Kievul își retrage tunurile din estul separatist

Ucraina a anunțat sâmbătă că a început retragerea tunurilor sale de calibru sub 100 de mm de la linia frontului în estul rebel prorus separatist, asigurând totuși că între „6.000 și 9.000” de soldați ruși sunt în continuare în această zonă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această retragere de armament va dura două zile în regiunea Lugansk, unul din cele două teritorii ucrainene controlate parțial de separatiști, unde tancuri au fost deja retrase în această săptămână, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt militar ucrainean, Vladislav Selezniov.

Odată terminată această operațiune de către cele două tabere și rezultatele ei confirmate de observatori ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ucrainenii vor începe să-și retragă mortierele, a treia și finala etapă a retragerii armelor de calibru sub 100 mm la Lugansk, a explicat el.

După 18 noiembrie, aceeași procedură va fi lansată în regiunea vecină Donețk, un alt fief al separatiștilor proruși, conform unui acord încheiat săptămâna trecută de beligeranți.

În pofida acestui progres în procesul de pace și instaurarea unui armistițiu respectat aproape total în aceste săptămâni, între „6.000 și 9.000” de soldați ruși rămân în această zonă de conflict, a afirmat sâmbătă șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Grișciak.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.