Klaus Iohannis sesizează CCR

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, Curtea Constituțională privind un posibil conflict constituțional dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, CSM și Parlament.

În cererea trimisă Curții, președintele atrage atenția că Senatul și Camera Deputaților nu au pus în acord dispoziile legale cu Legea fundamentală în legătură cu majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere sau arestare a unui parlamentar.

„Vă solicit să constatați existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte și Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești”, afirmă Iohannis în cererea transmisă președintelui CCR.

Președintele arată că atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Şova a condus la ”un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție. Astfel, prin raportare la o majoritate – în esență neconstituțională – Parlamentul a blocat posibilitatea instanțelor de judecată/procurorului de a se pronunța asupra temeiurilor cererii de arestare preventivă/reținerii în condițiile prevăzute de lege, prin prisma imperativului asigurării intereselor urmăririi penale sau a judecății, și a fost încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și cel al obligativității unui comportament loial al autorităților publice față de Constituție.”

Senatul nu a încuviinţat miercuri cererea DNA de reținere și arestare preventivă a lui Dan Şova, dând însă în schimb un vot favorabil în cazul cererii de reținere și arestare a fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov.

După ce Senatul a respins cererea DNA, preşedintele Iohannis a afirmat că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, spunând că Legislativul nu se poate erija în instanță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.