Blejnar, banii înapoi!
Justiția a suspendat deciziile Fiscului privind TVA retroactiv
 

Justiția a suspendat deciziile Fiscului privind TVA retroactiv
Unealta Blejnar, înfrântă în Justiţie

Marți Contenciosul Curții de Apel București a dispus suspendarea definitivă a celor trei decizii ale  Ministerului Finanțelor Publice privind TVA-ul retroactiv pe care artiștii, jurnaliștii și creatorii erau obligați să îl plătească statului pentru drepturile de autor.

În instanţă, Casa de Avocatură Piperea şi Asociaţii a făcut demonstraţia netemeiniciei acestei taxe introduse abuziv. Justiția a fost convinsă de pledoariile  avocatului Gheorghe Piperea care a susţinut cererea de suspendare arătând de ce pct. 3 al art. 71 din Normele metodologice ale Codului Fiscal, anumite prevederi din Ordinul 262/2007 al Ministerului Finanţelor Publice şi din Ordinul nr. 1786/2010 al Preşedintelui ANAF sunt  nelegale şi trebuie suspendate de la executare. S-a arătat de ce există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea actelor administrative, făcându-se raportarea normelor naţionale la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în special la cauza Falco) şi la jurisprudenţa CEDO (în special la cauza Silver vs Marea Britanie). Avocatul Piperea a susținut că prin atitudinea organelor fiscale s-a impus de fapt o taxă pe valoarea totală şi că s-a încălcat principiul predictibilităţii şi al bunei-credinţe.

” Astfel, prin decizia de azi a Curții de Apel București, ANAF este obligată să suspende orice măsură de impunere la plata TVA-ului retroactiv pe drepturi de autor, precum și acțiunile de impunere a sechestrului asigurator pentru cei care nu au achitat TVA-ul retroactiv cerut abuziv acelora care înfăptuiesc un act de creație. ” , a declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro  avocatul Gheorghe Piperea. Avocatul specializat în procese colective a mai ținut să precizeze că în virtutea deciziei de azi a justiției, cei care au plătit deja Fiscului sumele de bani cerute abuziv de Blejnar&comp, pot cere restituirea acestor bani.

Mai mult de atât, instituția manevrată de Blejnar după cum dictează stăpânul său de la Cotroceni, va trebui să plătească jurnaliștilor și artiștilor care fac parte din Grupul pentru Corectitudine Fiscală și care au intentat proces ANAF-ului, și cheltuielile de judecată aferente.

Una peste alta, încă o dată în plus s-a dovedit că acțiunile abuzive ale regimului Băsescu îndreptate împotriva acelora care îndrăznesc să critice actuala putere pot fi anulate în justiție. Chiar dacă justiția și în special judecătorii sunt tăvăliți prin noroi de Băsescu și soldații săi.

Accesări: 9075
Cristina Horvat
Publicat Marţi, 11 octombrie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+34
38 Voturi

 

Alte articole scrise de Cristina Horvat: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

A.C.CUZA
16:08:30, 12 Oct 2011 8
DACA ESTE ASA PUTEM SPUNE ATUNCI , DIN CIND IN CIND SI DIN LOC IN LOC, CA AVEM OARECE JUSTITIE ! CA MAI PUTEM SPERA! CA ORGANIZATIA CRIMINALA NUMITA PDL V-A PUTEA FI PINA LA URMA INFRINTA SI DE CE NU LICHIDATA!!! CHIAR ASA : LICHIDATA!!!!
ContraPro
+12
 
lumi
14:49:25, 12 Oct 2011 7
Acum iar o sa se "inerveze" betivu' scelerat si o sa iasa in piata publica sa ne impuste ca nu-i asiguram suficienti bani din care sa fure el, coorveta tiganca din Simileasca si slugoii pdl-ingai!!! @dan: cine sa-l suspende pe matelot, camarila lui mediocra, care in alte conditii nu erau admisi nici sa spele wc-urile publice la cat sunt de slinosi!!!
ContraPro
+5
 
dan
13:27:36, 12 Oct 2011 6
DE CE NU ESTE SUSPENDAT BASECU TRAIAN din functie? S-au dovedit atatea incalcari grave ale Constittutiei Romaniei, republicata-vreau sa ma refer la acele articole care reglementeaza atributiile functiei de presedinte- de catre acest om malefic depasindu-si atributiile conferite de functia pe care o detine. ALO!, la Ministerul Public se aude, se vede, doamna Covesi, procuror general al Republicii Romania de ce nu va autosesizati?
ContraPro
+4
 
Pleojnitar
07:24:43, 12 Oct 2011 5
Privind figura acestui individ, nu te poti gandi decat la galerila personajelor negative din "Mizerabilii" a lui V.Hugo, si inca ceva pe atata.Respira atata fetiditate aceasta figura mizerabila, incat stai si te intrebi ce oameni mizerabili au putut sa-l ridice si ce mizerii umane pot sa-i asculte ordinele.O sleahta de ticalosi pe de-antregul mizerabili, greata, greata infinita!
ContraPro
+10
 
sanki
06:37:57, 12 Oct 2011 4
porK-ule te agatzi doar de cei cu bani putini ... pe hotzii ca tine ii protejezi. pt o taxa, bine-inteles ... cind fugi din tzara ???
ContraPro
+8
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.