Faptul că Justiţia lucrează la intensitate maximă în plină campanie electorală constituie primul semn că suntem încă departe de lumea normală. Rezolvarea marilor cazuri de corupţie ajunge astfel un motiv de îngrijorare, cum vedem că se întâmplă în aceste zile. Nu că s-ar pune la îndoială legalitatea şi asprimea măsurilor luate, însă în această perioadă ar trebui să predomine bilanţurile. Heirupismul acesta arată un punct slab undeva, în fapt una dintre originile răului. Aşa cum condamnarea lui N. Ceauşescu nu a rezolvat mare lucru, chiar a produs complicaţii, şi acestea vor avea acelaşi rezultat. După condamnarea lui Adrian Năstase, pupilul său politic, Victor Ponta, a preluat lejer frâiele guvernamentale. Aceeaşi Justiţie, pentru că nu a fost între timp reformată, îi oferea tacit reluarea mandatului pierdut în urma Referendumului lui Traian Băsescu. Corupţia a cuprins într-atât România încât actul de justiţie pare a fi obligatoriu susţinut de o revoluţie morală, singura care să asigure un suport.
Tensiunea şi presiunile la care sunt supuşi judecătorii având în decizie marile cazuri sunt enorme. Dacă întreaga clasă politică nu ar bruia cu impostura care o caracterizează viaţa publică, referirile la Justiţie ar fi mult mai temperate, iar toţi infractorii n-ar mai fi în lumina reflectoarelor. În aceste condiţii, Justiţia nu stă mai bine decât clasa politică, aliniindu-se comandamentelor efemere ale zilei. Prea puţini oameni ai dreptului, excluzând evident tot mai stupizii avocaţi din ultima vreme vânturaţi de televiziuni, discută despre modul cum justiţia poate administra democraţia. Chiar aşa, chiar în cazurile concrete aflate în discuţie. Efect al dictaturii, cercurile profesionale din România se închid, evoluţiile individuale sunt blocate, singura problematică fiind legată de ascensiunea profesională. O lume de coşmar generând corupţie, agresivitate, abuzuri. Nimeni nu pune în discuţie, de la un anume nivel şi inteligenţă, eliminarea imunităţii, în spatele căreia s-au construit catedralele unei adevărate ordini sociale. Juriştii independenţi, în special tinerii, ar trebui să evolueze mai mult spre cultura dreptului, nu exclusiv spre fabricarea banilor. Societatea occidentală se sprijină realmente pe o justiţie, în esenţa ei, dreaptă. Dreptul face parte din articularea culturii, acest fapt reprezentând o urgenţă pentru criza din România.
Nu poate fi trecut cu vederea cum niciunul dintre procesele importante nu a fost câştigat la CEDO. Chiar dacă au fost cumva experimentale, spre a arăta forţa legii, aceste mari procese ar trebui să arate justiţiei înseşi problemele pe care le are. Invocarea permanentă a voinţei politice în aplicarea actului de justiţie dovedeşte încercarea permanentă de politizare şi control mafiot. Avem nevoie de o justiţie statuată pe fundamentele drepturilor omului, care să regleze cele mai minore cauze. Asta, în primul rând, pentru eficienţa care nu va mai bloca tribunalele, în plan practic. Simpla invocare a Justiţiei ar trebui să limpezească lucrurile, apelul la instanţe să se facă doar în situaţii maxime. Ca în orice domeniu, trebuie să predomine coordonatele ştiinţei înseşi. Tot mai puţini sunt avocaţii români care să nu se lase dezintegraţi intelectual şi moral de mediul social-politic. Efect al unei societăţi în derivă, aceste derapaje fac parte din imensul cerc vicios de regăsit pe orice palier al vieţii publice româneşti. Legea, prin ea însăşi, trebuie să fie totul. Cei care o aplică se situează în aceeaşi ordine, legile cu dedicaţie ar trebui să fie denunţate şi eliminate constituţional. Legile româneşti sunt făcute voit strâmbe, permisive, de obicei spre a-l proteja pe cel vinovat, pe agresor. Spectacolul înspăimântător în care trăiesc românii este opera acestui tip de legi. În consecinţă, avem o administraţie formată pentru corupţie şi neimplicare. Dreptatea făcută pentru a dovedi altceva decât rezolvarea unor cazuri reprezintă un sistem corupt. Mărginirea clasei politice întreţine această maşinărie de propagandă prin justiţie, plasând pe masa acesteia cazuri după cazuri, în timp ce sistemul care le generează este conservat.
Reforma Justiţiei, respectiv independenţa acesteia, nu va fi declanşată decât prin profesionalizarea ca voce decisivă a democraţiei. Clasa politică nu se poate situa deasupra conduitei democratice. Şantajul interpus între Justiţie şi unii politicieni arată nivelul foarte jos care disjunge dramatic problematica reformelor. Justiţia românească nu a ajuns încă să fie o putere independentă pentru a putea realmente funcţiona. Declanşarea anulării privilegiilor ar putea aparţine Justiţiei, clasa politică fiind mult prea mediocră pentru această decizie.
Cei care judecă tot felul de cauze, conduc instanţe, trebuie să fie oamenii vii, legaţi de tot ceea ce poate ridica ţara. Rezolvarea acestor mari cazuri cere, la rândul ei, o reformă bazată pe conştientizarea elementelor care nu au făcut-o posibilă până acum. Prezenţa elitei din Justiţie în viaţa civică, nu ca propagandişti ai partidelor sau ai intereselor sindicale de breaslă, va da un suflu real reformelor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.