La Mulţi Ani, Victor Rebengiuc!

Actorul Victor Rebengiuc împlineşte astăzi 80 de ani, din care aproape 60 i-a petrecut pe scenă. Zeci de roluri şi sute de reprezentaţii în teatru, alte zeci în cinema şi în producţii radiofonice şi de televiziune. A fost, în timp, Contele Almaviva din “Bărbierul din Sevilla” de Pierre Beaumarchais, regizat de Vlad Mugur, Stanley din “Un tramvai numit dorinţă” de T. Williams, şi Brutus din “Julius Caesar” de William Shakespeare, ambele în regia lui Liviu Ciulei, Higgins din “Pygmalion” de G. B. Shaw, sub bagheta unui redutabil regizor, Moni Ghelerter. A realizat un neuitat Caliban în “Furtuna” de William Shakespeare, pusă în scenă tot de Liviu Ciulei, care avea să-l aleagă şi pentru rolul Tipătescu din “O scrisoare pierdută”, rămas de referinţă în teatrul românesc alături de cel interpretat de Toma Caragiu.

A întrupat apoi, mai aproape de zilele noastre, personaje ca Pelasgos din “Danaidele” după Eschil, spectacolul lui Silviu Purcărete, Alfred din “Vizita bătrânei doamne” de Friederich Dürrenmatt, în regia lui Felix Alexa, Lear din “Regele Lear” de William Shakespeare, Serebreakov din “Unchiul Vanea” de Cehov, în regia Yuriy Kordonskiy, regizorul care-l va distribui şi în Jevakin din “Căsătoria” de Gogol, în “Unchiul Vania”, în “Colonelul Pasăre” şi în “Inimă de câine”… Şi câte altele!

Roluri în care, ca orice monstru sacru al scenei, a fost în acelaşi timp personajul din piesă şi Victor Rebengiuc el însuşi, punându-şi amprenta gesticii, a vocii, a ştiinţei finei nuanţări a jocului în comedie şi în dramă, trăind cu intensitate şi sobrietate deopotrivă umorul, pasiunea sau tragedia.

“E destin că am ajuns actor! Eu mă pregăteam, la sugestia bunicilor şi a mamei, să fac o şcoală electrotehnică. Făceam teatru ca hobby. Nici nu mă gândeam că va fi o profesie, jucam la Ateneul Popular din cartierul Vitan. Şi instructorul mi-a zis: «Dumneata ar trebui să dai examen la teatru!». Şi am încercat. Am intrat printre ultimii, am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Şi Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvăţat de toate giumbuşlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni”, povestea într-un interviu, omiţând să amintească şi componenţa comisiei de examen: Ion Finteşteanu, Costache Antoniu şi Gheorghe Timică. O istorisire menită să pună pe seama destinului împlinirile unei munci neobosite şi ale unei sensibilităţi scenice rafinate prin cultură.

În Medalia de onoare

Victor Rebengiuc a adăugat unui talent impresionant pasiunea pentru teatru, nevoia de perfecţiune, de descoperire a expresiei exacte şi a tonalităţii celei mai potrivite pentru a-şi trece personajele dincolo de rampă. O căutare continuă pe care o mărturisea la un moment dat: “Să ştiţi că nu mă consider un maestru, aşa cum mi se tot spune în ultimul timp. Nu am baghetă magică – acum am devenit maestru şi pac!, am rezolvat personajul dintr-o mişcare! Tot greu îmi este până când găsesc un personaj, până când îl realizez”.

O căutare, o perfecţionare a mijloacelor artistice care l-au impus şi pe ecran, începând cu primele roluri din anii ’50 şi ’60, din “Furtuna” regizată de Andrei Blaier şi Sinisa Ivetici, din neuitatul “Darclée”, din peliculele “Omul de lângă tine”, “Poveste sentimentală”, “Cinci oameni la drum” sau “Pisica de mare”.

În anul 1964 a fost distribuit în “Pădurea spânzuraţilor”, pelicula care i-a adus lui Liviu Ciulei premiul pentru “Cel mai bun regizor” la Festivalul de la Cannes. Şi cariera cinematografică a continuat cu “Zestrea”, “Tănase Scatiu”, “Buzduganul cu trei peceţi”, “Un echipaj pentru Singapore”, sau rolul lui Iancu Pampon în filmul “De ce trag clopotele, Mitică?”, regizat de Lucian Pintilie.

Rolul din “Moromeţii”, în regia lui Stere Gulea, a fost extrem de apreciat de critică şi i-a adus lui Victor Rebegiuc mai multe premii, printre care şi un trofeu acordat în cadrul “Festivalului de Film” de la San Remo.

Împreună cu soţia sa, Mariana Mihuţ

După 1990, interpretările magistrale s-au înlănţuit în pelicule ca “Balanţa”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Prea târziu”, “Terminus paradis”, “Niki Ardelean, colonel în rezervă”. În 2008 a jucat în filmul “Nunta mută”, regizat de Horaţiu Mălăele, iar un an mai târziu, în “Medalia de Onoare”, în regia lui Peter Călin Netzer, film care i-a adus şi primul premiu “Gopo” din carieră. De asemenea, pentru acest rol a fost recompensat şi cu o menţiune specială la “Festivalul de la Torino”, cu premiul pentru “Cel mai bun actor” la Salonic şi premiul pentru “Cel mai bun actor” la TIFF.

O carieră impresionantă de actor, dublată de curiozitate scormonitoare, de deschidere pentru tot ce se întâmplă în jur, care l-au făcut să primească aproape cu entuziasm colaborarea cu HBO, apariţia într-un videoclip al piesei “Copilul care aleargă către mare”, interpretată de formaţia “Vama”, sau comunicarea pe Facebook.

S-a implicat cu intransigenţă în viaţa politică, adăugând o notă de sarcasm poziţiei sale publice, ca în vestita scenă în care a apărut în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână, invitându-i pe politicieni regimului comunist să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democraţie. Şi-a exprimat indignarea faţă de deciziile clasei politice şi de lipsa acesteia de preocupare pentru cultură.

A fost rector al UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti în perioada 1990-1996, a condus Teatrul Bulandra din Capitală între 1996 şi 1998.

Extraordinarului actor, pe care ne bucurăm să-l vedem pe scenă în „Toţi fiii mei”, „Ivanov”, „Căsătoria” sau „Moartea unui comis voiajor”, îi urăm la mulţi ani, sănătate, aceeaşi forţă cu care ne-a obişnuit şi încă multe roluri de-acum înainte! I le dorim lui şi ni le dorim şi nouă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.