Teatrul Scala din Milano îşi ridică cortina astă-seară cu un balet departe de repertoriul obişnuit, semnat de apreciatul coregraf elveţian Heinz Spoerli, mult timp directorul Baletului din Zürich. După noile producţii ale acestei stagiuni, cu Spărgătorul de nuci şi Frumoasa din Pădurea adormită, Cello Suites confirmă atenţia acordată tramei muzicale a baletelor în actualul program. De fapt, un rafinat dialog poetic între paşii de dans şi muzică, care sunt într-o perfectă sintonie cu corpurile care vibrează împreună cu strunele violoncelului.
Cello Suites debutează astă-seară după o avanpremieră caritabilă, în beneficiul oncologiei pediatrice. Este un balet special creat pe Suitele pentru violoncel solo, de Bach, care datorită lui Spoerli are capacitatea de a emoţiona nu numai prin muzică, dar şi prin dans. Totul este privit în afara timpului, dar extraordinar de modern.
”Am creat coregrafii pe muzici de orice fel. Dar pentru mine Bach are o savoare nemuritoare, nu aparţine niciunui gen. Când lucrezi cu Mozart, ştii că lucrezi pe o lucrare mozartiană. În schimb, muzica lui Bach fuge atât de experienţa romantică, dar şi de cea barocă. Este fără timp, depăşeşte orice epocă şi e deschisă oricărei sugestii. Am vrut să fac ceva pe muzică clasică. Am studiat Bach în multe moduri până am ajuns să-l traversez prin analize matematice care până la urmă mi-au ascultat emoţiile şi coregrafia a ieşit extraordinar de spontană, de uimitoare”.
Spoerli lucrează pe muzică de Bach de mult timp, semnând coregrafia la Variaţiunile Goldberg, cât şi pe Suitele pentru violoncel. Pentru primele trei suite, scrise de Bach pentru dans, s-a inspirat din elementele primordiale pământ, apă şi foc. Cello Suites este în schimb un balet format din trei blocuri, inspirate de aer, de vânt. Acest balet are ceva eteric, imaterial, mai ales în paşii în doi şi în paşii în trei… Fiecare bloc coregrafic, separat de o scurtă întrerupere pentru a face mai apropiat, mai plăcut acel raport cu spectatorul, este caracterizat de o culoare diferită a costumelor (roşu, verde şi albastru), iar muzica este interpretată live, în alternanţă de violonceliştii Orchestrei Teatrului alla Scala, Massimo Polidori şi Sandro Laffranchini.
Directorul Teatrului alla Scala, Alexander Pereira, a anunţat intenţia sa ca în fiecare an să programeze o premieră de balet pe muzică de cameră, în interpretarea unor coregrafi internaţionali. Şi aceasta, pentru a reîmprospăta repertoriul, a deschide gustul publicului, pentru a forma un nou public, cu coregrafii capabile de a valorifica experienţa interpretativă. Acum a început cu Cello Suites. Între interpreţi, Nicoletta Manni, Claudio Coviello, Virna Toppi, Antonino Sutera, Mik Zeni.
Pentru cel de al doilea titlu al stagiunii de la Scala din Milano, corpul de balet îşi va schimba pielea, abandonând istoria, personajele cunoscute, elementele de scenă pentru a da spaţiu unei noi mişcări a muzicii, în noile Suite pentru violoncel de Bach, Cello Suites, pentru a-l celebra pe Heinz Spoerli.
Corpurile balerinilor vibrează odată cu corzile violoncelului întrucât, atunci când lucrează, Spoerli lasă ca muzica să vină către el, iar coregrafia să intre în dialog cu muzica şi cu dansul… Deşi a creat balete pe muzica unor compozitori diferiţi, totuşi cu Bach are o relaţie specială. Bach rămâne pentru el un compozitor contemporan.
”Muzica lui Bach este pentru mine un nemaipomenit izvor de inspiraţie, încă de când aveam 20 de ani. Am creat, la Düsseldof, Variaţiunile Goldberg, una dintre coregrafiile extrem de apreciate în acea perioadă a anilor ’90. În Cello Suites am evocat ideea celor trei elemente platonice, pământ, apă, foc. În cel de al doilea am luat în consideraţie cel de al patrulea element, aerul. În In den Winden im Nichts, Bach a inserat în muzică dansuri precum sarabanda, menuetul, gavotta. În Suites, plecând de la dansul tipic şcolii academice, m-am simţit liber de a crea un fel de free style, mergând înainte în căutarea unor noi linii ale baletului clasic”.
În Cello Suites, muzica se simte ca un fum uşor care se sprijină pe unicul element scenografic, conceput de Sergio Cavero, luminat de Martin Gebhardt, care reuşeşte să facă o legătură între cele trei părţi ale baletului.
Fiecare dintre cele trei Suite se deschide cu un Preludiu, trecând prin Allemandă, Sarabandă, Menuet, Gavottă, Bourré…
Este un dans pur, fără povestire, abstract, dar profund uman, în care artiştii sunt scoşi în evidenţă. Este un dialog poetic al Heinz Spoerli între muzică şi mişcare.
Există un cuvânt folosit tot timpul de către celebrul coregraf elveţian Heinz Spoerli, referitor la In den Winden im Nichts, anume emoţie. El subliniază că muzica lui Bach a fost apreciată în fiecare secol, având aceeaşi emoţie în a descrie ceva. Spoerli lucrează cu dansul, cu aerul, un lucru extraordinar de greu de redat, cu vântul care nu se vede. În baletul abstract în trei părţi Cello Suites, fiecare parte corespunde unei Suite, conotată într-o culoare intrinsecă – roşu-rubiniu, verde-smarald şi albastru profund -, în costumele create special de Spoerli, în sofisticatul joc al luminilor imaginate Martin Gebhardt.
Născut la Basel în 1940, Heinz Spoerli a fost atras din copilărie de lumea dansului. La 14 ani începe să ia lecţii de balet. Debutează în coregrafie la Cagliari în 1967. În 1971, în urma unui concurs, reuşeşte la Grand Théâtre din Geneva, unde realizează primul său balet intitulat Le Chemin (Drumul). După succesul obţinut, Werner Düggelin, noul director de la Basel, îi oferă un contract ca director artistic de Balet. Organizează o companie de un înalt nivel tehnic, bazat pe tradiţia clasică, îmbogăţită cu inserţii moderne. Obţine un contract la Opera din Paris, unde creează o aclamată versiune a baletului La Fille mal gardée. Aplauze şi pentru Coppelia, pentru coregrafia la Falstaff şi pentru La belle vie, considerat timp de mulţi ani o capodoperă.
La începutul anilor ’90 este director la Deutsche Oper am Rhein, la teatrele din Düsseldorf şi Duisburg. Montează baletul Variaţiunile Goldberg, pe muzica lui Bach. În 1996 i se oferă oportunitatea de a conduce Compania de Balet a Elveţiei, aflându-se ca director la Züricher Ballett. Printre multele piese pe care le-a coregrafiat, un mare succes l-a obţinut cu Indiile Galante, opera-balet după Rameau.
O coregrafie uluitoare, pe muzica lui Bach. Cello Suites e un balet care curge pe ritmurile colorate de Bourrée, Sarabandă, Gigă, Gavotă şi Menuet, pe Suitele pentru violoncel de Bach. Pe scenă, un singur element scenografic, un gigantic cerc luminat, în care perfectele simetrii se îmbină cu perfecte asimetrii. Se naşte o creaţie de mare intensitate. Doi violoncelişti care cântă alternativ, Sandro Laffranchini şi Massimo Polidori. Această partitură a strălucit în secolul al XX-lea, datorită interpretării lui Pablo Casals şi, mai recent, a lui Yo-Yo Ma, care a cucerit şi un Premiul Grammy, cu albumul Six Unaccompanied Cello Suites. Misha Maisky a vândut peste 300.000 de exemplare ale înregistrării cu aceste Suite. Mario Brunello a dus Cello Suites în vârful Muntelui Fuji. După cum se vede, muzica lui Bach este în afara timpului…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.