La Grand Palais, o ediţie sclipitoare

Mai fastuoasă ca niciodată, mai mare prin deschiderea Salonului de Onoare de la primul etaj al Grand Palais, cea de a 26-a ediţie a Bienalei Anticarilor îşi va deschide porţile în 14 septembrie pentru 10 zile dedicate arheologiei, mobilierului din secolul al XVIII-lea, pieselor Art Deco, picturii, sculpturii, covoarelor, bijuteriei de lux, artei moderne…

5.150 de metri pătraţi. 7 kilometri lineari de pereţi montaţi cu obiecte de artă. Peste un miliard de fire de flori şi 150 de expozanţi internaţionali.

Proiectul ediţiei a fost încredinţat celebrului stilist Karl Lagerfeld, care s-a inspirat din arhitectura Parisului, plecând de la Expoziţia Universală de la 1900 şi, mai înainte, de la tipicele “passages couverts” şi galeriile prestigioase de la Grand Palais.

În ultimii trei ani, piaţa de artă veche şi-a dublat valoarea, anticariatul constituind o importantă sursă pentru casele de licitaţie occidentale, iar în ultimul timp şi pentru cele asiatice. Investitorii în artă au început să vorbescă de “swag” (silver, wine, art, gold – argint, vin, artă, aur), lucru confirmat şi de raportul asupra pieţei de anticariat, condusă de Guido Sandela, care afirma că un euro investit în mobilă de anticariat valora după 4 ani 1,38 euro, mai puţin decât investiţia în aur, care este de 2,22 euro şi mai mult decât investiţia în case, care este 1,02 euro.

Antichitatea, Asia şi artele primitive, în mare formă

Scenografia Bienalei este semnată de Karl Lagerfeld

Să aşteptăm să treacă furtuna. Acesta pare să fie înţeleptul sfat aplicat în ultimul timp de negustorii de artă specializaţi în piesele asiatice şi în artele primitive şi, într-o mai mică măsură, în arheologie. „Din doi în doi ani preţurile se dublează, semn al unei supralicitări a vânzărilor publice”, explică Antoine Barrère, care rezervă Bienalei o surpriză constând în 15 opere din perioada Song (secolele X-XIII), epoca de aur a Evului Mediu chinez, şi altele excepţionale, ca un mare cap al lui Bodhishatva, fără îndoială cel mai important cunoscut, dar şi uimitori luohan (discipoli ai lui Buddha cu puteri magice). „Astăzi piaţa este mai selectivă; o piesă din două nu se mai vinde la licitaţie şi negustorii îşi reiau rolul de consilieri”, continuă el.

Giselle Croës, specialistă în China, adaugă: „Piaţa este excelentă. Chinezii se interesează de cultura lor, de bronzurile arhaice şi îşi repatriază arta din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea”. Piesa-far a galeristei este un vas decorat cu o inscripţie istorică.

Salonul Anticarilor, la Grand Palais

Christophe Hioco, apărător al artelor Vietnamului şi Indiei, crede că, de 10 ani, piaţa este solidă. El a selecţionat pentru Bienală bronzuri, printre care, o sabie decorată cu două femei.

Arheologia clasică stă la fel de bine. „Este un sector al cunoscătorilor în care preţurile cresc anual cu 5-10%. Vedem venind o clientelă mai tânără şi designerii care consideră sculpturile antice element de decor”, comentează Olivier Chenel. Nou sosit la Bienală, Chenel propune o piesă egipteană inedită. Annie Kervorkian, bine cunoscută în domeniul artelor Islamului, insistă asupra „interesului constant al colecţionarilor pentru arta egipteană. Şi preţurile urcă, susţinute de Emirate”.

În ceea ce priveşte arta africană, Bernard Dulon anunţă un portret regal din Camerun şi o frumoasă piesă Fang. El împarte piaţa de artă în două categorii: „Obiectele achiziţionate la preţuri nebuneşti de colecţionarii de artă contemporană şi piaţa mai importantă, foarte dinamică, care se adresează amatorilor”.

Evul Mediu, o piaţă a iniţiaţilor

Francisco de Zurbaran, Căsătoria mistică a Sfintei Caterina

A trecut vremea primelor Bienale când Madonele romanice şi tapiseriile gotice îşi disputau rolul de vedetă cu dulapurile Renaşterii şi cabinetele Ludovic al XIII-lea. Acum există câteva standuri specializate, nu foarte spaţioase şi nici foarte bine plasate, niciunul profilat în totalitate pe Evul Mediu. Specialiştii parizieni de pe quai Voltaire sunt mândri de clientela lor internaţională formată din muzee şi colecţionari, dar consideră inutilă traversarea Senei, care înseamnă şi o cheltuială importantă, pentru a ”întâlni numai clienţi obişnuiţi”. De altă părere este Claire Sarti, specialistă în creaţia primitivilor italieni din secolele XIV-XV. „Noi participăm la fiecare Bienală din 1990. Salonul îşi păstrează aura şi ne aduce întotdeauna noi clienţi.”

Dacă subiectele creştine pot fi un handicap în acest timp laic, fondul de aur îi farmecă şi pe vizitatorii profani. „Naşterile” şi „Fecioara cu pruncul” îmbrăcată în roz şi bleu, ba chiar „Răstignirile” şi „Flagelarea” îşi găsesc cumpărători.

Aplică reprezentând o Gorgonă, artă grecească de la mijlocul secolului VI î.Ch. bronz

În domeniul sculpturii, singurii expozanţi francezi sunt Gabriela şi Mathieu Sismann, „cei mai tineri în această specialitate”, instalaţi, cu doi ani în urmă, în strada Beaune. Prezenţi pentru prima dată la Bienală, ei oferă o „Sfânta Anna”, piesă germană din secolul al XV-lea, şi o „Madonă cu pruncul” din secolulal XVI-lea, în contrast cu o „Venus” italiană din marmură, din secolul al XVII-lea. „Cumpărătorii noştri sunt colecţionari particulari şi muzee din lumea întreagă: «Luvru», muzeul din Lille, «Metropolitan Museum» din New York…”.

În ceea ce priveşte arta decorativă, ea este mai curând absentă din Bienală, exceptând majolica italiană din Renaştere, în culori vii, expusă de Michel Vandermeersch, care are un public al lui. „Este o piaţă internaţională pentru acest segment. Ea numără germani, americani, scandinavi şi, desigur, clientela italiană, chiar dacă aceasta este ceva mai timidă din cauza crizei”.

Secolul al XVIII-lea. Interesul este sigur

Nicolas Colombel, Cele trei Graţii încoronându-l pe Amor

Piaţa artei acestui secol este redinamizată atât în ceea ce priveşte anticarii, cât şi cumpărătorii, de noua generaţie de galerişti şi colecţionari.

La Bienală se remarcă Marella Rossi, fiica lui Jean-Marie Rossi de la Casa „Avelin”, Benjamin Steinitz, Marc şi Pierre Segoura, fiii anticarului Maurice Segoura, care s-au specializat în desene şi picturi, şi tânărul Kraemer.

„Aparţinem unei generaţii care amestecă totul”, explică Marella Rossi. Mândri de această deschidere de spirit, ei caută o nouă generaţie de cumpărători, de aceeaşi vârstă cu ei, care „doresc să dea un pic de căldură interiorului modern”. Laurent Kraemer are deja cumpărători de acest fel, „care au investit sume considerabile în arta contemporană, dar care cumpără cu plăcere o frumoasă piesă de mobilier, marcată, uimiţi că ea costă atât de puţin”.

Paul Cezanne, Ceaşcă, pahar şi fructe

Un alt aspect pozitiv este reîntoarcerea colecţionarilor americani, urmaţi de cei chinezi, foarte cultivaţi. Trebuie ţinut cont şi de evoluţia gustului. Benjamin Steinitz amestecă opere de secol XIX, de exemplu obiecte de Edouard Lièvre, cu altele din secolul al XVIII-lea, cum ar fi un frumos birou Ludovic XVI de Leleu care a aparţinut Ducesei d’Otrante.

„Aveline”, instalată pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, s-a decis să prezinte o singură mobilă sau un singur obiect din fiecare epocă, din secolul al XVIII-lea până la Empire, într-o scenografie concepută de François-Joseph Graf. La rândul lui, Patrice Bellanger anunţă 15 sculpturi printre care un rar şi emoţionant bust de tânără, de Claude-François Attiret.

„Hervieux şi Motard” revin după 12 ani de absenţă cu obiecte rafinate, cum ar fi o piesă de orfevrerie din secolul al XVII-lea. Dar cel care creează un adevărat eveniment este Kraemer, expunând 20 de mobile de Riesener, ebenistul regelui Ludovic al XVI-lea şi al Mariei Antoaneta, adevărate piese de muzeu.

Marele secol XIX sparge ecranul

Albert Marquet, Plaja

Pare destul de departe epoca în care, la Bienală, standul lui François Fabius, „încoronat” de un „Vas cu titani” de Rodin şi Carrier- Belleuse, scotea secolul al XIX-lea francez din purgatoriul bunului-gust. Anticarul a dispărut în 2006, iar colecţia lui, dispersată anul trecut la Sotheby’s, a bătut toate recordurile. Treptat, secolul al XIX-lea s-a impus. El pare chiar să-şi asigure o bună parte din spectacolul Bienalei din acest an, cu 12 galerii expunând, majoritatea, mobilier şi obiecte de artă teatrală după chipul şi asemănarea secolului de aur al romanului şi al Operei.

La Galeria „Marc Maison”, pe un fundal de pânză verde-malahit, este etalat cel mai bun dintre marile ateliere pariziene pentru Expoziţia Universală. O vitrină de Fourdinois este decorată cu marchetărie plină de personaje mitologice. Un piedestal de Rivart, cu o marchetărie de porţelan pictat… „Dorim să relevăm importanţa pentru istoria artei a acestei perioade de emulaţie, generatoare de brevete de invenţii şi de mobile de o extraordinară calitate”, explică Marc Maison. Din ce în ce mai mulţi colecţionari sunt interesaţi de astfel de piese luxoase şi rare. Căutarea rarităţii ar putea asigura succesul lui Oscar Graf, care dezvăluie o mobilă de colţ japonizantă, al cărei pandant se află la „Muzeul de Arte Decorative” din Paris. Este o uluitoare operă a Casei „Christofle”, pentru Marchiza de Paiva, cea numită „leoaica” celui de al Doilea Imperiu. Tânărul negustor dedică restul standului englezului Christopher Dresser, care n-a fabricat decât vreo 30 de mobile, dar a devenit celebru şi ca teoretician al mobilierului, de calibrul lui William Morris.

Triumful artei moderne

Francois Linke, Bahut Marine, acaju şi lemn de violete

Târgurile sunt simbolul evoluţiei gustului. Arta modernă are o prezenţă remarcabilă la „Bienală”, cu 20 de expozanţi. Statutul de regină îl are Galeria „Brame&Lorenceau”, care şi-a clădit reputaţia tocmai pe secolul al XIX-lea. „Gustul descreşte şi acest secol nu mai are o căutare specială, în afară de cazul în care sunt propuse opere de Ingres, de Gustave Moreau sau ale impresioniştilor”, explică Antoine Lorenceau. Ne-am concentrat pe arta secolului al XX-lea, care reprezintă o piaţă mai dinamică”. Sonia Delaunay, Miro, Vlaminck vor sta alături în stand de o pânză din anii ’50 de Olivier Debré. Dar mulţi galerişti evită să aducă artă contemporană, pentru că majoritatea colecţionarilor frecventează şi FIAC, iar datele lor de organizare sunt destul de apropiate, după cum remarcă Anisabelle Beres, care expune opere pe hârtie de Auguste Herbin, Fernand Léger şi Pablo Picasso, ca şi un desen în tuş de Robert Motherwell, din 1972.

Pictură de secol XIX

Galeria „Tornabuoni” participă la ambele evenimente. Pentru Bienală a selecţionat 10 opere ce retrasează istoria secolului al XX-lea, în frunte cu Boccioni, urmat de Picasso, Kandinski, Fontana, Basquiat şi Arnaldo Pomodoro. Este a doua participare la Bienală a casei de origine italiană, ca şi a Galeriei „Alfa”, care expune în Salonul de Onoare. Directoarea ei, Aude Lamorelle, a mizat pe nume mari: desene de Schwitters, Matisse şi Léger.

Negustorul Franck Prazan, de la galeria „Applicat-Prazan”, are speranţa unui succes la acest salon care reprezintă pentru el cel mai prestigios eveniment de gen din calendarul mondial. Fără a renunţa la tradiţionalul lui interes pentru Şcoala din Paris, propune şi opere de Zao Wou-Ki, Georges Mathieu şi „cel mai frumos tablou al lui Poliakoff pe care l-am expus vreodată”, datând din anul 1952, an de referinţă pentru creaţia pictorului.

Să seduci noi colecţionari

Serge Poliakoff

Benoit Spiro tocmai s-a întors din ceea ce el numeşte „Campania din Rusia”. Anul acesta a făcut o serie de călătorii în străinătate, mai ales în China, Statele Unite, pentru a câştiga atenţia unor noi colecţionari. Poiectul lui pe termen lung este „ocuparea terenului” pentru celelalte expoziţii ce vor fi organizate în sezonul de toamnă. Dar, pentru Bienală, diectorul Galeriei „Le Minotaure”, specializată în arta Europei Centrale, a ales piese de forţă, cum ar fi un „Sat” de Marc Chagall, din 1924, şi un ansamblu de 45 de guaşe pe tema Genezei, semnate de André Lanskoy.

Alţi negustori mizează pe expoziţii monografice, care merită subliniate. Antoine Laurentin dorea să prezinte de mult timp un ansamblu închegat de creaţii ale lui Georges Papazoff. Acest artist de origine bulgară, puţin cunoscut astăzi, expunea întotdeauna alături de Max Ernst şi Yves Tanguy în primele expoziţii suprarealiste, iar o prefaţă la unul dintre cataloagele sale a fost semnată de Tristan Tzara.

La Galeria „Zlotowski” vor fi expuse 20 de lucrări de Jean Dubuffet, create între 1940 şi 1980, anunţate la preţuri rezonabile prin comparaţie cu cele obţinute în licitaţii. „Dintr-odată, Dubuffet a căpătat o dimensiune internaţională, cu o cotă exorbitantă, mai ales la New York. Ca negustori, nu trebuie să ne aliniem acestor recorduri”, mărturisea Michel Zlotowski.

Situarea în opoziţie faţă de casele de licitaţie şi de celelalte târguri de artă a devenit o necesitate pentru Bienala Anticarilor. Mizarea pe efectul mediatic al lui Karl Lagerfeld şi primirea mai multor expozanţi dovedesc că Bienala, cu o tradiţie de 50 de ani, se reinventează.

Art Deco şi Design: Surprize

Mobilier Boulle la Galeria Steinitz

În pofida răririi operelor pe piaţa Art Deco, Bienala rezervă în acest an câteva descoperiri atrăgătoare. „Este o Bienală miraculaosă pentru mine. Ultimii doi ani au fost o perioadă fără capodopere, dar recent am cumpărat două colecţii care îmi permit să expun”, mărturiseşte Cheska Vallois. Prima a fost formată la începutul anilor ’80, la Paris, cu consilierea ei. Tot ea a selecţionat 10 piese de mobilier de Jean-Michel Frank, Jacques-Emile Ruhlmann, Andre Groult şi de alte nume importante ale anilor ’30-’40.

A doua este un ansamblu de 10 vase cu capac sau cupe de ceramică şi piese de masă, semnate de Henri Simmen şi Eugenie O’Kin, care nu fac parte din registrul miniatural, cunoscut până acum în opera celor doi artişti.

Yves Klein, Piatră şi metal

Surprize şi la standul lui Michel Giraud, care aduce o masă de Jean Dunand, decorată cu un câine, şi două scaune din lemn aurit concepute de Armand Albert Rateau pentru o sală de bal din New York. Tot Rateau, la Galeria „Mathivet”, cu două piese, o consolă şi o oglindă care au decorat casa celebrei Jeanne Lanvin de la Vésinet, influenţate de secolul al XVIII-lea, asupra căruia Mathivet aruncă o lumină nouă: „Expoziţia de la 1925 a fost o reuşită. Reînnoirea artelor decorative franceze a început către 1910, susţinută de marii designeri vestimentari mecena, ca Paul Poiret, Jacques Doucet şi Jeanne Lanvin”.

Pentru designul de după război, François Laffanour surprinde cu reconstituirea casei pariziene a lui Borot, realizată de Charlotte Perriand în 1959.

Eclectic ca întotdeauna, Yves Gastou pune faţă în faţă o mobilă în lac şi opalin de Jacques Adnet şi o rarisimă anfiladă de Paul Evans. „Mi-au trebuit ani până să fiu autorizat să expun alături anii ’30 şi ’70 la Bienală. Totuşi, în decorul reşedinţelor particulare ale familiei Rothschild sau ale lui Roger Vivier din anii ’70, splendorile secolului al XVIII-lea stăteau alături de opere contemporane”, explică Yves Gastou.

Nou-veniţi la Bienală

Wilhelm Haverkamp, Gemenii, marmură, 1891

O treime dintre expozanţii la Bienala din acest an vin aici pentru prima dată. Mărirea numărului de participanţi, care trece de la 90, în 2010, la aproape 150 anul acesta, înseamnă după părerea aproape generală un aflux de sânge proaspăt. Aura de care se bucură manifestarea în opinia galeriştilor este încă neatinsă. „Participarea la Bienală este o recunoaştere, o recompensă. Face parte dintre fantasmele oricărui anticar francez”, mărturiseşte Christophe Hioco, negustorul de artă asiatic specializat în creaţia Dong Son din Vietnam.

Nou-veniţii, ca şi el, propun de obicei o specialitate rară sau o linie de cercetare inedită, considerând evenimentul drept o confirmare a muncii lor. Este şi cazul Galeriei „Malaquais”, care revalorizează sculptorii figurativi francezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în anii ’80, readucând în atenţie nume uitate ca Despiau, Malfray sau Poupelet. Într-un context în care Saloanele devin de neocolit pentru colecţionari, care îşi răresc din ce în ce mai mult vizitele în galerii, târgul este o vitrină. „La un asemenea nivel al pieţei, Bienala atrage o clientelă internaţională care profită adesea de Salon pentru a vizita oraşul şi muzeele. Trebuie să ne cultivăm diferenţa. Aura glamour”, consideră Jean-Baptiste Auffray, care se bucură de iniţiativa sindicatului anticarilor de a organiza mini-bienale în străinătate, având ca punct central creaţia franceză. În acelaşi timp, această marcă „frenchie” este o scădere, după părerea multor negustori noi. „Imaginea Salonului este foarte franco-franceză. Preţul unui stand pare scump unui negustor străin pentru a se apropia de o clientelă reputată a fi foarte franceză. Publicul internaţional al Saloanelor este atras de varietate. Ar trebui încurajaţi în primul rând negustorii străini să expună la Bienală”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.