La TVR: 1 + 1 = 1 + 1 sau „dacă dragoste nu e, nimic nu e”

Salutăm revenirea în forţă la Televiziunea Naţională a serilor de teatru. În premieră sau în reluare – pe TVR1 şi TVR2 am putut viziona spectacole meritorii: “Regina mamă”, regia Gelu Colceag, cu Olga Tudorache, “Actorul” cu Mihai Mălaimare şi Mircea Tiberian, “Furtuna”, regia Victor Ioan Frunză, “Efectul Genovese” după Alina Nelega. Pe afişul teatrului cu publicul cel mai numeros, un moment de vârf a fost “Hedda Gabler” de Ibsen, în regia lui Dominic Dembinski. O opţiune repertorială de anvergură. Ea pune în valoare tradiţia montărilor Ibsen la TVR – “Micul Eyolf”, “Stâlpii societăţii”, “Femeia mării”, în care au strălucit regizori ca Petre Sava Băleanu, actorii Emil Botta, Olga Tudorache, Gina Patrichi, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc. O alegere care vine în întâmpinarea unui interes reînnoit şi pe scenă pentru dramaturgul norvegian, confirmat de producţii antologice ca “Hedda Gabler”, regia Andrei Şerban, de la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca, “Nora”, regia Thomas Ostermeier, sau “Femeia mării”, regia Robert Wilson, prezentate în turneu şi la Bucureşti.

În acest context cultural, versiunea lui Dominic Dembinski, creată în platourile TVR, capătă o rezonanţă specială. Lectura sa ne confruntă nu cu un Ibsen al fiordurilor reci, ci cu unul meridional, cu nuanţe de telenovelă în sensul superior, cea de care vorbea Gabriel Garcia Marquez – ca mod de a povesti şi de a trăi, pentru care publicul de azi manifestă deschidere şi interes. Sub bagheta regizorală a lui Dominic Dembinski, “Hedda Gabler” este o dramă pasională despre crucea ne-iubirii. Criza existenţială a personajelor este radiografiată la nivelul minimal, cel al cuplului, acolo unde, conform ecuaţiei lui Eugen Ionescu, 1 + 1 = 1 + 1. Povestea fetei de general educată în spirit cazon de un tată autoritar şi despotic, ce eşuează în găsirea fericirii, între Tesman, soţul placid, Løvborg, iubitul genial şi rebel, Brack, amantul iluzoriu şi periculos, devine o imagine patetică a infirmităţii şi crizei lumii noastre – lipsa dragostei. O cruce care malignizează, înstrăinează, alienează şi conduce fiinţa umană nu la viaţă, ci la moarte. În lectura inedită a lui Dominic Dembinski, drama ibseniană ilustrează cu putere şi emoţie cuvintele apostolului Pavel: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

În prim-plan Ana Ioana Macaria (Thea) şi Ilinca Goia (Hedda Gabler). Foto Aurel Baboi

Prin acest discurs îndrăzneţ, regizorul nu mistifică realitatea operei sau a vieţii. Într-o montare de o post-modernitate clasică, el foloseşte combinaţii stilistice surprinzătoare, armonizate cu stil. Casa, cu nisip pe podea şi pereţi translucizi, este invadată de obiecte şi mobile grele – un ambient teatral sugerând o seră sau un cavou care sufocă personajele. Cu ajutorul costumelor, se creează o punte subtilă între timpul lui Ibsen şi zilele noastre. Prin cromatică, linii, acest cadru scenografic expresiv plastic (decor – Gheorghe Rasovszky, costume – Nicoleta Petrovici) oglindeşte în mod admirabil sufletul şi trăirile eroilor. Contribuie la acest efect operatorii conduşi de directorul de imagine Aurel Piţigoi, regizoarea de montaj Judith Georgescu şi editorul Constantin Marciuc, prin arta de a modela şi de a decupa povestea şi chipurile actorilor. Dominic Dembinski, un maestru al teatrului şi filmului de televiziune, sondează psihanalitic, într-un joc tensionat de prim-planuri şi gros-planuri (inspirat din estetica peliculelor lui Ingmar Bergman), ne-fericirea unor fiinţe înşelate în iubire.

Generalul Gabler închide şi deschide spectacolul, însoţit de vocea aspră, sfâşietoare a lui Janis Joplins cu cântecele ei dureroase despre singurătate şi dragoste. Prin acest element sonor inspirat (ilustraţia muzicală: Mihaela Constantinescu), regizorul face o trimitere fină la anii ’70, când fenomenele Woodstock şi hippie au condus la o explozie a erotismului. Privindu-i din tablou sau bântuind fantomatic dincolo de pereţii translucizi ai casei, generalul veghează diabolic, chiar şi după moarte, deruta personajelor.

Adrian Titieni (Tesman) şi Rodica Popescu Bitănescu (mătuşa Julle). Foto Aurel Baboi

Distribuţia, neconvenţională, este, prin performanţele artistice, o surpriză plăcută. Interpreţii cuceresc, prin portrete veridice, în contururi limpezi. Conduşi de Dominic Dembinski şi echipa sa de colaboratori, sunt telegenici, trec rampa micului ecran, făcând corp comun cu intimitatea noastră.

Excepţional portretizează Adrian Titieni în rolul soţului, un mediocru cu suflet în căutare de trofee în carieră şi dragoste. Construit în tuşe cehoviene, el pare desprins din filmele lui Nikita Mihalkov. Eroul trece cu uşurinţă şi entuziasm naiv de la blazonul Hedda la blazonul Løvborg, dedicându-se salvării manuscrisului genialului său rival. O creaţie remarcabilă realizează şi Demeter András, în Brack, „unicul cocoş din ogradă” care învăluie cameleonic, ca într-o pânză de păianjen, căsnicia lui Tesman şi a Heddei. Sub masca protecţiei şi a cruzimii graţioase, Brack dezvăluie o dragoste pătimaşă pentru Hedda, care explodează în secvenţa finală. Îngenuncheat, cu voalul însângerat al Heddei, care s-a împuşcat, urlă de durere. Este o tragere de cortină pentru acest Ibsen senzual, care magnetizează telespectatorii.

Demeter Andras (Brack) şi Ilinca Goia (Hedda Gabler). Foto Aurel Baboi

Revelatoare actoriceşte este prestaţia deosebită a Anei Ioana Macarie în Thea, varianta feminină a lui Tesman, un amestec incitant de „suflet slav”, cu porniri materne şi „preţioasă ridicolă” care, deşi îşi clamează sacrificiul pentru Løvborg, îi iubeşte mai mult opera. Din aceeaşi familie de fiinţe dispuse să se sacrifice pentru acel „ceva” care să le dea sens vieţii este şi mătuşa Julle („eu simt atâta nevoie să am pentru cine trăi”). Interpretarea inteligentă şi reliefată a Rodicăi Popescu Bitănescu creşte pregnanţa dramatică a unui personaj de plan doi. Supunerea mimată a Ruxandrei Sireteanu (slujnica Berte), în scurtele ei apariţii, reflectă frica şi disconfortul pe care le inspiră Hedda. Evoluează adecvat în secvenţele de vis şi amintire: Laura Demeter (mătuşa Arina tânără), Grigoriţa Rogobete (mătuşa Julle tânără), Nichita Dembinski (Tesman adolescent). Un comentator puternic care amplifică drama personajelor este prezenţa mută, dar, paradoxal, atât de locvace, a lui Valentin Popescu, în rolul opresivului tată, generalul Gabler.

Regizorul Dominic Dembinski, un maestru al teatrului şi filmului de televiziune. Foto Cristi Neagu

Întruchipat de Claudiu Bleonţ, Løvborg e un „geniu barbar”, boem-vicios, spirit anarhic, rebel, exploziv. Într-o stare acută de sevraj, îi tulbură pe cei din jurul său prin energia fierbinte pe care o transmite. Îi fascinează, îi subjugă, deopotrivă, pe unii carnal, pe alţii emoţional sau spiritual. În opoziţie cu energia arzătoare a lui Løvborg – Claudiu Bleonţ – este răceala tăioasă a Heddei Gabler – Ilinca Goia. Împreună formează un cuplu sado-masochist. Pentru ea, seducţia erotică înseamnă a cuceri şi a stăpâni („Vreau ca măcar o dată-n viaţa mea să am puterea asupra soartei unui om”). A iubi e o formă de vanitate. Umilinţa, sacrificiul, dăruirea îi sunt străine. Dispreţul, depresia, deznădejdea îi sunt familiare. Pentru actriţa Ilinca Goia, întâlnirea cu Ibsen este una importantă. Ea a debutat pe scenă la Teatrul “Nottara” în rolul Nora, avându-l ca partener pe George Constantin. În Hedda Gabler, evoluează cu mare rafinament, alcătuindu-şi personajul din zeci de nuanţe cu precizie de filigran care captivează prin forţă şi fragilitate. Are în joc lacrimă, zâmbet, rânjet, îi lucesc ochii când îşi trimite la moarte iubitul, dorindu-i „un sfârşit frumos”. Iubeşte, dar nu cunoaşte dragostea. Absolutul la care aspiră este demonic, nu divin. Trufia histrionică, voluptatea schimbării măştilor, nevoia de a domina, moştenită de la generalul Gabler, îi fac pe bărbaţii care o doresc trişti, brutali, anxioşi, nefericiţi. Hedda este o ipostază a erosului mutilat, care o duce la sinucidere. Este ultima treaptă pe scara celor douăsprezece păcate capitale de care vorbesc sfinţii părinţi.

Hedda Gabler este o reuşită a Casei de Producţie a Televiziunii Române (producător: Dana Andriescu), un spectacol de artă cu impact la public, care a cucerit audienţa. El s-a bucurat şi de o lansare de elită. Avanpremiera a avut loc la Teatrul “Metropolis”, unde, alături de un public numeros iubitor de teatru, au participat ambasadorul Norvegiei, doamna Tove Bruvik Westberg, preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, regizorul Dominic Dembinski şi echipa de realizatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ludmila Patlanjoglu 17 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.