Kievul susţine că trupele ruse au instalat un cartier general în estul Ucrainei

Autorităţile ucrainene au afirmat miercuri că trupe ruse care au intrat în Ucraina au instalat un „cartier general” în regiunea separatistă Doneţk. Armata ucraneană a anunţat miercuri că o coloană de blindate ruseşti înainta în partea de sud-est a Ucrainei, unde s-a deschis un nou front luni, transmite MEDIAFAX.

„Conform informaţiilor din teren, cartierul general al unui batalion tactic al forţelor armate ruse a fost instalat la periferia localităţii Pobeda”, situată la 48 de kilometri sud-est de bastionul rebel Doneţk şi la 60 de kilometri vest de frontiera rusă, a afirmat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că „cinci vehicule de transport de trupe şi un camion KamAZ cu combatanţi” au luat poziţii la Amvrosiivka, un oraş cu 20.000 de locuitori situat la 25 de kilometri est de Pobeda.

„Dacă şi acest grup tactic s-a rătăcit şi s-a regăsit accidental pe teritoriul ucrainean, ca paraşutiştii din Divizia 98 a forţelor armate ruse, le putem aminti că se pot întoarce în Rusia îndreptându-se spre est”, a adăugat Lisenko.

Kievul a anunţat luni că a arestat zece paraşutişti ruşi care se aflau pe teritoriul său. Moscova a afirmat că aceştia au trecut frontiera în mod accidental, în timpul unei misiuni de patrulare.

Lisenko a precizat miercuri că soldaţii arestaţi au fost trimişi la un centru de detenţie din Kiev.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.