La Budapesta începe „Cinemateca românească”

„Cinemateca românească“ este un nou program cultural inițiat de Institutul Cultural Român din Budapesta. Programul va prezenta în mod regulat filme românești importante, din toate timpurile, la sediul din str. Izsó nr. 5 (sector 14, Budapesta).

În contextul interesului crescând pentru filmul românesc, ICR Budapesta oferă prilejul cinefililor și tuturor celor care se interesează de cultura românească să urmărească, pe parcursul anului, o selecție de filme artistice și documentare care reflectă evoluția filmului românesc de la constrângerile regimului comunist până la originalitatea și succesul regizorilor afirmaţi după anii 1990. Totodată, unele evenimente ale „Cinematecii românești“ vor marca aniversări sau comemorări ale unor artiști recunoscuți din lumea cinematografiei, se arată într-un comunicat de presă.

Astăzi, de la ora 19.00, este programată prima proiecție, dedicată regretatului regizor Radu Gabrea, decedat în urmă cu puțin timp, pe 9 februarie 2017. Filmul ales pentru acest eveniment este „Mănuși roșii“ (2010), o adaptare a bestsellerului cu acelaşi nume al scriitorului Eginald Schlattner, preot evanghelic născut în 1933 la Arad, într-o familie de saşi. Filmul prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănţuită de Securitate în anii ce au urmat revoluţiei din 1956, din Ungaria. Alexandru Mihăescu, interpretul rolului principal, a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor la Saturno International Film Festival din Italia în anul 2010. În alte roluri mai joacă Andi Vasluianu, Marcel Iureș, Udo Schenk, Mircea Rusu și alții.

„«Mănuşi roşii» face o adevărată fişă clinică a terorii, mai cu seamă a celei psihice, declanşată de maşinăria diabolică de anchetă, un index detaliat şi nuanţat al morfopatologiei ei şi al resorturilor precum umilinţa, culpa, frica şi confuzia, care duc la turnătorie. În afară de credinţă, esenţiale ca să rezişti în închisoare sunt trei lucruri: să te consideri mort, să faci pe prostul şi, mort fiind, să-ţi doreşti să supravieţuieşti, decretează personajul magistral interpretat de Marcel Iureş într-o apariţie episodică“, nota publicația Timiș Online. Înaintea proiectării filmului, publicul va avea ocazia să cunoască traiectoria profesională și elemente biografice ale regretatului regizor Radu Gabrea. Filmul se va proiecta cu subtitrare în limba maghiară. Intrarea este liberă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.