Bacalaureat sau studenţie, avem o perioadă în viaţa noastră foarte activă în depăşit limite şi trecut praguri. Acest material doreşte să ofere o retro-perspectivă asupra acestei istorii, dintr-o vreme când examenul nu cunoştea simulări înainte de lupta finală. Victoria aparţinea numai celor care puteau să facă asocieri între discipline chiar dacă trebuiau să răspundă punctual şi aplicat pe o problemă iar această flexibilitate a gândirii o dobândea numai acela care avea o pregătire suplimentară. Lectura suplimentară şi programul adesea spartan de pregătire pe mai multe planuri făceau parte din viaţa unui adolescent interbelic.
Fiecare tânăr dorea performanţă şi îşi încerca limitele încă din liceu. Iar această situaţie nu se întâlnea numai în Capitală. De pildă, în vara anului 1929, în orăşelul Slatina, reşedinţă a dispărutului judeţ Romanaţi, elevul Şerban Milcoveanu dădea bacalaureatul, unde „se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comisiei. La limba română m-a întrebat: eşti pentru Arta pentru Artă sau pentru Arta cu tendinţe? Asta era disputa în epocă. Socialiştii făceau din artă un instrument de propagandă iar Mihail Dragomirescu susţinea Arta pentru Artă. Eu am răspuns: «Sunt pentru Arta cu mesaj. Să aducă ceva nou. Să deschidă un orizont!».
La istorie am fost întrebat despre legământul lui Mihai Viteazul. Am răspuns: «Era o necesitate de război fiindcă clasa boierească lupta pe front iar ţăranii trebuiau să producă». Petrovici a pus o întrebare suplimentară: «Dacă pe tronul României era regele Carol I, şi nu Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu făcea sau nu reformele revoluţionare?». Am răspuns: «Se făceau că erau o cucerire a timpului, dar nu se făceau pe cale revoluţionară, prin decrete, ci se făceau pe cale evoluţionistă fiindcă regele Carol era de concepţia germană, evoluţionistă, pe când Cuza era de concepţia franceză, revoluţionar!».
La limba latină m-a întrebat Petrovici: «Cum îţi explici dumneata că limba latină, care a fost cea mai perfectă limbă din istoria omenirii, fiind cea mai concisă, a dispărut? Noile popoare neolatine şi-au făcut alte limbi, cu aceeaşi morfologie, cu acelaşi vocabular, dar nu mai e limbă latină?! Cum îţi explici dispariţia limbii latine?». Am răspuns: «Limba latină era bazată pe raţiune, nu pe sentiment, pe cînd neolatinii au creat limbi axate pe sentiment. Latina era o limbă strict raţională, care putea fi a elitei, a clasei conducătoare, dar nu şi a maselor populare. Iar masele populare erau conduse de sentiment, nu de raţiune!»”.
Pentru elevul Radu Mărculescu de la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, bacalaureatul „a fost splendid. L-am dat cu părintele Nae Popescu; avea omul o figură aşa de Dumnezeu, cu un duh blând şi plete albe. Toţi am absolvit bacalaureatul din clasa noastră. Eram bine pregătiţi. L-am luat cu 9.50. Asistau şi părinţii la el. A urmat o masă la care a fost invitat şi Mircea Eliade, care făcuse liceul la Spiru Haret, dar el îl părăsise când noi intram. Era cu opt ani mai mare ca mine. Ceva din faima lui rămăsese în liceu. Tocmai se întorsese din India. Se întâmpla în 1932. Masa de bacalaureat s-a ţinut la «Drăguş», vis-a-vis de Liceul Titu Maiorescu. Acolo ne-am sărbătorit întrarea în lume”.
Sanda Tătărescu-Negroponte, fiică de prim-ministru şi ministru de Externe, a terminat liceul „cu două bacalaureate, unul francez la Notre Damme de Sion şi unul român, la care ţinea tatăl meu, la liceul Regina Maria. I-am spus tatălui meu că le voi lua în acelaşi an, lucru pentru care am cerut prima mea maşină. Spun asta pentru că nu vreau să se spună că am dus o viaţă de călugăriţă, nu! Nicidecum, am profitat de viaţă din plin. Dar vreau să vă spun realităţile. Am luat bacalaureatele amândouă, am primit maşina, care era un Mercury foarte frumos, de culoare albă şi scaune capitonate în roşu. Şoferul nostru când a trebuit să o ducă la Târgu Jiu, pentru că acolo ne aflam noi, după ce i-a scos sigiliile în vamă, a făcut-o zob! A intrat într-un pom şi a fost din fericire ejectat pentru că maşina era decapotabilă, altfel ar fi fost omorât pe loc. Cine a fost cel mai fericit de acest incident? Tatăl meu, care mi-o dăduse contrar dorinţelor lui”.
Pentru studenta la Drept Ligia Tudoran, venită şi ea din zona judeţului Romanaţi, viaţa examenelor a fost luată în foarte serios: „A trebuit să muncesc de când mi-am terminat studiile, adică nu am dus nici măcar o viaţă mondenă. Ca să faci două facultăţi şi să dai atâtea examene – începeam vara cu examenele… nu se mai terminau. Mai lăsam eu şi toamna. Examenul să dădea la toate materiile într-o singură zi… intrai cum voiai… în sala asta Procedură Penală, aici Civilă… în aceeaşi dimineaţă. Trebuia să te concentrezi”.
Examenul cu viaţa este un continuu antrenament iar profesionalizarea continuă te ajută să te cucereşti, cu fiecare pas. Reuşita de a convinge o altă persoană de informaţia dobândită şi mai ales de conectarea unei informaţii specializate cu alte domenii aparent îndepărtate reprezintă întotdeauna o cheie pentru a deschide poarta succesului în carieră.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.