Acum 150 de ani se năştea Gustav Klimt, numele emblematic al Secession-ului. Viena îl omagiază anul acesta, prin mai multe expoziţii, pe artistul său care a uluit amurgul imperiului cu modernitatea sa enigmatică şi somptuoasă.

Cariera lui Klimt (1862-1918) coincide cu ultimele străluciri ale Imperiului Habsburgic, al cărui pictor oficial a fost.
Fiul unui şlefuitor de metal originar din Boemia, Gustav a demonstrat de timpuriu o aptitudine remarcabilă pentru desen. La 14 ani a intrat cu brio la „Şcoala de Arte Aplicate" din Viena, care, spera familia sa destul de nevoiaşă, urma să-i asigure o meserie serioasă şi un venit regulat. Doi ani frecventează cursurile acestei şcoli şi, concomitent, învaţă pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger, îndreptându-se foarte curând către pictura istorică, gen nobil prin excelenţă, pentru care a dovedit o înclinaţie specială. A fost ales, în 1879, să colaboreze, împreună cu alţi studenţi, la impresionantul decor conceput de Hans Makart pentru celebrarea nunţii de argint a împăratului Franz Josef. Artist eclectic, Makart era autorul unor compoziţii academice, cărora le adăuga culorile strălucitoare ale lui Tizian, tuşa vertiginoasă a lui Rubens şi un realism în maniera marilor maeştri spanioli. Tânărul Klimt era fascinat de succesul şi de bogăţia acestuia. Împreună cu Makart, a lucrat şi la decorarea „Vilei Hermes", o reşedinţă somptuoasă, situată în mijlocul unui teren de vânătoare imperial. Construită între 1882 şi 1886, ea a fost dăruită de Franz Josef împărătesei Elisabeth, pe care spera s-o păstreze astfel la Viena.

Mireasă

Tânărul Gustav a realizat şi el compoziţii savante pe care le-a trimis la expoziţii, portrete întunecate ale burghezilor bogaţi şi seducătoare alegorii pe plafoanele teatrelor şi palatelor. Iar succesul a fost rapid. Arta lui savantă se potrivea de minune decorului luxos al palatelor şi instituţiilor publice care se ridicau pe Ring, noul bulevard larg ce înconjura capitala Imperiului.

Şerpi de apă

Împreună cu fratele său, Ernst, de asemenea foarte taletat, şi cu Franz Matsch, un alt strălucit elev al şcolii, a format un trio eficient, capabil să răspundă celor mai diverse comenzi, de la ilustrarea cărţilor de medicină la portretele oficiale. Primele succese i-au determinat să fondeze „Künstlercompagnie". În 1880 obţin două comenzi mari: lucrări de decoraţiuni la „Palatul din Sturan", precum şi pictarea unui tablou destinat clădirii principale a staţiunii balneare din Karlovy Vary (pe atunci Karlsbad). Au decorat numeroase teatre, pe coasta adriatică, trecând prin Karlsbad şi Palatul Peleş de la Sinaia.

Friza Beethoven

Considerat foarte repede unul dintre artiştii cei mai străluciţi ai generaţiei sale, Klimt părea destinat să continue arta lui Makart. Asociaţia era găzduită de „Künstlerhaus", aflată într-un superb palat neorenascentist construit în 1868. O expoziţie, deschisă din 6 iulie în 2 septembrie, va retrasa relaţiile lui Klimt cu acest loc până în 1897, când a părăsit-o pentru a fonda „Secession".
În 1888, trioul de artişti a primit comanda picturilor decorative pentru scara de la „Burgtheater" din Viena. Construit în 1741 de împărăteasa Maria Theresa, teatrul a fost reconstruit pe Ring. Pe scara de onoare se află patru compoziţii de Klimt. În 1890 au decorat marele hol al muzeului imperial de pictură, prestigiosul „Kunsthistorisches Museum", ce rămăsese neterminat la moartea lui Makart. Construit după planurile arhitecţilor Gottfried Semper şi Carl von Hasenhauer, muzeul se mândreşte cu cea mai frumoasă colecţie Brueghel din lume. Aceste picturi, pe sub care defilează fără să le vadă vizitatorii muzeului, uluiţi de profuziunea de marmură şi stuc aurit, sunt puse în lumină de o expoziţie, intitulată „Klimt la Kunsthistorisches Museum", deschisă în 14 februarie, ce va dura până la 6 mai. Vizitatorul avertizat va identifica în figurile simboliste ale acestui Klimt înainte de Klimt, un univers apropiat de acela al lui Fernand Khnopff, marile surori pudice ale viitoarelor „Judith" şi „Danae".

Friza cu Pomul vieţii de la Palatul Stocklet

În 1893, Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Esterhazy, cu care obţine premiul expoziţiei organizate de "Künstlerhaus". La 30 de ani, Klimt era un artist împlinit. Totuşi, arta lui avea să cunoască o adevărată revoluţie, apărută în urma unei crize profunde pe care a traversat-o în 1892, provocată de moartea tatălui şi apoi a fratelui său, Ernst.
Ultima şi cea mai prestigioasă comandă obţinută împreună cu Matsch a fost decorarea marelui hol al Universităţii din Viena. Ea a marcat apariţia unui artist nou, ruptura de Matsch şi de convenţiile estetice de până atunci.

Grădină italiană

Rod al unor ani de elaborare, „Filosofia", prima dintre compoziţiile sale din această comandă care a fost expusă, a stârnit reacţii violente din partea rectorului şi a membrilor universităţii, care au cerut anularea comenzii. Ei l-au acuzat pe artist că a formulat „idei neclare prin intermediul unor forme confuze" şi că nudurile sale sunt „pornografice".

Un vârtej erotic

Moartea şi viaţa

Temele care vor caracteriza de-acum pictura sa sunt obsesia pentru trup şi neliniştile lui, pentru viaţă şi moarte împletite într-un vârtej erotic şi morbid, şocant pentru cei mai mulţi dintre contemporanii săi. În 1897, Klimt şi un grup de alţi artişti vor părăsi conservatoarea „Künstlergesellschaft" (asociaţia artiştilor) pentru a fonda „Secession", al cărui prim preşedinte a fost. Noua asociaţie era menită să-i promoveze pe tinerii artişti austrieci în afara oricăror convenţii estetice şi să favorizeze schimburile internaţionale. Manifestul lor va fi publicat în 1898, în primul număr al revistei "Ver Sacrum". Filozofia „Secession"-ului este căutarea adevărului despre existenţa umană. Deasupra intrării în pavilionul asociaţiei se putea citi următoarea inscripţie: "Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei - libertatea". Fidel acestui ideal, Klimt îşi eliberează arta de tabuuri.

Câmp cu maci

În fascinantul amestec de curente conservatoare şi de îndrăzneli care caracteriza Viena la 1900, această mişcare a primit foarte repede un statut aproape oficial, beneficiind chiar de subvenţii publice. Operă a lui Josef Maria Olbrich, „Pavilionul Secession" a devenit simbolul Vienei moderniste. Numit „căpăţână de varză" de către detractorii săi, acest loc mitic al vieţii artistice a anilor 1900 adăposteşte celebra „Friza Beethoven". Fiecare expoziţie a Secessionului tindea către idealul „operei de artă totale", dar expoziţia din 1902, concepută în jurul unei statui în marmură policromă a lui Max Klinger, a fost cea mai fastuoasă. Pusă în scenă de arhitectul Josef Hoffmann, inaugurată cu un concert al lui Gustav Mahler dirijat chiar de compozitor, ea etala friza monumentală a lui Klimt.

Sărutul

Într-o adevărată junglă formată de curbele coafurilor feminine şi ale volutelor aurite, misterul izvora din alăturarea triunghiurilor pubiene şi a abstracţiilor şi geometriilor multicolore. Fuziunea între decor şi pictură era totală. Ilustrând mai curând fantasmele pictorului decât universul lui Beethoven, acest ansamblu deconcertant a fost descris de un critic demn de „templul lui Krafft-Ebing", autorul faimoasei „Psychopatia sexualis".

Femeie cu evantai

Conceput să fie efemer, dar păstrat în mod miraculos, acest decor anunţă cea mai prestigioasă comandă particulară primită de Klimt, cea pentru mozaicurile „Palatului Stoklet" de la Bruxelles, ale căror cartoane somptuoase, la scară 1/1, vor fi expuse anul acesta la „Muzeul Austriac de Arte Aplicate şi Artă Contemporană", între 21 martie şi 15 iulie.

Celebru în toată lumea, „Sărutul" din 1907-1908, din perioada sa „de aur", aflat în Palatul „Belvedere", se înscrie acestui univers senzual şi violent, cu trupurile sale prinse în decorul mozaicat.

Împărătese tragice

Cele trei vârste ale femeii

Devenit răsfăţatul burgheziei cucerite de arhitectura modernistă, mobilată luxos de „Wiener Werkstätte", Klimt reuşeşte un tur de forţă adaptând acest univers la arta, prin forţa lucrurilor constrângătoare, a portretului. Hieratice ca nişte împărătese bizantine, aproape tragice în rochiile lor de bal, modelele sale, ca Margaretha Stonborough Wittgenstein sau Fritza Riedler, sunt parţial încastrate într-un fond decorativ, ca acele Fecioare ruseşti ce apar prin decupările metalului preţios care le înconjoară. Ele tulbură şi astăzi iubitorii de artă.

Judith

Cum era maestrul care producea într-un ritm ameţitor aceste icoane stranii? Ni-l putem imagina jumătate sfinx, jumătate estet, mânat în mod scandalos de opium, în perpetuă căutare a unor perversiuni rafinate. Dar Klimt nu semăna picturilor sale. Robust ca un hamal, era un lucrător neobosit, care ducea o viaţă simplă, împărţită între casa în care locuia împreună cu mama şi cu sora sa şi atelierul aflat, între 1911 şi 1918, într-o vilă din cartierul rezidenţial Hietzing, pe care îl împărţea cu o mulţime de pisici şi cu modelele, unde îşi expusese şi colecţiile de stampe şi armuri japoneze, de picturi chinezeşti şi obiecte africane. Puţin comunicativ, rămânea departe de dezbaterile artistice şi literare, iar corespondenţa sa se reduce la cărţi poştale şi telegrame.

Femeia pe care a iubit-o, Emilie Flöge

Emilie Floge

Acest Klimt secret este onorat la „Leopold Museum", care reuneşte o parte din arhiva sa şi amintirile din călătoriile la Paris, la Ravenna sau la Veneţia. Dar cele mai multe şi mai lungi sejururi ale sale în afara Vienei erau la Salzkammergut, între lac şi munte. Biografia lui nu oferă nimic extraordinar sau pitoresc, aşa cum s-ar putea crede privindu-i opera. Au existat, e drept, mai multe femei în viaţa lui, cu unele având chiar copii. La moartea lui, 14 fii au luptat pentru dreptul de moştenire. Dar, în pofida numeroaselor aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, Emilie Flöge, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri. Începând din anul 1900, pictorul petrece mereu câteva săptămâni în fiecare vară la moşia familiei Flöge, pe malul lacului Attersee. Pictează mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori ("Grădină cu floarea-soarelui" 1905), dar şi compoziţii în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reinterpretând miturile şi simbolurile, ca în tabloul "Iudita şi Holofernes I" (1901). Emilie Flöge i-a fost şi muză. Ea a deschis, împreună cu sora sa, un salon de croitorie, amenajat de Josef Hoffmann, în care s-a elaborat o modă inovatoare, care nu mai constrâgea corpul. Klimt a desenat mai multe modele pentru surorile Flöge.

Margaret Stonborough Wittgenstein

Consacrată colecţiei de textile a lui Emilie, o expoziţie, intitulată „Obiecte sub lupă: colecţia de textile a Emilie Flöge", la „Volkskundemuseum", aprofundează legăturile dintre artă şi modă şi rolul textilelor „primitive" ale Europei Centrale, viu colorate, în arta lui Klimt. Portretul Emiliei Flöge, semnat de el în 1902, descoperă pentru prima dată rolul invadator al decorului. El cuprinde voluptuos modelul într-o luxurianţă de forme organice.

Restituiri dureroase

Portretul Adelei Bloch-Bauer II

O lege austriacă din 1998 impune restituirea operelor spoliate în timpul celui de al III-lea Reich şi păstrate în colecţiile naţionale. Dar rămâne problema spinoasă a unor opere în litigiu din colecţii sau instituţii particulare, cum ar fi „Leopold Museum". Asociat din 2008 unui program de cercetare privind provenienţa operelor de dinainte de 1938, în parteneriat cu Ministerul austriac al Educaţiei, Artelor şi Culturii, Muzeul a fost obligat să despăgubească mai mulţi moştenitori ai unor familii evreieşti spoliate. În mai 2011 a fost stabilit un acord cu nepoata lui Jenny Steiner pentru a păstra o pânză de Egon Schiele, „Case la malul mării", contra unei sume de cinci milioane de dolari, adică o treime din valoarea tabloului. Tot anul trecut, „Portretul lui Wally", de Schiele, a fost obiectul unui alt acord, în urma unor lungi negocieri cu moştenitorii colecţionarei şi galeristei Lea Bondy Jaray, în valoare de 19 milioane de dolari. Acest tablou, împrumutat Muzeului de Artă Modernă din New York în 1997, a fost sechestrat de justiţia americană. Mort la 85 de ani, Rudolf Leopold, care a cumpărat masiv în anii '50, a declarat că nu-i pasă de unde proveneau lucrările lui. În schimb, fiul său, Diethard, s-a declarat dornic să regleze cât mai repede toate problemele de restituire.
În 24 februarie se va deschide la „Leopold Museum" expoziţia „Gustav Klimt, o călătorie (în timp)", ce va putea fi vizionată până la 11 iunie.

Adjudecat

Portretul Adelei Bloch-Bauer I

„Portretul Adelei Bloch-Bauer I", realizat în 1907, s-a vândut, la 19 iunie 2006, pentru suma-record de 135 de milioane de dolari. Cumpărător este miliardarul american Ronald Lauder din New York pentru muzeul "New Gallery" finanţat de el. Iar „Portretul Adelei Bloch-Bauer II", realizat în 1912, a fost adjudecat pentru 67 de milioane de euro.