La Mulţi Ani, Doamnă Brânduşa Zaiţa Silvestru!

Una dintre vedetele incontestabile ale Teatrului de Animaţie “Ţăndărică”, Brânduşa Zaiţa Silvestru, a scris istorie în teatrul de păpuşi şi marionete românesc, reprezentând pentru multe generaţii de actori o culme a măiestriei, deseori fiind numită “Magica păpuşăreasă”, “Regina” sau “Prinţesa păpuşilor”.

Născută pe 8 iulie, în urmă cu 80 de ani, “se joacă” cu păpuşile de la 15 ani, fiind membră a trupei de la “Ţăndărică” din 1950 până în anul 1997. A absolvit, în 1960, “Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică” din Bucureşti, secţia Actorie. Pe lângă cei 47 de ani de teatru pe scena de la “Ţăndărică”, Brânduşa Silvestru a devenit, după 1990, şi unul dintre cei mai recunoscuţi dascăli din România, activând ca profesor la UNATC, catedra “Arta acorului mânuitor de păpuşi şi marionete”. A descoperit şi a format talente, fiind extrem de inventivă şi de o rigurozitate profesională proverbială. A dat naştere unor personaje memorabile, de la “Elefănţelul curios” la “Cenuşăreasa”, de la “Puiul” la “Coţofana hoaţă”, de la “Sânziana” la una dintre “Nevestele lui Don Cristobal”.

A realizat zeci de turnee în ţară şi în străinătate, a participat la importante competiţii interne şi internaţionale, a luat premii, a primit distincţii, a făcut numeroase emisiuni de televiziune, rămânând în conştiinţa multor generaţii de copii. A jucat şi în filme pentru copii, precum “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor”, “Cucoana Chiriţa” sau “Bună seara, Irina!”.

Posesoarea unei voci cristaline, dar şi a unui zâmbet inconfundabil, plină de inventivitate şi fantezie, Brânduşa Zaiţa Silvestru este o mare Doamnă a teatrului de animaţie, căruia i s-a dedicat trup şi suflet.

Vă mulţumim, Doamnă Brânduşa Zaiţa Silvestru!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.