Mare mi-a fost bucuria când am citit vestea că preşedintele României, abia instalat în funcţie, a şi acordat un interviu pentru New York Times. Deci nu numai presa germană îl curtează şi îl sufocă cu simpatia pe Klaus Iohannis! Iată că interesul pentru noua figură politică a României a trecut şi oceanul.
Pe contul său de Facebook, Klaus Iohannis ne anunţa că ”într-un interviu acordat astăzi pentru cotidianul New York Times, am explicat că în economia românească e nevoie de reguli mai puţine şi mai simple. Avem nenumărate reguli care se schimbă încontinuu şi asta îi descurajează pe investitori. Avem nevoie de un guvern suficient de puternic şi cu o viziune economică pe termen lung, care să schimbe lucrurile. Ne trebuie un guvern care să vină cu un nou mod de abordare şi care să aibă curajul de a păstra un set de reguli economice atâta timp cât este necesar”.
Foarte frumos mesaj trimis peste Ocean, mai ales pentru investitorii americani, şi aşa destul de puţini prin părţile locului. Mărturisesc că această postare prezidenţială pe Facebook (zonă de comunicare care nu îmi stârneşte nici un apetit) m-a atras ca o ştire pozitivă demnă de o promovare. Una-două am cerut unui coleg de redacţie să traducă întregul interviu din New York Times. După câteva ore, omul nostru de la Externe s-a întors cam dezumflat.
– Nu este nici un interviu!
De la capăt, am zis. Ia toată arhiva New York Times cu bloguri cu tot şi caută-mi interviul cu Iohannis! După o zi de research, iar dezamăgire. Nici un interviu. Nici măcar un citat. Tot ce am găsit sunt trimiterile din presa română la postarea lui Klaus Iohannis de pe Facebook.
Presupun că aţi realizat ce dezamagire şi ce derută m-au cuprins. Eu unul ştiu destul de bine toate trucurile prin care ICR-ul a promovat România în presa străină. Cu lobby, pe şpagă, pe traduceri, cu burse, direct pe bani cu factură sau pe mese şi premii. Să nu vă imaginaţi că marile ziare străine sunt disperate să facă un interviu cu un preşedinte din Uzbekistan sau din Bulgaria. Plătesc guvernele sau serviciile secrete ale ţărilor lor, ok, apar pe copertă sau pe o pagina de gardă în publicaţii importante. Nu plătesc, nu sponsorizează forumuri economice sau politice organizate de respectivele publicaţii, nu cumpără pagini în suplimentele de weekend ale acestora, adio ştiri şi interviuri, adio pagini de promovare a respectivelor ţări sau guverne.
Cred şi acum că interviul luat lui Klaus Iohannis nu are nici o legătură cu aceste practici întunecate ale mediei din Vest, dar şi cu mijloacele serviciilor secrete şi de propagandă din Est. Şi cred în continuare acelaşi lucru. Până în anul de graţie 2014, aceste practici au băltit în mass-media din marile capitale europene sau din SUA. Anul acesta, adio! Cel puţin aşa îmi imaginaez când este vorba de preşedintele Iohannis. Este o figură nouă, pregnantă, care n-are nevoie să fie împinsă cu un interviu pentru New York Time.
Totuşi, de ce a ţinut Klaus Iohannis să ne anunţe că a acordat un interviu pentru NYT? Nu cred că a vrut să se laude. Poate a vrut doar să transmită mesajul cu preocuparea sa de simplificare a puzderiei de reguli şi de instalare a unui nou guvern puternic. Adică să dea o primă ştire în avans cu noua politică faţă de birocraţie şi taxe. Iar ziariştii americani n-au apucat încă să transcrie discuţia sau să programeze materialul.
Am revenit joi, am revenit şi vineri dimineaţa, căutând în New York Times interviul cu pricina, atât de comentat în presa din România, mai ales că anunţa nevoia ”unui guvern extrem de puternic”. La ora la care scriu este vineri seara şi socot că am aşteptat destul. De marţi până vineri seara este suficient timp pentru a cădea pe gânduri. Interviul va apărea poate sâmbătă, poate duminică, poate săptă-luna viitoare. Eu mă întreb însă ce a intenţionat Iohannis cu postarea aceea despre interviu plasată pe Facebook? Să-şi anunţe susţinătorii că interesul pentru noul preşedinte al României a atins şi ziarele americane? Să le dea de veste pesediştilor că au dat de dracul pentru că el lucrează de zor la un guvern PNL puternic. Oricine poate ghici că nu ar fi vorba de un guvern PSD, ci de unul PNL plus ciurucuri. Asta am şi aflat explicit şi din interviul de joi seara de pe Realitatea Tv.
Fără să realizeze stilul de preşedinte jucător la cârma Executivului, Klaus Iohannis a dat exemplul situaţiei în care ar avea un guvern PNL. Cum ar vorbi el cu preşedintele Comisiei Europene:
– Eu şi guvernul meu…
De la Carol I şi până la Regele Mihai, nici un suveran al României nu ştiu să fi folosit în public o asemenea formulare. Victor Ponta ce s-a mai scăpat cu ”eu plătesc salarii”, ”eu plătesc pensii”, ”eu am hotărât”, având o adevărată alergie faţă de pluralul majestăţii sau de vorbitul în numele întregului guvern. A ţinut-o langa cu ”eu” de parcă el era ochiul calului în vârful dealului. Nici Traian Băsescu n-a folosit formula ”guvernul meu”, deşi s-a purtat cu guvernele Boc şi Ungureanu nu ca nişte guverne ale sale, ci nişte preşuri pentru biroul său de la Cotroceni.
Ei bine, probabil obsedat de un guvern care să nu-i pună prea multe probleme şi care să nu-l prea deranjeze, Klaus Iohannis s-a trezit în exemplul cu ”Eu şi guvernul meu…”.
S-ar putea să fie o simplă scăpare stilistică! Dar din preocuparea repetată pentru instalarea unui guvern PNL plus alţi parlamentari care vin, vezi Doamne, pe cale naturală după schimbarea preşedintelui, suntem obligaţi să admitem şi ipoteza că lui Klaus Iohannis i-ar plăcea un guvern al său şi că asta este de fapt accepţiunea unui ”nou mod de a face politică”.
Formularea antologică ”Eu şi guvernul meu” mă duce la gândul înapoi la aruncarea pe piaţă a ştirii cu New York Times (”un guvern suficient puternic şi cu o viziune economică pe termen lung”). Ea face parte din aceeaşi strategie de comunicare. Iohannis vrea morţiş un guvern liberal (condus de un PDL-ist notoriu), plus alţii câţiva din echipa lui Vasile Blaga. Iar tinerii săi entuziaşti care lucrează la contul său pe Facebook n-au înţeles şi au luat-o înaintea ziarului american. Iar pe Klaus Iohannis l-a trădat subconştientul tocmai la Realitatea Tv!
Cum Dumnezeu nu s-a gândit preşedintele la Constiuţie, pe care o cunoaşte destul de bine? În prima lege a Românei, ”guvernul meu” nu apare nici în cele mai acbracadabrante interpretări, nici în notele de subsol ale proiectelor de modificare.
Tot săptămîna trecută, bunul, blândul şi hotărâtul nostru preşedinte, la o zi după vestea cu interviul acordat pentru New York Times, posta pe acelaşi Facebook un alt mesaj:
”În cele 30 de zile de la preluarea mandatului de Preşedinte al României, am parcurs primii paşi instituţionali către proiectul „România lucrului bine făcut”. Independenţa justiţiei, creşterea bugetului apărării în contextul geopolitic actual, consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, evoluţia admiterii în spaţiul Schengen şi reconfirmarea acţiunilor ferme la nivelul Alianţei Nord – Atlantice sunt doar câteva dintre temele în direcţia cărora am iniţiat demersuri. Voi continua acest drum alături de dumneavoastră, printr-un dialog permanent, prin colaborare şi respect faţă de valorile democraţiei.”
Calmul şi metodicul nostru preşedinte de ţară ne-a anunţat că a făcut primii paşi către ”România lucrului bine făcut” şi în materie de independenţa justiţiei (e drept, a cam bâlbâit-o cu procurorul general în CSAT şi cu dreptul la iniţiativă legislativă!?), dar ne-a produs o enormă bucurie cu adoptarea unui document privitor la creşterea bugetului pentru apărare şi consolidarea parteneritului strategic cu SUA. Ne-a încolonat pe toţi în spatele a 2% şi a dat semnalul potrivit către Washington.
Minunat, absolut minunat! Un singur lucru nu înţeleg. De ce, joi seara, după ce Augustin Zegrean a vorbit despre presiunile puternice asupra CCR, făcând trimitere la serviciile secrete ofuscate că nu pot asculta pe toată lumea, Klaus Iohannis n-a mai zis nimic. Dar absolut nimic, semn că după primii doi-trei paşi către independenţa Justiţiei a făcut cam 10-15 înapoi. Şi cu o tăcere de om care n-a înţeles ce se petrece.
Probabil i s-a părut mai important să ne dea exemplul cu ”Domnule preşedinte, Eu şi guvernul meu…”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.