Justiția penală a Consiliului Suprem de Apărare a Țării

de Adrian Toni Neacșu

Informația explozivă a anului, și care din punctul meu de vedere va fi greu de depășit, este recunoașterea oficială a SRI-ului că de mulți ani se implică în activitatea de realizare efectivă a justiției în România. Cot la cot cu procurorii și judecătorii, angajații SRI se implică în instrumentarea penală și judecarea dosarelor în justiție. Sau, cu cuvintele întocmai ale generalului Dumbravă, “dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrageam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind ca misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitiva a fiecărei cauze.”

Conținutul incendiar al acestor declarații a fost bine surprins, chiar numai prin simplă intuiție, de maestrul Ion Cristoiu. Acesta a realizat că ceva nu este în regulă, deși și-a concentrat analiza spre presupusul mesaj pe care SRI a ieșit să-l transmită public în ce privește pretenția recunoașterii propriilor merite în stârpirea corupților. Maestrul a văzut din atitudinea generalului doar pieptul bombat a orgoliu. Era și asta, dar ordinul de zi pe unitate a sunat altfel.

Un alt comentator, cu acribia jurnalistului specializat pe justiție, a pus ceva mai direct degetul pe problemă: serviciile de informații nu au voie să imixtioneze în activitatea puterii judecătorești reprezentată exclusiv de judecători, iar SRI nu-şi poate asuma constituțional misiunea de instaurare a legii în România. Cum spuneam, Răzvan Savaliuc cunoaște destule budoare ale justiției, astfel încât simte mai bine unde este deficiența de legalitate în această construcție.

“Fenomenul corupției, ca amenințare la adresa securității naționale, a intrat relativ recent in portofoliul SRI“ Recunoașterea senină a acestei enormității ar fi trebuit să ducă la cutremure în administrația serviciilor speciale. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit până acum să se isterizeze, să declanșeze acțiuni ample de verificare și apărare a independenței sistemului judiciar, să protesteze pe toate canalele formale și informale, să înroșească telefoanele ambasadelor. Cât timp am fost în CSM, cea mai mare temere a mea și a micului grup necondus politic din care făceam parte era posibila implicare în acest fel a SRI în justiție. Simțeam efectele, aveam frânturi de informații care ne îngrijorau, bănuiam că situația operativă era mult mai gravă decât în general eram dispuși să acceptăm. Recunoașterea SRI transformă presupunerile într-un coșmar pentru independența justiției. De asemenea, presa ar fi trebuit să declanșeze un SRI-gate. Nu se va întâmpla nimic din această agitație şi ceva îmi spune ca momentul ieșirii SRI cu o recunoaștere neprovocată de nimeni nu a fost deloc unul spontan, ci dimpotrivă a fost programat exact în acest moment tocmai pentru că societatea româneasca este incapabilă de o reacție.

Pentru că nu vreau nici eu să provoc serviciul dincolo de propriul meu instinctul de conservare, nu voi mai face decât câteva observații punctuale, cu care mă simt dator față de propria mea conștiință în primul rând. În acest fel voi răspunde şi câtorva din întrebările puse puse în timida încercare de dezbatere din presă.

Primo. Serviciul Român de Informații nu poate în nici un fel în mod legal să se implice în activitatea de instrumentare a cauzelor penale în România. Indiferent că aceste dosare sunt de corupție sau obișnuite , SRI-ul are potrivit Constituției României, Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României şi Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI exclusiv atribuții în domeniul siguranței naționale. Mai exact, potrivit art. 2 din legea sa de funcționare, Serviciul Român de Informații organizează şi execută activități pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii şi contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României. Amenințările la adresa siguranței naționale a României sunt expres și limitativ prevăzute în art. 3 din Legea siguranței naționale. Pentru că enumerarea e lungă (lit. a-l) nu am să o reproduc aici, dar va trebui să mă credeți pe cuvânt că toate vizează acțiuni grave îndreptate împotriva statului român cum ar fi trădarea, spionajul, subminarea, sabotajul, acte teroriste, totalitariste, separatiste ş.a. Doar printr-un delir interpretativ iresponsabil se pot extinde atribuțiile SRI către zona instrucției şi soluționării cauzelor penale.

Secundo. Deşi d-ul general Dumbravă este un foarte bun jurist şi în genere este o plăcere intelectuală să dezbați chestiuni juridice controversate cu el, mesajele din interviu nu sunt tehnice și nu-i aparțin, fiind simple exerciții de comunicare ale Serviciului însuși. Atunci când dumnealui spune că SRI-ul monitorizează dosarele de corupție până la soluționarea lor definitivă, trebuie înțeles nu numai că inculpații, avocații şi martorii din dosare sunt îndeaproape puși sub observație, dar mai ales că judecătorii cauzei înseși reprezintă obiectivul principal. Ofițerii SRI nu ajută doar la instrumentarea cauzelor penale de către polițiști şi procurori. Principala lor sarcină este să se asigure că judecătorii nu prezintă nici un fel de risc, ca nu defectează. Potrivit unor statistici la care am avut acces în calitatea mea de membru CSM, mai mult de 75% din judecătorii care intrau în cauze penale în România făceau obiectul unui denunț, plângeri ori sesizări din oficiu la DNA. Nu știu care este în momentul de față acest procent, dar ştiu ca un serviciu de informaţii are nevoie de justificarea formală a existenței unui dosar pe numele unui judecător pentru a se putea implica operativ.

Tertio. Serviciul Român de Informații nu şi-a arogat singur atribuții pe care potrivit Constituţiei şi legilor nu le are. Există cel puțin 3 hotărâri ale CSAT de care am eu cunoștință prin care acestuia i s-au atribuit competențe clare în domeniul monitorizării sistemului judiciar. Cu siguranță există și altele. Din jurul anului 2007 există o hotărâre a CSAT potrivit cu care secțiile comerciale ale instanțelor, mai exact judecătorii sindici, reprezintă o vulnerabilitate în fața corupției. E prima oara când ofiţerii SRI au fost puşi să fileze şi să strângă informaţii în legătură cu judecătorii. Cu un an înainte Monica Macovei desființase SIPA, serviciul special care strângea informații privind corupția în sistemul judiciar, în special din penitenciare. În 2009 a izbucnit cel mai mare protest organizat al instanțelor judecătorești şi al instanțelor. Judecătorii au refuzat să intre în sălile de judecată, justiţia a fost la propriu paralizată zile în şir, judecătorii refuzau să judece dosarele.. Liderii acestei greve, printre care şi subsemnatul, au făcut obiectul unei alte hotărâri CSAT, care a extins monitorizarea şi le nivelul asociaţiilor profesionale, al şefilor formali şi informali ai acestora, al cercurilor de influență din sistemul judiciar, dar şi asupra vechiului CSM, care pactizase cu protestatarii. Din perioada imediat următoare, cel mai probabil 2010, datează următoarea hotărâre CSAT de care se cunoaște, în care corupția în general a fost asimilată drept o vulnerabilitate pentru siguranța națională, dându-se ordine precise celor 3 servicii de informații pricipale şi stabilindu-li-se competențe într-un domeniu care excede cadrului lor legal de funcționare. Hotărârile CSAT sunt obligatorii pentru SRI. “În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condițiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare.” (Legea nr. 415/2002)

Quarto. CSAT-ul, fie el condus de voluntarul Traian Băsescu sau de orice alt președinte, nu putea legal, în baza atribuţiilor proprii, să extindă cu de la sine putere competențele Serviciului Român de Informații acolo unde Constituția şi celelalte legi nu-i permit. CSAT nu este organ legislativ şi ca atare nu poate crea noi reglementări. Formal, hotărârile CSAT trebuie să fie conforme cu legile statului român, să se subordoneze acestora, adică să nu le modifice sau completeze. CSAT-ul nu poate crea noi competențe pentru SRI, fiind doar un organ de coordonare la nivel administrativ al activității serviciilor speciale. În practică însă, hotărârile CSAT sunt secrete şi nu se supun controlului judecătoresc sau altei forme de control. Controlul parlamentar prevăzut de Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării lipsește cu desăvârșire. Deși au existat încercări de transformare a CSAT-ului într-un organ de reglementare în domeniul apărării naționale şi a securității (ceea ce l-ar fi făcut în mod bizar asemănător fostului Consiliu al Apărării Republicii Socialiste România), Curtea Constituțională a declarat ca nefiind admisibil așa ceva. Dacă există hotărâri ale CSAT care obligă SRI-ul să se implice în activitatea judiciară din România, acestea încalcă în mod cert ordinea de drept constituțională din România, Curtea Constituțională fiind cea care legitimează clar o astfel de afirmație.

În concluzie, în răspăr parțial cu analizele similare pe această temă, cred că SRI-ul a decis să iasă public cu un astfel de subiect, asumându-și riscul, moderat de altfel, al unui scandal mediatic, tocmai pentru a pune noul CSAT și mai ales pe șeful acestuia, președintele Iohannis, în fața faptului împlinit. SRI-ul recunoaște public în 2015 imixtiunea sa la ordin în justiție, după alegerea unui nou președinte al României, care în același timp, este şi președintele CSAT, tocmai pentru că știe că hotărârile CSAT anterioare sunt nelegale. Problema fundamentală nu este implicarea unui serviciu de informații în justiție, lucru de altfel foarte grav în sine, ci implicarea sa la ordinul dat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Recunoscând public existența unor ordine pe care le are în domeniul monitorizării vieții civile în România, serviciul pune presiunea pe noul CSAT, care nu va putea decât fie să continue politicile anterioare, în acest fel serviciul având în continuare acoperire formală pentru acțiunile lui, fie să-și asume unilateral scandalul deconspirării unor acțiuni de-o anti-constituționalitate grosolană, care ar șoca Europa prin dezvăluirea existenței unei justiții înfăptuită cu agenți secreți.

Cartoful fierbinte e la Președintele Iohannis. Oricum ar fi, SRI-ul cade, ca mâța, în picioare.

Sursa: jurindex.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.