bazează pe ideea unei prosperități aduse de laissez-faire, o continuare a unei politici a lui Ronald Reagan care nu a reușit niciodată. Discursul înflăcărat sau mesajele Twitter trimise la trei dimineața pot să mai reducă, cel puțin pentru moment, din revolta celor lăsați în urmă de revoluția lui Reagan. Însă cât va mai dura? Și ce se va întâmpla după aceea?

Poate că lui Trump îi place să renunțe la legile economice fundamentale și să meargă pe o linie de politici economice voodoo. Însă nu poate face asta. În 2017, când cea mai mare economie a lumii intră în ape politice tulburi, este o nesăbuință ca un simplu muritor să încerce o previziune alta decât să spună un lucru evident: apele sunt cu siguranță agitate și multe, dacă nu mare parte, din corăbiile formatorilor de opinie se vor scufunda.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.