La Bucureşti şi Moscova – săptămâna spionilor

În loc de motto: “Cum România, dincolo de enunţ, nu are un regim legal al folosirii ofiţerilor acoperiţi, legea o face cutuma abuzului. Cu cât mai mare, cu atât mai tare!“.

În săptămâna 11-15 februarie crt., pe agenda preşedinţilor României şi Federaţiei Ruse s-au aflat, pur joc al întâmplării (?!), întâlnirile de bilanţ ale activităţii Serviciulului de Informaţii Externe (Traian Băsescu) şi Serviciului Federal de Securitate (Vladimir Putin).

Traian Băsescu nu ne-a spus nimic care să reţină atenţia contribuabilului, din ale cărui impozite statul susţine şi un serviciu de spionaj. Nu a spus nimic nici de natură a avertiza potenţialii inamici cercetaţi de spionii români şi a reţine atenţia agenţiilor internaţionale de presă.

În antiteză (se putea altfel?!), Vladimir Putin a fost generos şi a dat informaţii care au făcut imediat ocolul planetei. Astfel, aflăm că, în anul 2012, contraspionajul rus a scos din dispozitiv 34 de ofiţeri ai unor servicii străine şi 181 de agenţi ai acestora, 12 fiind prinşi în flagrant. Statistica, a subliniat Putin, exprimă realitatea unei situaţii operative “dificile şi tensionate”. Totodată, preşedintele rus a menţionat dejucarea a şase atentate teroriste şi a cerut punerea la punct, până în cel mai mic detaliu, a sistemului de acţiuni preventive.

În consens cu priorităţile de răspuns la ameninţările globale, FSB-ului i s-a cerut realizarea, în cel mai scurt timp, a “sistemului unic de identificare, prevenire şi respingere a atacurilor cibernetice asupra resurselor informaţionale ale Federaţiei Ruse”.
Securitatea resurselor informaţionale constituie fundamentul apărării Federaţiei Ruse, în acest sens existând preocupări solide, cu fundamente politico- juridice, instituţionale şi educaţionale, aşa cum, în Europa, doar Elveţia mai poate fi dată ca exemplu, iar, pe plan mondial, Japonia şi China. Evident şi cele două state coreene, din moment ce nu sunt la îndemână nici minimul datelor care să permită o apreciere.

Cultura şi cultul secretului, deşi greu de înţeles, în cazurile Japoniei şi Chinei le sunt resurse de dezvoltare. La Moscova, avându-se în vedere şi vecinătatea Rusiei cu cele două civilizaţii, dar şi unele similitudini de conjuncturi istorice, lecţia securităţii informaţionale este nu numai bine învăţată, ci mai cu seamă operaţionalizată în organizarea politico-socială.

În chestiunea resurselor informaţionale ale României, îl cităm pe directorul Serviciului de Informaţii Externe: ”(…) dispunem de nişte resurse limitate, şi resurse umane şi resurse tehnice, şi aş spune chiar resurse financiare pentru a ne îndeplini sarcinile. Şi atunci, pentru a reuşi să răspundem tuturor provocărilor şi sarcinilor pe care beneficiarii noştri ni le trasează, am instituit o practică extrem de utilă, pentru noi şi ceilalţi, de a încheia acorduri de parteneriat”.

Cu alte cuvinte… nu avem alt control asupra resurselor propriei securităţi în afara încrederii în parteneri şi a bunei credinţe a acestora. Mai direct şi mai clar, o asemenea cesiune poate semnifica şi abandonul răspunderii faţa de propriile destine, pe care ţi le încredinţezi cui vrea să şi le asume. Dacă aşa ceva este posibil. Până în prezent, istoria nu ne-a fost generoasă cu vreun astfel de precedent. Dimpotrivă.

Mai mult chiar, Carta Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord cere fiecărui membru, ca parte de contribuţie la securitatea Alianţei, în primul rând, capacitatea realizării propriei securităţi.

Dovadă că propria securitate trebuie să te preocupe şi că nu te poţi complace în ipostaza de povara a altora a oferit-o recent şi Parlamentul Ungariei, care a aprobat finanţarea sistemului informatic de gestiune a informaţiilor clasificate (patrimoniul informaţional secret), ca suport al analizelor şi evaluărilor naţionale de securitate.

Nu este lipsită de importanţă coerenţa existentă la Moscova, pe de o parte, între proiectele strategice, cu orizont de 20-25 de ani, în chestiuni precum politică naţională, dezvoltarea economică durabilă, politică de apărare, iar, pe de altă parte, operaţionalizarea acestora în cerinţele de informaţii şi de securitate a deciziilor la care trebuie să răspundă serviciile de informaţii.

Dacă cineva ar putea fi tentat să creadă că recurg la această paralelă din vreun motiv subiectiv, se înşală. Paradigma securităţii României nu poate fi construită în afara recunoaşterii şi respectării atât a prietenilor, dar, în egală măsură, dacă nu şi mai mult, a potenţialilor adversari.

Avem mereu tendinţa să ne raportăm la modelele de securitate oferite de aliaţi. Dar omitem că modelele lor sunt raportări la potenţiali adversari, pe care şi noi trebuie să-i cunoaştem şi să-i evaluăm prin propriile simţuri secrete, fără marca altor matrice ideologice. Potenţialul ostil la adresa agresiunii geopolitice a Washingtonului nu este acelaşi ca faţă de cel ce se trezi vorbind singur în frontul NATO despre “Marea Neagră lac rusesc”.

La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”. Iată ce înseamnă, ce urme lasă peste timp, matricea comună perenă a ideologiei! Condamnarea festivist-propagandistică a comunismului e una, iar reeducarea mentalităţilor ultraconservatoare ale activului… e alta.

Partenerii cu care SIE are acorduri pentru suplinirea petelor albe de pe harta digitală a Centralei din Codrii Cosminului nu au asemenea similitudini de matrice şi nici nu se închină la Dumnezeu în biserici ortodoxe, cu excepţia bulgarilor, dacă şi depre ei este vorba. Chiar dacă Dumnezeu este unic, asemenea diferenţe fac identitatea şi, de aici, apar posibilele erori de taxonomie a ameninţărilor şi axiologie a informaţiilor. Consecinţele evidente sunt:

• nu ne-am găsim loc în formatul negocierilor în chestiunea moldo-transnistreano-găgăuţo- ucraineană, dar am bravat total dezinteresaţi în Irak. Başca, le-am mai stins irakienilor şi nişte datorii şi avem grijă să nu-i concurăm pe aliaţi în investiţiile de reconstrucţie de pe urmă prăpădului invaziei. Adică, participăm şi noi acolo, aşa de formă, ca să se facă numărul şi forma unor licitaţii cu câştigătorul dinainte cunoscut. În această regie firmele româneşti mai devin şi victimele unor escroci, ca şi cum serviciile şi ataşaţii economici ar juca pe mâna lor;
• nu am eliberat Marea Neagră de ruşi, dar am depăşit faza, odată ce am optat pentru variantă geopolitică extinsă peste Caspicp şi Azov, taman în Afganistan. Cine spunea că nu vrem să ne apropiem de China?
• nu am deschis porţile marilor investiţii chineze în infrastructură ca să nu dăm prilej de a ni se pune la îndoială loialitatea pro Vest, în timp ce întreg Vestul se clatină la cel dintâi semn de guturai al Băncii Centrale a Chinei;
• nu au fost observate şi sancţionate provocările şi pericolele extremismului maghiar, considerându-le, în virtutea tovărăşiei, puţin spus dubioase, dintre Traian Băsescu şi Viktor Orban, ca teribilisme fie ale unui revansardism apus, fie ale unor naţionalişti juvenili;
• nu s-au descifrat necunoscutele şi descâlcit iţele atâtor combinaţii de interese, puţin spus suspecte, în chestiunea raptului resurselor subsolului patriei, dar se trezi unul de’al nostru (!?) visând să scoată ARAMCO din Peru;
• după ce a fost destructurată şi devalizată una dintre cele mai promiţătoare industrii militare, cu cotă importantă pe piaţa internaţională, se trezi un altul de’al nostru (!?) să doteze armatele de prin Americă Latină.

Şirul consecinţelor lipsei de informaţii care să susţină şi să fundamenteze politici externe durabile prin soliditatea interesului economic este mult mai lung, dar nu este cazul a intruziona susceptibilităţile şi aşa exagerate ale spionilor noştri. Asta mai cu seamă că, taman în săptămâna în care şi-au sărbătorit succesele anului 2012, “omologii” de la Departamentul Analize şi Previziuni al “Vocii Rusiei” au “manipulat” opinia publică internaţională în chestiunea unui aşa năzărit război civil în Comunitatea Naţională de Informaţii a României. Gura păcătosului…

Preşedintele Putin nu s-a sfiit să atragă atenţia asupra actualităţii pericolelor folosirii internetului în campanii propagandistice extremiste, ori de altă natură. Preşedintele Basescu, ce să spună, dacă, în perioadă suspendării sale, o nenorocită de opoziţie a acuzat tocmai fiii şi fiicele Comunităţii Naţionale de Informaţii, chiar şi de pe alte meleaguri, că sunt interpreţi în aria diversiunii. Tot o reminiscenţă incurabilă de matrice ideologică. De această dată, în planificarea şi asigurarea secretului operaţiunilor. Şi de o parte, şi de cealaltă.

La Moscova, şeful contraspionilor a fost cât se poate de sincer, declarând că “s-a intensificat presiunea geopolitică asupra Rusiei din partea SUA şi a aliaţilor acesteia, care continuă să considere statul nostru un adversar pe arena internaţională“.
La Bucureşti, comunicatul SIE a avut doar calitatea de a ne arăta că diplomaţii se pot rata ca spioni, în timp ce spionii pot fi şi buni diplomaţi.

Din cronica neagră a săptămânii spionilor nu poate lipsi războiul agenţilor personali ai grangurilor din servicii. Prudentă, “Vocea Rusiei” a tratat acest subiect opărit cu mănuşi de azbest, considerând că este un război fratricid, ceea ce trebuie acceptat că poate deveni, aşa cum s-a mai întâmplat.

Totuşi, când agenţi notorii îi acuză pe alţii de acelaşi păcat, nici unii, nici alţii nu sunt originalele. Toţi la un loc sunt nişte falsuri, ori rebuturi. Cu toţii lăsaţi să juiseze de plăcerea aparentei şi enigmaticei lor importanţe.

Am avut parte şi de câteva scene de mare spectacol. Într-un platou al uneia dintre mai multele televiziuni care oferă şi consolidează legende de acoperire, doi cu epoleţii sub tricou îi luaseră la interogatoriu prin telefon pe alţi doi din branşa secretă a lui Polichinelle, dar ajunşi în categoria VIP-urilor politice. Gelozia, bat-o vină! Un altul, tot în platou, ori de câte ori avea loc câte-o dezvăluire incomodă manipulatorilor de agenţi, intervenea cu morga sa de inimitabilă de competenţă: “Dar dovezi ai, domnule?“. De ce o fi făcând, oare, pe prostul? Fiindcă e o regulă a exploatării în orb a interlocutorilor!

Spre deosebire de agenţii acoperiţi veritabili, care lucrează sub exigenţa legii, atât cât este şi cât se respectă, specimenele ieşite la rampă sunt pericole publice reale. Cum România, dincolo de enunţ, nu are un regim legal al folosirii ofiţerilor acoperiţi, legea o face cutuma abuzului. Cu cât mai mare, cu atât mai tare!

Aceşti aventurieri, mercenari, refulaţi ori nebuni care exhibiţionează calitatea de ofiţeri acoperiţi sunt, cel mai adesea, mandatarii privaţi ai unor granguri din servicii, îndeobşte cu cariera oficială încheiată, dar legaţi ombilical de reţele de afaceri, cel mai adesea subterane, pe care le-au dezvoltat că pretext de facilităţi logistico-operative pentru activitatea secretă a serviciilor. În realitate nişte aspiratoare ale unei însemnate părţi a bugetului destinat achiziţiilor, sau ca şi în “Operaţiunea Jimbolia”, metodă de securizare a marilor afaceri de contrabada. Pentru abaterea atenţiei de la participarea lor la subminarea economică naţională, au acaparat şi trusturi media, pe care le folosesc pentru controlul politicului şi manipularea opiniilor. Cu asemeneaa “acoperiţi” se probează afacerile ilegale ale unora, chemaţi apoi să dea jumătate, sub ameninţarea că pot rămâne fără nimic.

Scăpate de sub control, unele specimene au invadat scena politică, având nevoie de protecţie şi noi orizonturi de afirmare. Nu atât pentru ei, cât pentru superiorii cărora le datorează ascensiunea.

Cei mai periculoşi sunt cu picioarele în scara şeii cailor puterii şi au toate motivele să ne răspundă cu flit la voturile acordate. I-am credidat fără să însemne nimic.

Situaţia nu este fără soluţii. Dar soluţiile eficiente în acest stadiu al bolilor cronice de care suferă sistemul informaţiilor pentru securitate naţională nu pot fi decât radicale. Dar… cum radicalismul este puiul extremismului, vigilentele noastre servicii secrete vor rezista tentaţiei de a nu contracara ameninţarea, strangulând pruncul pericolului chiar la sânul doicii?

Dezastrele din serviciile secrete se vindecă după trei generaţii. La trei generaţii se schimbă şi faţa lumii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.