Kovesi refuză din nou să se prezinte la audieri

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, refuză pentru a doua oară să se prezinte la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.

”Având în vedere că nu am cunoştinţă despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei, nu mă voi prezenta în data de 20 iunie 2017, ora 14:00, la şedinţa comisiei de anchetă”, se arată în scrisoare.

Adresa mai conține și o enumerare a obiectivelor comisiei.

„Referitor la adresa dumneavoastră cu nr. 4C-30/64/13.06.2017 privind invitația care mi-a fost adresată de a participa în data de 20 iunie 2017, la ora 14,00, la ședința Comisiei parlamentare de anchetă ‘pentru lămurirea unor chestiuni de interes public pentru stabilirea concluziilor și propunerilor ce se impun, în limitele obiectivelor pentru care a fost constituită Comisia parlamentară de anchetă’, vă comunic faptul că am luat la cunoștință de obiectivele comisiei, respectiv: verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora; determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special în afara granițelor”, se mai arată în adresa transmisă de procurorul șef al DNA.

Kovesi a susţinut pe 8 iunie, tot într-o scrisoare adresată comisiei, că procurorii nu pot fi obligați să se prezinte la audieri într-o comisie parlamentară invocând o hotărâre a CSM şi o decizie a CCR.

De asemenea, Kovesi a invocat o decizie a CCR potrivit căreia dispoziţiile din regulementele Parlamentului care obligă persoane de a se prezenta la comisiile de anchetă sunt neconstituţionale.

Citește și Kovesi, acuzată că a minţit comisia parlamentară de anchetă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.