Justiție prin sita justiției

Numele țării noastre a ajuns a fi înlocuit cu corupția în foarte multe contexte internaționale. În plan intern, corupția este o noțiune superfluă, cu sprijinul masiv al instituțiilor care au obligația să blocheze grava destructurare socială. Niciun funcționar român, oricât ar fi de corect, așa cum încă regăsim din fericire prin unele instituții, nu mai poate reprezenta garanțiile unor proiecte morale, fiind dominat, înlăturat de corupția externă, fără frontiere, creată în relația cu Bucureștiul de-a lungul anilor.

Nimic nu mai funcționează în România ca stare de fapt în poziția dreptului public exterior corupției. Această junglă aflată sub controlul unor rețele formate de-a lungul și de-a latul României se vede totuși amenințată de iminența unor reglaje obligatorii. Ridicarea MCV-ului pe justiție nu are încă un mediu operațional intern apt moral și intelectual, la nivel național, să susțină actul de justiție corect, democratic. O spune actuala degradare a instituțiilor și chiar a legislației. Asta dacă ne gândim doar la situația de acum, când lipsa probității a luat cu asalt instanțele, iar instituțiile de reglementare au ajuns de-o obediență prin care fotografia corupției este de o claritate maximă.

Sunt informații conform cărora avocații, aflați la baza corupției din justiție, redactează hotărâri pe care judecătorii le trec drept act de judecată a cauzelor, punându-și direct semnătura. Grila legalității în România pare să fi ajuns una a tranzacțiilor gangsterești.

Invocarea Revoluției din 1989 drept prag al schimbării nu poate fi luată în discuție decât prin sistemul legislativ și regularizarea lui democratică. Discutarea democrației prin spiritul și punctualitatea altor repere decât cele legislative reprezintă o aberație. Desigur, nu se poate ajunge aici decât printr-o minimă și prealabilă implementare a statului de drept. Emisiunile de televiziunile, presa, Facebook-ul nu sunt decât o consecință și o luptă neîntreruptă pentru democrație. Cum la noi statul în sine este captiv, iar cetățenii sunt împinși spre un regim inspirat de structurarea și mentalitățile totalitarismului, schimbările sunt, în atari condiții, imposibile.

Instituțiile abilitate cu limitarea și eliminarea fenomenului corupției, momentan implicată în dispariția găinilor prin curțile gospodarilor lipsiți de vigilența proprietarului, trebuie să înceapă demantelarea fenomenului cu vârful piramidei. Cât nu avem o justiție trecută prin sita justiției, actul de justiție este minimal, redus la accentuarea programatică a absurdului din societate. Astfel, corupția din politică are un corespondent în distrugerea strategică a statului român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.