„l’Om DAdA”, un proiect de Gigi Căciuleanu, în premieră la Teatrul Naţional Bucureşti

Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu, pregăteşte o nouă premieră: „l’Om DAdA”, spectacol de teatru coregrafic care va fi prezentat la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti pe 11, 12 şi 13 martie.

Este un spectacol despre fiecare dintre noi şi nu un demers intelectualist. Toţi suntem dadaişti, defragmentăm, aruncăm ceva din noi pe scenă şi în viaţă. Se va numi «l’Om DAdA» pentru că am vrut să aduc alături «om» în limba română, cu «dada», care face parte din universal. Am pornit de la textul lui Tristan Tzara, «L`homme approximatif», pe care l-am redescoperit după atâta vreme. E un text care mi se pare superb de poetic, deloc absurd, frumos, stufos, plin de semnificaţii, foarte actual chiar şi după 100 de ani. «Omul aproximativ» (nimic nu este mai aproximativ decât fiinţa umană!) este de fapt, în spectacol, personajul omului cât se poate de ne-aproximativ, de precis, care trebuie să fie clovnul, actorul şi dansatorul. Într-un cuvânt, DansActorul. Sper să fie în primul rând un spectacol al zilelor noastre. Aş putea considera l’Om DAdA ca pe o continuare a acelui discurs al demagogului interpretat de Lari în D`ale noastre. Discurs al lui Caţavencu dezmembrat de mine, redus doar la vocale şi două consoane şuierătoare, ceea ce a constituit deja, de fapt, un fel de acţiune dadaistă. Astfel, voi continua cu Lari Giorgescu în l’Om DAdA, ceea ce am început în D`ale noastre, unde l-am celebrat cu toată dragostea pe pre-dadaistul Caragiale (să mă ierte puriştii!)”,a declarat Gigi Căciuleanu, într-o conferinţă de presă organizată vineri, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).

Traducerea textelor din limba franceză a fost realizată de Ion Pop. Spectacolul „lOm DAdA” este produs de Teatrul Naţional Bucureşti, Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” şi Fundaţia Art Production.

Dada a apărut ca o revoltă faţă de absurdul cruzimii, al războiului, al comunismului în faza embrionară, ca o negare a logicii. O revoltă care n-a dus, însă, la distrugere ci, fără să ofere direcţii precise, a deschis calea către «Omul Aproximativ», incert. Orice încercare de aranjare a lumii între linii bine conturate a condus la dezastre, şi atunci de ce să nu-i lăsăm omului privilegiul de a-şi dansa viaţa cu incertitudinile sale, în felul său «dada», cât se poate de constructiv? Îi mulţumesc domnului Caramitru care a spus «da, da», imediat ce am propus acest proiect”, a adăugat coregraful.

2016 este un an plin de semnificaţii, marcând naţionalul neaoş în universal, revolta românească ancestrală sublimată într-un curent estetic centenar şi o matematică a aproximării, definită de Tristan Tzara, pe axa Moineşti-Zürich, în congruenţă cu Paris-Bucureştiul lui Gigi Căciuleanu.

2016 nu e doar anul dadaismului, ci şi anul Marelui Will. Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, a fost desemnat Ambasador Cultural Shakespeare în România, de către Consiliul Britanic la Bucureşti şi Ambasada Marii Britanii, în cadrul programului „Shakespeare lives”. Astfel, Ion Caramitru a anunţat vineri că, la sugestia criticilor şi la cererea jurnaliştilor şi publicului, TNB intenţionează să preia spectacolul „Folia, Shakespeare & Co”, realizat de „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” şi jucat până acum, itinerant, în câteva săli din Bucureşti şi străinătate.

Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” a fost înfiinţată cu sprijinul JTI, corporaţie care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susţinerea predilectă a dansului contemporan. Întâlnirile JTI, eveniment definitoriu pentru identitatea companiei, organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper al calităţii pentru iubitorii acestei arte. De mai bine de 20 de ani, JTI sponsorizează, în România, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, TIFF, Festivalul de film Comedy Cluj, turneele naţionale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.