Kelemen Hunor despre moțiunea de cenzură

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a apreciat sâmbătă, la Târgu Mureș, că tema votului prin corespondență aleasă pentru moţiunea de cenzură anunţată de PNL nu este una bună pentru a vota împotriva Guvernului, însă a precizat că formațiunea sa nu va vota împotriva ei.

„PNL a anunţat moţiunea de cenzură pe care o vor depune. Aceasta are legătură cu votul prin corespondenţă care nu a fost inclus în legea electorală. Putem să criticăm Guvernul pentru multe lucruri, dar nu poţi să tragi la răspundere Guvernul pentru o sarcină care revenea Parlamentului. Nu este ceva ce se poate susţine, pentru că legea votului prin corespondenţă a reprezentat o sarcină pentru Parlament. Noi am spus că nu Guvernul trebuie să aducă legi, ci Parlamentul trebuie să vină cu propuneri şi să promulge legile. Deci nu poţi să tragi la răspundere Guvernul pentru o muncă nefăcută de Parlament. În principiu, noi nu votăm împotriva moţiunii de cenzură, fiind în opoziţie, pentru că nu ar arăta bine nicicum, dar o să vedem ce poziţie adoptăm. Din punct de vedere logic, nu cred că votul prin corespondenţă este o temă care poate să fie bună sau un subiect propice pentru a vota împotriva Guvernului sau pentru a da jos Guvernul”, a spus Kelemen.

Liberalii au anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că vor depune o moțiune de cenzură pe 5 iunie pe tema votului prin corespondență.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.