La Budapesta se decide cine pleacă în Franţa

Ungaria are o singură variantă (aproape) sigură de calificare: victoria. România se „scoate” şi cun un egal. Ce rezultate am avut cu Ungaria în deplasare.

Ei slabi de 30 de ani, noi doar de 15 ani

Meciul dintre Ungaria şi România este unul decisiv pentru ambele echipe, cu menţiunea că pentru maghiari victoria este vitală. Ungaria pentru a se califica depinde de ce va face ea în continuare dar în acelaşi timp depinde şi de jocul rezultatelor celorlalte echipe. Un egal compromite rău de tot orice şansă de calificare pentru gazde – doar un parcurs catastrofal ulterior al României ar fi singura şansă a maghiarilor. O înfrângere scoate aproape complet Ungaria din cărţile calificării, trebuie să facă 9 puncte din 9 posibile, şi Irlanda de Nord trebuie să se încurce undeva, fie în Feroe, fie în Finlanda. Pentru România victoria înseamnă calificare 90%, iar egalul de asemenea este bun, dar mai trebuie să facă 6 puncte în ultimele 3 meciuri. Şi în cazul unei înfrângeri, România poate spera la locul 2, pentru că Ungaria are un program dificil cu deplasări în Irlanda de Nord şi Grecia. Acestea sunt calculele matematice. Pe fond trebuie spus că se întâlnesc două naţionale slabe şi care au avut noroc cu carul la tragerea la sorţi. Ungaria nu a mai fost din 1986 la un turneu final. De 30 de ani Ungaria alunecă pe tobogan. De 15 ani acelaşi lucru se întâmplă şi cu naţionala României, dar în ultimul timp se poate spune că am ajuns deja Ungaria în urmă. De fapt este vorba de un declin al fotbalului din cele două ţări. Ungaria a trăit în prima jumătate a anilor ’80 prin valoarea jucătorilor care evoluau la cluburi din străinătate. România a trecut prin această etapă în deceniul 9 al secolului trecut. Ligile naţionale sunt foarte slabe în ambele ţări. Ca şi în România, dispar (sunt desfiinţate sau ajung în ligile mici) echipe din prima şi a doua ligă din cauza problemelor de ordin financia. O menţiune: vechile echipe ale Ungariei, Ferencvaros, MTK, Ujpest, Honved sau Vasas sunt „în viaţă”. La noi echipe de mare tradiţie au dispărut. Atât fotbalul din România, cât şi cel din Ungaria nu a reuşit să-şi revină după schimbările de ordin politic din 1989, el rămânănd tributar sistemului comunist, fotbalul de întreprindere sau de departament. La nivel cu cupe europene, după 1990, doar în sezoanele 1995/96, 2004/05, 2009/10, 2010/11 şi 2012/13 echipe maghiare au prins grupele. Acum am intrat şi noi „în rând” cu Ungaria, adică nicio echipă de club în toamna europeană. Ambele naţionale trăiesc cu precădere prin jucătorii angajaţi la cluburi din străinătate. Nici ai lor şi nici ai noştri nu mai au căutare în vest. Ungurii s-au reorientat – 5 jucători de-ai lor joacă în campionatul Poloniei – şi au rezolvat cumva problema, nu trebuie să mai bage în teren jucători cu nume, dar rezerve la echipele lor de club. La acest capitol noi stăm mai prost. În concluzie avem un meci între două echipe necăjite care trăiesc din amintiri. Orice rezultat este posibil, dar presiunea este foarte mare pe naţionala Ungariei. La cele 20 de mari case de pariuri monitorizate de noi, favorită este dată echipa României.

Formaţia probabilăa României: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş (Goian), Moţi, Raţ – Prepeliţă, Hoban – Torje, Sânmărtean, Chipciu – Keşeru

Clasamentul grupei F la zi

  1. Romania – 14 puncte

  2. Irlanda de Nord – 13 puncte

  3. Ungaria – 11 puncte

  4. Insulele Feroe – 6 puncte

  5. Finlanda – 4 puncte

  6. Grecia – 2 puncte

Programul în continuare:

04.09: Insulele Feroe – Irlanda de Nord

04.09: Grecia – Finlanda

04.09: Ungaria – România

07.09: Finlanda – Insulele Feroe

07.09: Irlanda de Nord – Ungaria

07.09: România – Grecia

08.10: Ungaria – Insulele Feroe

08.10: Irlanda de Nord – Grecia

08.10: România – Finlanda

11.10: Insulele Feroe – România

11.10: Finlanda – Irlanda de Nord

11.10: Grecia – Ungaria

Ungaria – România, palmares „all time”

Partide all time: 23 11 7 5 48 – 26

Partide oficiale: 13 3 6 4 12 – 17

Partide oficiale în Ungaria: 5 1 3 1 5 – 6

29-04-1972 Budapesta: Ungaria – România 1-1 CE sferturi de finală

13-05-1981 Budapesta: Ungaria – România 1-0 CM calificări

04-10-1998 Budapesta: Ungaria – România 1-1 CE calificări

05-09-2001 Budapesta: Ungaria – România 0-2 CM calificări

18-03-2013 Budapeste: Ungaria – România 2-2 CM calificări

Partide amicale în Ungaria: 5 1 0 4 23 – 4

19-05-1940 Budapesta: Ungaria – România 2-0 Cupa Dunării

30-09-1945 Budapesta: Ungaria – România 7-2

06-06-1948 Budapesta: Ungaria – România 9-0 Cupa Balcanică/CEC

19-09-1954 Budapesta: Ungaria – România 5-1

02-08-2009 Budapesta: Ungaria – România 0-1

Meciuri neoficiale/nerecunoscute în Ungaria

04-10-1931 Budapesta: Ungaria Amat. – România 4-0 Cupa Europei Centrale (a)

20-05-1964 Kecskemét: Ungaria Ol – România 0-0 (b)

Legendă

(a) Meci nerecunoscut ca fiind de palmares de Ungaria, pentru că a jucat cu naţionala de amatori, în timp ce România a jucat cu prima reprezentativă, chiar dacă jucătorii aveau statut de amatori. România consideră meciurile ca fiind de palmares. Când o ţară nu recunoaşte un meci ca fiind de palmares, FIFA nu-l reţine în statisticile şi clasamentele ei.

(b) Meci recunoscut iniţial de către ambele ţări ca fiind unul de palmares, dar scos din palmares de FIFA pe motiv că una din echipe a jucat cu garnitura olimpică (după 1958, în garniturile olimpice nu aveau dreptul să evolueze fotbalişti care au evoluat la turnee finale de campionat mondial. (Decizie considerată arbitrară de oficiali ai Federaţiei Internaţionale de Statistică din Fotbal)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.