Jumătate dintre adulți suferă de boli reumatice

Aproape jumătate din populația adultă suferă de diverse afecțiuni ale articulațiilor, dar mulți habar nu au. Statistica este una oficială, pentru că numărul celor diagnosticați cu astfel de probleme este mult mai mic. În cele mai multe cazuri, boala este dusă pe picioare. Medicii avertizează că principala problemă care cauzează reumatismul, mai ales la tineri, este sedentarismul.

Oficial, 1% din populaţia României este diagnosticată cu boli reumatismale. Specialiştii vorbesc însă de un procent mult mai mare de oameni care suferă de afecţiuni ale articulaţiilor, dar nu ştiu despre acest diagnostic. Chiar dacă vor să se trateze, mulţi pacienţi renunţă din start să meargă la medic. Cele mai importante motive pentru care nu o fac sunt: pentru programare se așteaptă foarte mult, accesul la tratament este destul de dificil, iar dispozitivele care le-ar putea ușura traiul nu sunt decontate.

Jumătate din cei diagnosticați renunță la serviciu

Una dintre cele mai grave afecțiuni reumatice, artrita reumatoidă este o boală imună ce îi afectează în special pe cei care au deja în familie o rudă bolnavă, pe fumători și pe femei. Din cauza acestor factori, boala poate apărea la orice vârstă, dar, cel mai des, se declanșează între 20 și 40 de ani. „Reumatismul este, pe înțelesul tuturor, o boală care înseamnă articulații dureroase și umflate. Așa că cele mai afectate sunt mâinile și degetele. Dar și genunchii, laba piciorului, umerii, coatele sau șoldurile“, spune Adrian Craioveanu, medic primar reumatolog. Boala debutează cu mici umflături sub piele în zona încheieturilor, dar și cu anemie acută. Dacă nu se iau rapid măsuri, apar probleme cu tendoanele, cartilajele și oasele, ajungându-se în final ca articulațiile să fie distruse. Jumătate din cei afectați de artrită reumatoidă renunță la serviciu în primii patru-cinci ani de la diagnostic: 30% din pacienți nu pot merge pe jos nici 300 de metri, 28% nu pot urca nici zece trepte, 25% cară cu dificultate o greutate puțin mai mare de două kilograme.

44 de milioane de oameni din Uniunea Europeană suferă de boli reumatismale

Efecte în trei luni

„Tratamentul artritei reumatoide constă în administrarea unor medicamente de fond care împiedică sau întârzie evoluția leziunilor de la nivelul articulațiilor. Dacă tratamentul este început imediat după diagnosticare, efectele apar în cel mult trei luni. Însă dacă acesta nu este urmat cum a fost recomandat sau este stopat, boala se dezvoltă în continuare și există pericolul să nici nu mai poată fi controlată la reluarea tratamentului“, spune Adrian Craioveanu. Există însă și pacienți care nu răspund la terapiile clasice. „În cazul acesta, ei au nevoie de terapie biologică cu blocanți ai factorului de necroză tumorală alfa, de dietă și kinetoterapie. De fapt, gimnastica medicală este vitală pentru că articulațiile nu se vor anchiloza“, explică medicul Craioveanu.

În cazul bolilor reumatice, medicii recomandă un aport suplimentar de vitamina D și multă mișcare. „Sportul favorizează mobilitatea articulațiilor, combate excesul ponderal, menține tonusul muscular și contribuie la creșterea densității minerale osoase. Persoanele care nu pot face efort pot apela la gimnastică asistată de un kinetoterapeut“, conchide medicul.

Recomandările medicilor pentru reumatici

Există boli reumatice care pot fi vindecate sau măcar ameliorate. Însă depinde de tipul afecțiunii, de diagnostic și de cât de precoce a fost pus, de tratament și de cât de receptiv a fost pacientul la acesta. E nevoie de încălțăminte adecvată, care să nu alunece și să asigure o poziție confortabilă piciorului și o repartiție uniformă a greutății pe toată suprafața tălpii și evitarea expunerii la temperaturi scăzute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.