Lansarea filmului „Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000)”, la New York şi la Washington, DC

O premieră mondială cu multiple semnificaţii

O premieră mondială a unui film documentar românesc este un eveniment nu tocmai comun, deşi există câteva exemple, în care lucrul acesta s-a petrecut. Asemenea filme documentare prezentate, de regulă, în premieră, în România dau strălucirea festivalurilor naţionale şi internaţionale de profil care pot să se laude cu premiere mondiale.

În cazul unui institut cultural, şansa de a prezenta un film documentar în premieră mondială şi cu atât mai mult posibilitatea ca un asemeena eveniment să aibă loc în Statele Unite este aproape de neimaginat. Pentru că trebuie să existe un proiect anume conceput şi pus în operă, de obicei, de acel institut.

În cazul premierei mondiale a filmului documentar „Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000)”, valoarea proiectului creşte şi prin scenariul sau subiectul filmului documentar, care prezintă rememorarea etapelor cheie şi a paşilor fundamentali făcuţi de România sub preşedinţia domnului Emil Constantinescu (1996-2000).

Pentru toate aceste evenimente legate de NATO, coordonator al proiectului şi promotor al evenimentului pe site-ul ICR NY, pe pagina de Facebook a ICR NY şi în presă, prin comunicate şi fotografii, este domnul Răzvan Dinu.

Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000) sau Turning Point, aşa cum a fost prezentat filmul pe afişul Institutului Cultural Român de la New York şi în celelalte locaţii unde filmul a fost difuzat parţial în cadrul unor conferinţe şi mese rotunde, este un film documentar care pune în valoare raportul esenţial care trebuie să existe între istoria, veche şi recentă, şi memoria care conferă realităţii durata semnificaţiilor majore.

Dumitru Alexe, Director General al Studio Video Art, Preşedintele Emil Constantienscu, Generalul Constantin Degeratu şi Doina Uricariu

Institutul Cultural Român de la New York a propus Preşedintelui Emil Constantinescu şi companiei de producţie în domeniul audio-vizual S.C. Studio Video ART SRL, care realizează emisiuni în colaborare cu televiziuni din România, SUA şi Uniunea Europeană (France 2, France 3, Canal +, RAI UNO, ZDF, BBC, MTV etc.) şi Fundaţiei Române pentru Democraţie (FRD)prezentarea în premieră, în spaţiul nord-american, a filmului Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000), cu prilejul aniversării unui deceniu de la intrarea României în NATO şi a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi căderea dictaturii comuniste în România. Este, pe bună dreptate, un eveniment major cu care puţine instituţii se pot lăuda.

Ideea Institutului Cultural Român din New York de a realiza un proiect de o asemenea anvergură este cu atât mai salutară, în condiţiile în care “peisajul” geo-politic din ultima vreme a fost profund tulburat de situaţia din Crimeea, existând în chiar gravitatea unor evoluţii politice şi militare tot atâtea argumente ce demonstrează rolul fundamental pe care îl are NATO şi orice parteneriat strategic în zonă.

Ideea acestui proiect s-a născut pornind de la cele patru volume publicate de Preşedintele Emil Constantinescu sub titlul: Timpul dărâmării, timpul zidirii la Grupul de Edituri Universalia, o tetralogie însumând peste 3.800 de pagini.

Primul volum al acestei tetralogii se intitulează chiar: “Cele două feţe ale zidului” şi, începând din primele pagini şi capitole, cititorul descoperă, dintr-un jurnal-agendă ţinut oră de oră, paşii făcuţi către integrarea României în NATO de Preşedintele Emil Constantinescu şi echipa sa, din care a făcut parte, la vremea aceea, Generalul Constantin Degeratu, Şeful Marelui Stat Major al Armatei Române în perioada 1997-2000 şi consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Citim sub data 11 octombrie 1998 despre reuniunea Consililui Suprem de Apărare al Ţării, dezbaterile cu privire la Nota verbală nr. 98/1023 din 9.10.1998 trimisă de NATO, prin care se solicită acordarea de acces nelimitat asupra teritoriului iugoslav. Preşedintele Emil Constantinescu notează: “Andrei Pleşu… un răspuns pozitiv… Victor Babiuc: Trebuie să fim de partea NATO… Generalul Degeratu: Analizează cu o claritate şi o seriozitate parcă mai pregnant decât oricând – toate opţiunile, ipotezele şi consecinţele lor…”. Filmul evenimentelor este cuprins ca un scenariu perfect cum numai realitatea creează.

În aşteptarea proiecţiei de la ICR New York

Filmul acesta al memoriilor Preşedintelul Constantinescu reprezintă izvorul bogat al unui scenariu ce selectează câteva dintre momentele cele mai semnificative de arhivă, înlănţuite de regizorul Dumitru Alexe în pelicula Turning Point.

Şi cele patru volume din timpul dărâmării zidului, şi filmul Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000) reprezintă pentru contemporanii acestor evenimente şi urmaşii acestora o memorie inestimabilă şi un argument indiscutabil despre motivele care ne impun să transformăm, cu înţelepciune, istoria în memorie.

Institutul Cultural Român de la New York a legat acest proiect de două valori ale civilizaţiei dintotdeauna, ce definesc perechea plină de miez, memoria-culturii şi cultura-memoriei. Fără filmele documentare şi cărţile ce păstrează arhivele documentare şi mărturiile istoriei recente, nu putem vorbi de o memorie reală pe care actorii unor evenimente de ieri o transmit generaţiilor viitoare. Cu greu imaginaţia poate reconstitui adevărurile evenimentelor ce au marcat Europa şi lumea după căderea Zidului Berlinului, destrămarea Federaţiei Ruse şi ieşirea din regimul dictaturilor ce a avut loc în condiţii diverse în fostele ţări comuniste.

Relaţii privilegiate, decizii vizionare

Preşedintele Emil Constantinescu între Prof. Herbert Rubin şi Prof. Dr. Jose Alvarez

Filmul documentar Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000), cu o durată de 45 de minute, prezintă o istorie a relaţiilor privilegiate dintre Statele Unite ale Americii şi România, iniţiate şi construite de preşedinţii Emil Constantinescu şi William Jeferson Clinton, prin semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA.

La premiera nord-americană a acestui film la New York şi la difuzarea acestuia în premieră la Washington, DC au fost invitaţi: Preşedintele României, Emil Constantinescu (1996-2000), Generalul Constantin Degeratu, Marele Şef al Statului Major al Armatei Române în perioada 1997-2000, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, şi Dumitru Alexe, producătorul filmului şi director general al Studio Video Art.

Institutul Cultural Român a decis o diversificare şi multiplicare a numărului de evenimente prin care urma să se deruleze acest proiect, ţinând seama de polivalenţa semificaţiilor pe care un asemenea film ar urma s-o deschidă în orice audienţă, dar şi de specificul audienţei americane.

O primă opţiune a avut în vedere mediul universitar: New York University, Columbia University, Indiana University, Chicago University, Georgetown University (Washington, DC), Arizona University şi alte universităţi care au catedre de istorie recentă de geo-politică, de jurnalism şi film documentar. Urma ca într-un interval de timp foarte scurt să existe câteva întâlniri ale invitaţilor Institutului Cultural Român cu profesorii universitari şi studenţii acestor universităţi. Au contat în selecţia evenimentelor timpul, distanţele şi agenda universităţii.

De asemenea, s-a decis ca premiera mondială a filmului să se facă la Institutul Cultural Român de la New York, unde nu există presiunea unui timp limitat în derularea unor evenimente, criteriul ce funcţionează obligatoriu într-o universitate unde respectarea orarului este o condiţie sine qua non. A contat, de asemenea, şi criteriul audienţei, ţinând seama de faptul că universităţile americane au catedre celebre din lume, precum e aceea ce poartă la Chicago numele lui Mircea Eliade, cu un spaţiu mult mai redus decât acela pe care îl deţin la Bucureşti amfiteatre în care am studiat atâţia dintre noi.

Un afiş extrem de sugestiv al acestui proiect îl înfăţişează pe Preşedintele Constantinescu alături de Bill Clinton, într-o fotografie care a făcut înconjurul agenţiilor de presă, la vremea aceea, imortalizând momentul semnării parteneriatului strategic România-SUA. Afişul trimite la cele trei evenimente majore prin care s-a desfăşurat proeictul Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000), la New York şi la Washington, DC.

La New York University, o masă rotundă de neuitat

Întâlnirea cu profesorii şi studenţii de la New York University

Evenimentul organizat de ICR New York a avut onoarea să fie găzduit de două personalităţi ale mediului academic ce marchează dreptul internaţional în toată lumea. Invitaţii Institutului Cultural, Preşedintele Emil Constantinescu, generalul Constantin Degeratu, scriitoarea Doina Uricariu, director al ICR New York, şi producătorul Dumitru Alexe au fost întâmpinaţi într-o sală plină de profesori şi de studenţi de Jose Alvarez Prof. dr. de drept internaţional la catedra Herbert and Rose Rubinşi de profesorul Herbert Rubin, membru fondator al Hertzfeld & Rubin, PC, o somitate în domeniu, la fel de activ şi azi la cei 93 de ani împliniţi. Impresionant în cadrul acestei prime întâlniri a fost transformarea unui eveniment cultural şi academic într-unul al împărtăşirii unor experienţe umane ce au marcat destinele unor popoare diferite, pe diferite meridiane ale lumii.

Adresându-se studenţilor săi şi unor profesori cărora le-a condus doctoratul sau alte etape din parcursul carierei, profesorul decan Jose Alvarez n-a omis să se refere la condiţia sa de imigrant venit din Cuba în SUA şi la faptul că este imposibil să înţelegi numai din cărţi şi conferinţe tragediile şi dramele trăite de popoare din pricina unor dictaturi care le-au deturnat întregul sens al vieţii, al libertăţilor şi democraţiei. Profesorul Jose Alvarez a semnat capitole fundamentale, în lucrări colective, de referinţă, dintre care amintim: The Public International Law Regime Governing International Investment, The Evolving International Investment Regime: Expectations, Realities, Options, International Organizations as Law-Makers. De asemenea, profesorul Jose Alvarez a publicat sute de articole în domeniul său de specialitate.

Masa rotundă de la New York University, unde s-au prezentat şi câteva fragmente din filmul Turning Point, a combinat micro-conferinţele oaspeţilor români cu dinamica unor răspunsuri concentrate la întrebările puse de profesori şi de studenţi. Fiecare fragment din film şi fiecare argument de discurs au generat nu doar întrebări, ci şi o fundamentală empatie umană, transnaţională, dimpreună cu admiraţia audienţei faţă de câteva din momentele esenţiale ale istoriei post-decembriste din România.

Publicul a luat act, cu admiraţie, de conţinutul filmului şi mărturiile directe ale unor invitaţi care le-au vorbit despre istorie nu doar teoretic, ci şi având calitatea unor constructori şi decidenţi ai evenimentelor petrecute.

Sala Auditorium a găzduit un numeros public la proiecţia filmului Punctul de Cotitură. România-NATO

Preşedintele Emil Constantinescu a acordat interviuri la televiziunea americană CBS şi la agenţia de ştiri Novosti, legate de problematica filmului şi de importanţa aderării României la NATO, precum şi pe teme energetice. De asemenea, a mai acordat interviuri ziarelor româneşti din diaspora americană, pentru New York Magazine şi Romanian Journal.

Preşedintele Emil Constantinescu s-a întreţinut îndelung, alături de generalul Constantin Degeratu, cu profesorii şi studenţii, dăruind universităţii un volum al său de memorii în limba engleză. Unul din rezultatele acestei întâlniri s-a concretizat în invitaţia ce a fost adresată profesorului Jose Alvarez de a participa ca moderator, anul acesta, la o importantă întâlnire la înalt nivel, organizată de Preşedintele Emil Constantinescu în România, în perioada 9-21 noiembrie. La seria de evenimente grupate sub titlul Looking Back, Looking Forward – Twenty-Five Years From the Fall of Communism in Central and Eastern Europe vor participa lideri istorici din toată Europa Centrală şi de Est.

Profesorul Alvarez va fi însoţit, cu prilejul vizitei sale în România, de câţiva studenţi de la NY University, desemnaţi să participe la acest eveniment printr-un program de cercetare susţinut de NYU.

Cu acelaşi prilej, directorul ICR New York a primit confirmarea unor evenimente academice organizate de ICR NY cu NYU în programul din anul 2015, avându-i drept coordonatori de proiect pe Rareş Trifan, Răzvan Dinu şi Eduard Andrei. ICR New York colaborează în mai multe domenii cu New York University.

De la fereastra biroului de avocatură Hertzfeld & Rubin

La întâlnirea de la Georgetown University

Oraşul New York nu poate fi înţeles dacă nu ai şansa să arunci măcar o singură privire de la înălţimea etajelor cu două cifre ce descoperă uluitoare imagini spre zona comercială şi apele ce scaldă malul în multiple reflectări ale faţadelor birourilor moderne de sticlă.

Întâlnirea Preşedintelui Emil Constantinescu, a generalului în retragere Constantin Degeratu împreună cu membrii Camerei de Comerţ s-a desfăşurat având în faţa ochilor aceste imagini memorabile. Din acest birou se văd cu prisosinţă puterea economică a Americii şi impactul pe care vastitatea peisajului îl poate avea în dimensiunea proiectelor SUA.

Seria de evenimente academice a fost întreruptă, doar aparent, de întâlnirea pe care au avut-o înalţii oaspeţi ai ICR New York la Camera de Comerţ Româno-Americană, care s-a desfăşurat în elegantele şi prestigioasele birouri ale firmelor de avocatură Herzfeld & Rubin, PC, aflată în Districtul Financiar din New York.

Un subiect nou propus în discuţia ce a avut loc la Camera de Comerţ Româno-Americană s-a referit la Romania and the Geo-Politics of the Black Sea / România şi Geo-Politica la Marea Neagră. Acest subiect este de asemenea prezent în tetralogia Timpul dărâmării, timpul zidirii, de Emil Constantinescu. Există multe capitole care se referă, din diferite unghiuri, la problematica Mării Negre, incluzând şi trilateralele iniţiate în perioada preşedinţiei lui Emil Constantinescu, prin care România participă alături de alte ţări din sud-estul Europei, cu acces sau fără acces la bazinul Mării Negre, la proiecte de cooperare şi strategii fundamentale.

La Camera de Comerţ Româno-Americană amfitrionii evenimentului au fost Herbert Rubin, Elias Wexler şi Ştefan Minovici, colaboratorul şi prietenul domnului general Constantin Degeratu. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa şi sprijinul logistic al Consulului General al României la New York, doamna Ioana Gabriela Costache. Un sprijin logistic în organizarea multiplelor evenimente a primit ICR NY şi din partea Misiunii Permanente a României la Naţiunile Unite prin ajutorul doamnei Ambasador Simona Miculescu.

Un film ce va trebui să fie difuzat nu doar în America

În curtea Universităţii din Washington DC

Impactul filmului Turning Point. România-NATO (1996-2000), vizionat în întregime abia în Sala Auditorium a Institututlui Cultural Român din New Yok, a fost copleşitor din toate punctele de vedere.

Filmul a prezentat paşii aderării României spre NATO ca pe o ţintă naţională cu impact internaţional esenţial. Scenariul lui dens, plin de pelicule prezentate publicului în premieră, este susţinut de documente şi imagini de arhivă, dar şi de interviuri ce prezintă opinia unor lideri ai lumii, mulţi dintre ei protagoniştii evenimentelor prezentate pe parcursul celor 45 de minute ale acestui documentar: foşti şefi de stat, lideri politici şi militari din Europa Centrală şi de Sud-Est, ambasadori ai Statelor Unite în România şi oameni politici şi decidenţi de prim-plan ai României.

Documentarul este realizat în limba engleză şi subtitrat în limba engleză, în cazul interviurilor realizate cu personalităţile din Centrul şi Sud-Estul Europei.

Au fost utilizate documente din arhiva Ministerului Afacerilor Externe şi din arhiva preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000).

Sunt utilizate imagini video filmate de Dumitru Alexe, cameraman oficial, neremunerat, al preşedintelui Emil Constantinescu, în perioada 1996-2000, aflate în proprietatea Studio Video Art.

Filmul Punctul de cotitură. România-NATO (1996-2000) a avut premiera mondială în data de 10 octombrie 2014. El va fi difuzat în continuare la New York, Washington DC şi în atâtea universităţi din alte state americane, fiind adresat nu doar comunităţilor româneşti, ci şi instituţiilor şi fundaţiilor americane implicate în cercetarea istoriei recente. Drumul filmului “Turning Point. România-NATO (1996-2000)” către public abia a început.

La Georgetown University, în Washington, DC

Întâlnirea de la Camera de Comerţ Româno-Americană

Invitaţii ICR New York au fost primiţi la Georgetown University de un grup de studenţi din întreaga lume, inclusiv din fosta Iugoslavie, extrem de bine pregătiţi, care au pus întrebări punctuale ce demonstrau o cunoaştere a evenimentelor din Europa de Est, a României şi a istoriei ei. Cu siguranţă profesorul Dennis J. Deletant, autorul volumelor Romania Under Communist Rule, Colloquial Romanian: The Complete Course for Beginners, Communist Terror In Romania: Gheorghiu Dej and The Police State, 1948-1965 şi al volumului Istoria României, avându-i co-autori pe Mihai Bărbulescu, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, a format la Georgetown University studenţi masteranzi şi cercetători ai istoriei României de cursă lungă. Profesorul Dennis J. Deletant predă la Georgetown University şi este Visiting Ratiu Professor of Romanian Studies. Rolul său s-a văzut de-a lungul întregii sesiuni de întrebări şi răspunsuri care au punctat excepţionalele intervenţii ale invitaţilor români, precum şi introducerile substanţiale la acest eveniment, datorate doamnei Angela Stent, Director of the Center for Eurasian, Russian and East European Studies şi Professor of Government and Foreign Service la Georgetown University. Lucrările academice ale directorului Stent se concentrează pe relaţiile politice şi economice dintre SUA, Rusia şi Europa: Russia and Germany Reborn: Unification, The Soviet Collapse and The New Europe, Restoration and Revolution in Putin’s Foreign Policy, The Limits of Partnership: US-Russian Relations in the Twenty-First Century.

Center for Eurasian, Russian and East European Studies (CERES) a avut un rol esenţial în organizarea evenimentului de la Georgetown University. Evenimentul a fost onorat de prezenţa Ambasadorului României la Washington, DC, E.S. Iulian Buga. Doamna profesor Angela Stent, director CERES, a avut o remarcabilă intervenţie la început, definind contextul istoric, social, geo-politic al aderării României la NATO.

Din partea ICR NY, la evenimentul de la Georgetown University, a participat domnul Rareş Trifan.

În timpul discuţiei de la Camera de Comerţ Româno-Americană

Filmul va fi difuzat, de asemenea, într-un eveniment ce va fi organizat la Washington, DC de ICR New York, împreună cu Ambasada României din SUA. Filmul “Turning Point.România-NATO (1996-2000)” va fi difuzatşi în România, dar, conform declaraţiilor Preşedintelui Emil Constantinescu, difuzarea lui va începe după încheierea campaniei şi a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. Motivul acestei decizii nu este acela de a crea un suspans benefic în atragerea publicului.

Filmul Turning Point.România-NATO (1996-2000) este cu adevărat un film documentar de informare, şi nu de manipulare. Efectul lui va fi şi va rămâne întotdeauna unul de creştere a sentimentului de demnitate. România se va simţi întotdeauna mândră de toate opţiunile pe care le-a făcut începând din decembrie 1989, cu toate dezamăgirile, neîmplinirile şi sacrificiile.

O agendă încărcată la ICR New York

Preşedintele Emil Constantinescu la Georgetown University

Evenimentele ICR New York acoperă multiple domenii artistice şi direcţii culturale, concomitent cu proiectul Turning Point. Romania NATO, dezvoltat la New York şi Washington, DC.

Astfel, ICR New York a susţinut prezenţa tinerei autoare de bandă desenată Xenia Pamfil, cu cartea ei Mishka and The Sea Devil, publicată de editura americană Action Lab şi lansată la marele Târg Internaţional Comic Con 2014, dedicat benzii desenate, găzduit de Javits Center din New York. În aceeaşi perioadă, expoziţia de pictură a lui Alexandru Darida a fost transferată în spaţiul de protocol al Misiunii Permanente a României la ONU, unde va putea fi văzută în următoarea perioadă, după care va ajunge la Montreal, în Canada.

În Sala Auditorium, pe scara principală ce duce la ICR NY şi în spaţiul public de la Misiunea Permanentă a României la ONU, pot fi admirate splendidele imagini ale unor monumente de arhitectură brâncovenească, reunite în expoziţia realizată de prof. dr. architect Sorin Vasilescu. La intrarea în ICR NY se pot vedea afişul dedicat retrospectivei Radu Gabrea, alături de afişele Brâncoveanu, Emil Constantinescu şi Xenia Pamfil. Agenda acestor evenimente de mare prestigiu continuă: Festivalul de Film Românesc de la Miami, care a inclus şi filmul Nunta mută de Horaţiu Mălăele, film prezentat şi la ICR New York; filmul este însoţit de expoziţia de caricatură şi de un spectacol de teatru susţinut de acelaşi polivalent Horaţiu Mălaele; retrospectiva filmelor lui Radu Gabrea, deja afişată la ICR NY, se desfăşoară pe parcursul a trei zile de vizionări maraton, la Tribeca Screening Room şi în Sala Auditorium a ICR NY.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.