Juncker: Libertatea de circulaţie a persoanelor nu se va schimba

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri la Bratislava, că libera circulaţie a persoanelor „nu se va schimba”, în contextul în care premierul britanic demisionar David Cameron a sugerat o reformă a acestui principiu în cadrul noilor relaţii dintre Londra şi UE după Brexit, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Cine vrea acces la piaţa internă trebuie să accepte toate consecinţele”, a reiterat Juncker, într-o conferinţă de presă în Slovacia, care a preluat vineri de la Olanda preşedinţia semestrială a UE.

În cadrul summitului european din această săptămână de la Bruxelles, premierul britanic David Cameron le-a transmis viitorilor săi foşti parteneri europeni că o reformă a regulilor de liberă circulaţie a persoanelor în UE va fi esenţială în relaţiile pro-Brexit dintre Regatul Unit şi UE.

Însă „libertatea de circulaţie a lucrătorilor nu se va schimba, este una din libertăţile fundamentale ale UE”, a spus vineri şeful executivului european.
„Nu mai este timp de pierdut” în declanşarea procedurii de divorţ între Londra şi UE, „deoarece nu putem lăsa ca această incertitudine să dureze”, a mai afirmat Juncker.

„Am căzut foarte clar de acord: nu poate exista nicio negociere” privind relaţiile viitoare dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, „nici măcar informală, înaintea unei notificări” din partea Londrei, a insistat de asemenea premierul slovac Robert Fico, în aceeaşi conferinţă de presă.
Fico, a cărui ţară va găzdui la 16 septembrie la Bratislava un summit european al Celor 27, pentru a discuta despre viitorul UE fără Marea Britanie, a recunoscut că nu există „un acord 100%” cu Comisia Europeană privind politica migratorie europeană.

Slovacia, care a atacat în justiţia europeană planul de repartiţie obligatorie a până la 160.000 de solicitanţi de azil în UE adoptat în septembrie 2015, a făcut apel „ca statele membre să primească mai multă flexibilitate” pentru a depăşi diviziunile europene în jurul chestiunii migraţiei.

„Trebuie un echilibru între statele membre şi instituţiile europene, nu trebuie ca una dintre cele două părţi să domine”, a spus Fico, salutând „spaţiul pentru discuţii informale” între cele 27 de state membre pe care îl va oferi summitul din septembrie organizat „în altă parte decât la Bruxelles”.

Tot vineri, Jean-Claude Juncker şi-a exprimat nemulţumirea că există numeroase solicitări de reforme, pentru reinventarea Uniunii Europene după Brexit, însă fără a se face propuneri concrete care să salveze integrarea europeană.

„Trebuie să explicăm agenda reformistă care este deja în curs”, a declarat Juncker în cursul conferinţei de presă organizate în Slovacia, potrivit Reuters.
„Combatem birocraţia… Modernizăm economia europeană – uniunea digitală, uniunea energetică, continuarea integrării în domeniul pieţei interne, uniunea pieţelor de capital, uniunea bancară”, a declarat Juncker.
„Toată lumea spune «Vrem mai multe reforme». Nimeni nu spune de ce fel de reforme avem nevoie în plus faţă de cele care sunt în curs, inclusiv măsurile aplicate în domeniul dimensiunii sociale a pieţei comunitare”, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.

„Nu spun că nu trebuie să se schimbe nimic. Dar lucrurile care merg în direcţii bune nu se vor schimba”, a precizat Juncker.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.