Klaus cel Strâmb

Ce naiv am putut fi când mi-am imaginat că, după Traian Băsescu, la Cotroceni ar putea veni un om căruia să-i pese de semenii săi. Să-i pese de libertăţi şi de drepturile cetăţeneşti şi să fie îngrozit de excesiva extindere a curiozităţii serviciilor secrete. Ce naiv şi ce fraier am fost! Cum am putut să cred că va veni cineva care să judece oamenii nu după relaţiile personale, după serviciile făcute sau după felul în care izbutesc să măgulească pietroiul din mijlocul palatului prezidenţial.

Pe zi ce trece, preşedinţia noastră se dă în stambă şi îşi arată adevărata faţă. Vedem şi noi ce înseamnă un altfel de politică şi încotro o luăm după ce am pus răsunătorul punct din noiembrie 2014. Politica nouă înseamnă în primul rând să le pui cu discreţie o talpă celor care nu sunt de acord cu tine sau care fac zgomote când dormi. ”Altfel de politică” înseamnă ca prin mijloace mai noi să ajungi la aceleaşi tehnici vechi de acaparare a puterii. Cu mănuşi mai noi şi mai fine să îl ridiculizezi sau să îl elimini pe politicianul care te încurcă.

Cea mai nouă idee a lui Klaus Iohannis a fost să-i scoată din cărţi, adică de la recepţia de sărbătorire a Zilei Naţionale, pe cei mai aprigi adversari ai săi. Pe Liviu Dragnea, pe Victor Ponta şi pe Călin Popescu Tăriceanu. După noile sale criterii, aceştia nu pot avea sentimente patriotice serioase şi nu pot participa la o adunare atât de importantă cu atâta lume de faţă, ca nu care cumva prin prezenţa lor aceştia să facă instituţia de râs. Nu m-ar mira ca la recepţia de anul viitor să dispună scoaterea de pe liste a lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi a lui Ion Iliescu, fiind convins că poate să reprezinte ţara şi singur.

Ce înseamnă eliminarea celor trei de la evenimentul dedicat Zilei Naţionale de la Palatul Cotroceni? Nimic mai mult decât o bruscă trecere de la ”guvernul meu” la ”preşedinţia mea”.

Într-o zi stăteam la o masă de la terasa unei cafenele din Piaţa Mare a Sibiului. Turişti, porumbei, perechi de îndrăgostiţi. Nici măcar un biciclist nu tulbura aerul acela de clipă fragilă şi de eternitate medievală. Și, dintr-o dată, în piaţă a pătruns un BMW negru, cu primarul înţepat ţanţoş pe scaunul şoferului, de parcă s-ar fi pregătit să iasă prin plafonul automobilului. Singur el, în acel spaţiu de piaţă medievală interzisă circulaţiei, singur el primarul îşi conducea scula lustruită pe care a parcat-o în faţa Rathaus-ului.
Preţ de câteva clipe am fost blocat de tupeul primarului de a-i înfrunta pe cetăţenii oraşului. Abia mai târziu am înţeles gestul. Klaus cel Strâmb credea că se duce la primăria sa şi nu are cui să dea socoteală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.