Amânarea Summit-ului european de toamnă a venit într-un moment în care toată omenirea stă cu sufletul la gură în aşteptarea unei posibile noi recesiuni. De această dată, pare-se, cauzată de atotvinovata criză a datoriilor suverane din zona euro. Paradoxal, ţările lovite de acest "flagel" continuă să se împrumute mai abitir ca niciodată.

Cei pentru care noţiunea de Summit european este prea abstractă nu au decât să îşi amintească de imaginile uber-mediatizate cu actualul preşedinte al României care se plimbă stingher de colo colo, în timp ce liderii care cu adevărat contează nu ştiu cum să îl ocolească sau să îl îndepărteze din calea lor. Din acest punct de vedere, nu cred că următorul Summit va fi altfel.

Cert este că, deşi nu e scris negru pe alb în agenda oficială, pe la toate colţurile se discută despre propunerea pregătită de preşedintele Van Rompuy de a crea o uniune fiscală. Adică, de a creşte competenţele Bruxelles-ului în ceea ce priveşte sistemele naţionale de taxe şi impozite. Pentru asta, capii de stat şi de guvern trebuie să admită că sunt incapabili să îşi administreze propriile finanţe (nu că cineva ar pune asta la îndoială) şi să fie de acord să dea cheile vistieriei pe mâna unei instituţii tehnocrate supranaţionale. Pentru cei care cred în principiul democratic conform căruia reprezentanţii poporului decid pentru popor, vestea este una proastă, fiindcă membrii Comisiei Europene nu sunt aleşi, ci impuşi. Urmând firul logic, aceştia sunt fericiţi cu ceea ce au extras din urnele de vot ei şi poporul din care se trag. Sau, măcar reuşesc să îşi găsească alinarea într-o disonanţă cognitivă, posibilă fie prin consumul unei cantităţi mari de acool, fie prin câştigarea unor contracte barosane cu statul.

Revenind la Summit-urile noastre, Consiliul de toamnă urmează să se întrunească într-o zi de duminică, 23 octombrie, ceea ce, desigur, le va strica weekend-ul şefilor de stat şi de guvern. În mod excepţional, el vine la pachet şi cu un Summit al ţărilor din zona euro, care are drept atracţie principală lărgirea considerabilă a fondului de salvare a ţărilor lovite de criză. Printre controversele acestui mecanism se numără şi mult vehiculata participare a sectorului privat la salvarea Greciei, în speţă a băncilor, care nu par foarte încântate de această propunere. Pe de altă parte, se discută intens şi despre recapitalizarea băncilor europene, care, în ciuda testelor de stres depăşite cu succes, cad ca muştele (vezi cazul Dexia). Cum problema votului Slovaciei se pare că este surmontabilă (a trebuit să cadă guvernul ca partidele să îşi dea acordul asupra Fondului de Stabilitate), Consiliul nu mai aşteaptă decât raportul Troicii (FMI - CE - BCE) asupra Greciei, pentru a putea stabili cuantumul următoarei tranşe.

O altă reuniune de seamă va avea loc la Cannes, la începutul lui noimebrie. Este vorba de Summit-ul G20, care va prelua o parte dintre chestiunile dezbătute în cadrul Consiliului European. Statele Unite fac presiune asupra Europei să acţioneze prompt prin pomparea unor mari sume de bani în bănci şi prin reducerea dobânzii cheie la euro. Ei identifică zona euro cu "epicentrul crizei", comportându-se de parcă nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Însă dincolo de aceste discuţii de faţadă, adevăratul război financiar se duce între SUA şi China. Senatul american tocmai ce a aprobat o lege prin care se vor impune tarife vamale la importul mărfurilor din ţările care îşi subevaluează moneda. O lovitură sub centură cu dedicaţie specială pentru China, care îşi va vedea astfel afectat exportul către una dintre cele mai mari pieţe de desfacere.

Aşadar, se anunţă o toamnă interesantă.