Kate Middleton, un etalon de eleganță

Ducesa de Cambridge a cucerit inimile tuturor femeilor pasionate de modă, cu fiecare apariție a sa. Printre secretele ei se numără naturalețea și simplitatea, dar și eleganța specifică pe care o emană întotdeauna. Principalul atu al lui Kate este podoaba capilară bogată. Părul ducesei este plin de volum, strălucitor și impecabil. Fie că a fost vorba de o zi obișnuită, fie de o apariție publică, sau chiar de propria nuntă, Kate a reușit să valorifice la maximum o coafură simplă, dându-i un aer elegant prin accesorii specifice (este binecunoscută impresionanta sa colecție de pălării). Însă nu doar părul este punctul forte al soției prințului William, ci și machiajul. Pielea radiantă, ochii accentuați discret și pomeții puși în valoare cu nuanțe trandafirii îi definesc stilul. A cucerit o lume întreagă cu machiajul din ziua nunții, realizat chiar de ea.

Manichiura, subiect controversat

Admiratorii ducesei de Cambridge au remarcat un aspect dubios: indiferent de contextul evenimentului și de vestimentația purtată, ea nu a fost văzută niciodată cu unghiile colorate. Kate se ghidează cu rigurozitate după eticheta Casei Regale Britanice.

Înainte de a deveni soție de prinț, a fost nevoită să renunțe la micile plăceri feminine, inclusiv la aspectul manichiurii. Ducesa nu are voie să poarte unghii false, dar nici colorate, deoarece sunt considerate vulgare. Unghiile scurte și lăcuite sunt o marcă proprie. Astfel, manichiura regală a lui Kate este întreținută, de cinci ani, de Marina Sandoval, la salonul Jo Hansford din Mayfair, la recomandarea Camillei. (A.C.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.