×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 2 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Sâmbătă, 19 august 2017, 01:06
EUR (€)
+0.0067 ↗
4.5883 RON
USD ($)
-0.0038 ↘
3.9066 RON
• • •
La Montpellier, dansul devine interogaţie şi terapie
Cullberg Balett
Cullberg Balett

Cu o istorie îndelungată, fondat în 1981, Festivalul de Dans de la Montpellier reuşeşte să anime oraşul şi să-i dea strălucire. Deschis mereu dansului contemporan pe care Dominique Bagouet, directorul Festivalului şi creatorul Centrul Coregrafic din oraş, l-a promovat constant, Montpellier Danse atrage frecvent peste 1.000 de artişti, jurnalişti şi profesionişti, precum şi un numeros public din întreaga regiune.

Din 2007, Festivalul dispune de un teatru propriu, Chai du Terral, la Saint-Jean-de-Védas, dar se desfăşoară într-o serie de spaţii specifice sau neconvenţionale, ca Agora, cetatea internaţional a dansului, Mânăstirea Ursulinelor, curtea Jacques Cœur, Musee Fabre, Sala Berlioz… şi în comunele din jurul oraşului.

La Montpellier, Maurice Béjart a prezentat celebrele sale pas-de-deux în faţa a 6.000 de persoane în 1994, iar Merce Cunningham a reunit la spectacolul său din 1995 peste 2.000 de spectatori.

Montpellier Danse a căutat şi a impulsionat noile tendinţe estetice ale mişcării coregrafice. Aici şi-au propagat noua estică barocă în anii 80 François Raffinot şi Francine Lancelot, invitându-l pe Noureev să danseze Bach, dar, în acelaşi an, a fost propusă o viziune hip-hop în cartierele populare ale oraşului, cu participarea unor trupe newyorkeze. În 1996 a fost readusă în atenţie estica postmodernă în dans, cu Steve Paxton şi Yvonne Rainer. La sfârşitul anilor 90, s-a acordat o mare atenţie noilor coregrafi din Africa, iar în 2006, vedetă a fost dansul modern de pe malul sudic al Mediteranei. Şi exemplele pot continua cu interesul pentru noile lecturi ale corpului şi cu deconstrucţia reprezentaţiilor unor Jérôme Bel, Boris Charmatz, Emmanuelle Huyn.

Programul Festivalului din acest an, care se desfăşoară din 23 iunie până în 9 iulie, sub deviza “Dansaţi indifferent de situaţie”, cuprinde o seamă de coregrafi veniţi din mai multe colţuri ale lumii cu noi producţii.

Patin Libre

Interesante sunt, pentru început, propunerile plasticianului pasionat de arta numerică Dominique Cunin şi criticului de artă Christophe Domino, dedicate interactivităţii.

De peste o jumătate de secol, artiştii caută interactivitatea în artă. Unul dintre predecesorii acestei tendinţe a fost Marcel Duchamp, care a afirmat că “privitorul este cel care face tabloul”.

În propunerile celor doi, publicul devine jucător. În Spaţiu putere Spaţiu, creat de Dominique Cunin, spectatorii plonjează într-un spaţiu pe care îl pot controla şi modifica prin mişcările propriilor smartphone-uri. Pereţii se mişcă, publicul poate intra în grosimea monumentului.

Centon Digital, imaginat de Christophe Domino, este un joc al sensurilor şi al lecturii. Jucătorul selecţionează cuvinte care, alăturate, devin un text ce va fi proiectat pe pereţii Sălii Bejart.

O noutate în acest an este şi un dans contemporan pe gheaţă al trupei Patin Libre. Alexande Hamel, de origine canadiană, a dorit să reunească aşa-numiţii “rebeli” ai gheţii după ani de competiţii sportive, chiar cu un ocol prin Disney on Ice. Cinci patinatori virtuozi se dovedesc incredibili interpreţi de dans contemporan. Creaţia lor, Vertical Influences, aclamată în întreaga lume, oferă o suită de salturi, bucle şi alte piruete, dar, dincolo de asta, impune pe scenă un grup urban new look pe ritmuri de muzică electronică, semnată de Jasmin Boivin, şi el patinator. Interpreţii evoluează în viteză, dar şi lent, improvizează câţiva paşi de hip hop lansându-se pe gheaţă. Publicul rămâne cu sufletul la gură în faţa acestui univers singular pe care luminile lui Lucy Carter par să-l decupeze cu lama patinelor purtate de Pascale Jodoin, Jasmin Boivin, Taylor Dilley, Samory Ba şi Alexandre Hamel.

Într-o selecţie extrem de dificil de făcut din programul Festivalului, pe unul dintre primele locuri se plasează coregrafa Deborah Hay şi Cullberg Balett, cu Figure a Sea. Pentru această trupă de 21 de dansatori, Deborah Hay a imaginat o mare de posibilităţi infinite, iar Laurie Anderson a creat un catalog de sunete, o paletă de partituri şi multiple posibilităţi de a le mixa, mai curând decât o muzică având un început şi un sfârşit.

Nacera Belaza

O delicată partitură coregrafică, punctată de un umor discret, în care trupul este angajat într-o deplasare continuă care cartografiază spaţiul prin jocul relaţiilor şi combinaţiilor ce compun dinamica ansamblului. Este o piesă minimalistă, în care mişcarea participă la o căutare fină, apropiată de meditaţie, de lumea percepţiilor, între fluiditate şi gravitate, între plutirea corpurilor şi găurile negre.

Figure a Sea este o metaforă a existenţei şi o profesiune de credinţă a coregrafei privind capacitatea fiecărei generaţii de a-şi reînnoi viziunea asupra dansului.

Coregrafa şi dansatoare Nacera Belaza, născută în Algeria, dar trăind în Franţa, propune în schimb o experimentare a transcendenţei în trio-ul Sur le fil. Încă de la primele ale piese, Nacera Belaza a atras atenţia prin dansul ei teluric şi meditativ totodată, care solicită trupul la limita posibilului şi permite depăşirea exerienţei scenice, antrenând publicul într-un fel de transă contemporană. “Pentru a reuşi să-l faci pe Celălalt să intre în rezonanţă cu experimentarea transcendenţei, interpretul trebuie să aibă continuu conştiinţa tensiunii dramatice care îi dă treptat senzaţia că a ajuns la graniţa propriului eu, ceea ce îi permite să observe ceea ce, fără încetare îi scapă şi în acelaşi timp îl împlineşte. Acest echilibru minuţios şi fragil îl face receptiv nu atât la ceea ce se produce în el, ci mai ales în afara lui”, explică coregrafa.

Un dans ce pare a fi împărtăşirea unui secret feminin, interpretat de Nacera Belaza, Aurélie Berland, Anne-Sophie Lancelin.

Sunny, un jour de pluie

O piesă-emblemă este The Primate Trilogy, o adevărată lovitură de maestru, cum o numesc criticii, a lui Jacopo Godani, cel care conduce Dresden Frankfurt Dance Company, urmându-i în funcţie lui William Forsythe. Este o combinaţie incredibilă de creaţie vizionară şi tehnică clasică, în care dansatorii sunt proiectaţi într-un dans fără sfârşit, un val de mişcări, de torsiuni, de cezuri care depăşeşte în toate direcţiile limitele percepţiei. Un dans cu o componentă fizică redutabilă, atletic, sofisticat şi plin de nervozitate. Confruntate cu suntele puternice ale muzicii electronice a formaţiei 48nord (Ulrich Muller şi Siegfried Rössert), grupurile se formează într-o articulare fulgerătoare de corpuri, după formule multiple. Dansatorii desenează traiectorii ample, evoluând pe poante.

De renume internaţional, Jacopo Godani s-a născut la La Spezia (Italia), unde a început să studieze tehnicile baletului classic la Centro Studi Danza sub conducerea Loredanei Rovagna. În 1986 a fost admis la Mudra, Centrul de Dans Internaţional al lui Maurice Béjart de la Bruxelles. A fost, până în 2000, solist principal al Baletului din Frankfurt al lui William Forsythe. Şi-a dezvoltat cariera internaţională de coregraf creând piese pentru mai multe companii, cum ar fi Ballet Royal de Covent Garden, Bayerisches Staatsballett, Compañía Nacional de Danza, Nederlands Dans Theater, Ballet Royal din Danemarca, Baletul Colombiei Britanice, Ballet du Capitole de Toulouse, Corpo di ballo del Teatro alla Scala, Ballet Royal de Flandres, Ballet de l’Opéra national du Rhin, Ballet national finlandais, Semperoper Ballett, Sydney Dance Company, Ballet de l’Opéra Israélien şi Centrul Suzanne Dellal, Het Nationale Ballet, Aterballetto, Les Ballets de Monte Carlo, Cedar Lake Contemporary Ballet

În Le syndrome Ian de Christian Rizzo, al treilea volet consacrat explorării practicilor dansurilor anonime confruntate cu noţiunea de autor, există amintiri ale clubbing-ului şi ale nopţii. Nu este nici omagiu, nici recostituire.

Passion(s)

“1979. Prima ieşire la discotecă, într-o vreme în care planeta vibra în sunete disco şi în paşii dansului unduios sfâşietor, în Anglia se năştea o muzică întunecată şi poetică, ritmată electronic şi sacadată. Între solitudine şi comunitate, ce vestigii ale acelor corpuri contradictorii mi-au rămas până astăzi, când încercăm încă, indiferent ce s-ar întâmpla, să dansăm pe ruinele unei nopţi ce nu s-a risipit niciodată? Sindromul Ian reuneşte 9 dansatori într-o vibraţie colectivă, ca un ecou filtrat prin poezia lui Ian Curtis”, mărturiseşte coregraful Christian Rizzo, director al Centrului Coregrafic Naţional din Montpellier Languedoc-Roussillon.

Spectacolul a fost distins cu Prix FEDORA - Van Cleef & Arpels pentru Balet în 2015.

Titlul piesei Passion(s) un proiect colectiv, iniţiat de coregrafa Florence Girardon, trimite fără echivoc la Patimile după Matei, opera lui Johann Sebastian Bach. Dar pluralul multiplică posibilităţile. Este un proiect pe mai multe voci, ale coregarfilor, dansatorilor, scenografilor sau cineaştilor, în care sunt reuniţi 9 artişti, prin afinităţi elective, fiecare dintre ei cu o marcă particulară: Maguy Marin, Ulises Alvarez, Florence Girardon, Cécile Laloy, Pierre Pontvianne, Ennio Sammarco, David Mambouch, Philippe Vincent şi Eric Pellet. Passion(s) nu este o operă colectivă, ci o creaţie polimorfă de opere prinse într-un dispozitiv scenic. Dansul, muzica, imaginile şi cuvintele fac din Passion(s) o operă a unui prezent recompus sau, aşa cum afirmă cei 9 artişti, “Condiţia noastră de a exista în lume”.

Sindromul Ian

Pe scenă: Ulises Alvarez, Charlie Aubry, Anne Ferret, Laura Frigato, Florence Girardon, Cécile Laloy, Gilles Laval, David Mambouch, Maguy Marin, Louise Mariotte, Marie-Lise Naud, Cathy Polo, Pierre Pontvianne, Agnès Potié, Ennio Sammarco, Pierre Treille, Marie Urvoy, Joan Vercoutere, Philippe Vincent, Charles Wattara.

Pe ecran: Bana Banana, Anna Carlier, Anne-Sophie Gabert, Anne-Laure Sanchez, Thi Lien Truong

Imagini: Éric Pellet, Cécile Laloy, Pierre Grange

Incitantă se anunţă o întâlnire cu coregraful Emanuel Gat şi piesa sa Sunny, un jour de… pluie, pusă în scenă cu cinci dansatori de la Ballet de Lyon, Baletul din Geneva şi Batsheva Dance Company, care s-a alăturat trupei, dansând pe muzica lui Awir Leon, fost dansator solist şi unul dintre cei mai apreciaţi compozitori ai scenei electronice franceze contamporane.

Piesa este creată în colaborare şi interpretată de Annie Hanauer, Anastasia Ivanova, Pansun Kim, Michael Löhr, Genevieve Osborne, Milena Twiehaus, Tom Weinberger, Sara Wilhelmsson, Ashley Wright, Daniela Zaghini.

The Private trilogy de Jacopo Godani

Emanuel Gat are, prin tatăl său, orgini marocane. Fost sportiv, a studiat muzica la Rubin Academy of Music şi a descoperit dansul la 32 de ani. A lucrat cu coregrafii şi pedagogii israelieni Liat Dror şi Nir Ben Gal. Primele lui coregrafii de succes datează de la începutul anilor 2000, dar a fost remarcat cu adevărat în 2006 când creaţiile lui Sacre du printemps şi Voyage d’hiver au fost recompensate cu Bessie Award.

Din 2013 este artist asociat al festivalului Montpellier Danse.

Fiecare piesă a dansatoarei şi coregrafei Danya Hammoud este urmarea celei precedente. În solo-ul ei, Mahalli, din 2011, îşi punea întrebări privind zona de apartenenţă. În trio-ul următor, Mes mains sont plus âgées que moi, propunea o partitură plecând de la tensiunile şi intenţiile care preced actul de a ucide. În coregrafia prezentată în acest an, Il y a longtemps que n’ai pas ete aussi calme, titlu împrumutat din nuvela Lenz de Georg Buchner, ea încearcă să transpună vizual nebunia care izbucneşte din trupuri în societăţile ucigaşe, în care individul încearcă, prin propriile mijloace, să mai găsească o raţiune de a exista şi de a continua să apere ceea ce i se pare indispensabil supravieţuirii. Coregrafa se interesează mai curând de nebunia conţinută, decât de reprezentările nebuniei individuale şi colective excesive. Alegându-şi ca punct de plecare trei figuri tutelare, Woyzeck, Lenz et Camille Claudel, Danya Hammoud se concentrează pe stricta necesitate a gestului în decriptarea raportului nostru cu Celălalt.

Cu: Danya Hammoud, Carme Torrent

Muzica: Cynthia Zaven

Victoria AnghelescuPublicat Luni, 13 iunie 2016
6222
 | 4
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Filiera ucraineană a lui Hillary Clinton
Publicat acum 9 ore şi 25 minute
Hagi: Din păcate...
Publicat acum 17 ore şi 15 minute
Frenezie nejustificată
Publicat acum 14 ore
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ioan Vieru

Poliția rutieră se află de mulți ani în derivă printr-un management tot mai defectuos. Scandalurile din ultimii ani arată nu numai lipsa de profesionalism a poliției, ci funcționarea acestei instituții plătită de la bugetul public printr-o mentalitate a fostei miliții comuniste.

Ioan VieruPublicat Joi, 17 august 2017