Lăsaţi-o mai moale, domnule Ambasador!

”Fără a pricinui vreo daună privilegiilor şi imunităţilor lor, este datoria tuturor persoanelor care se bucură de astfel de privilegii şi imunităţi să respecte legile şi reglementările statului unde au fost trimişi. Aceste persoane au, de asemenea, obligaţia de a nu se amesteca în treburile interne ale statului respectiv”

(Convenţia de la Viena, 1961, art. 41, 1)

La mijlocul secolului trecut, fiind unul dintre organizatorii Asociaţiei Internaţionale a Maşiniştilor, tatăl meu a fost ”împrumutat” Departamentului de Stat al Statelor Unite, ca să fie numit ataşat cu problemele Muncii al ambasadei americane la Tokyo. În acele vremuri, performanţele unui diplomat erau apreciate nu numai după ceea ce făcea el, dar şi în funcţie de cât de bine soţia şi familia sa reprezentau Statele Unite. Iar asta, pentru noi, copiii, însemna că ni s-au spus şi repetat adeseori, încă din primele clipe, cuvintele ”dacă nu te comporţi cum se cuvine, asta se va reflecta prost asupra ţării noastre”. După aceste vorbe urmau instrucţiuni amănunţite, dintre care una suna astfel: ”Niciodată să nu critici în public Japonia, sau orice altceva legat de ea”. ”Public” însemnând oriunde aceste critici puteau fi auzite de un japonez, sau chiar de o altă familie americană.

Fiica mea a primit aceleaşi sfaturi de la mine şi, aşa cum s-a întâmplat chiar de la începutul carierei mele diplomatice, cu toată generaţia mea, oricare dintre copiii personalului ambasadei, care se purta necuviincios, sau critica în public ţara unde fuseserăm trimişi, era luat de-o parte şi i se făcea o ”prelucrare”.

Aşa a fost pe atunci. S-ar putea ca astăzi copiii să fie învăţaţi aceleaşi reguli, se pare, însă, că unii diplomaţi americani – ambasadori sau însărcinaţi cu afaceri diplomatice, ca să fiu mai exactă – nu sunt. Scuza cea mai probabilă pe care o aduc în apărarea lor este că încearcă ”să ajute”, ”să încurajeze” o anumită ţară ”să facă corect ceea ce este de făcut”. Vrăjeală, prostii.

Prima îndatorire a unui diplomat este să urmărească, să promoveze, interesele propriei sale ţări. Statele Unite consideră, probabil corect, că este în interesul nostru ca alte ţări să prospere, să fie guvernate cum se cuvine, să fie paşnice. Nu este nimic rău în asta, problema nu este scopul fixat, ci drumul ales pentru a-l atinge.

A da sfaturi este o ”meserie” foarte înşelătoare şi riscantă. Mulţi oameni sau multe ţări nu vor să primească sfaturi, nu le plac sfaturile şi, dacă nu le-au solicitat ei înşişi, nu reacţionează pozitiv când le primesc. Prin urmare, este bine să se procedeze cu prudenţă atunci când este vorba de a da un sfat. Un sfat trebuie oferit, ”vândut”, uşurel, cu atenţie. Trebuie vorbit cu răbdare, cu grijă, trebuie să se priceapă ce crede şi ce simte cel vizat. Este ÎNTOTDEAUNA prudent să nu dai sfaturi în public, dacă vrei să obţii rezultate mulţumitoare. Expunându-l publicului, s-ar putea să-l bagi pe celălalt în sperieţi şi, astfel, să-l faci să accepte sfatul tău, dar acest fel de a proceda aproape sigur te va costa deteriorarea relaţiei tale cu cealaltă parte.

A dori tot ce este mai bun pentru o altă ţară – deşi, tradiţional vorbind, asta nu face parte din îndatoririle unui diplomat – nu înseamnă, în mod necesar, ceva negativ. Dar a încerca să forţezi o altă ţară să facă ceva anume, sau să faci declaraţii publice neplăcute, spunând ţării unde ai fost trimis ce are de făcut, acesta este un lucru nepotrivit, pentru că este contraproductiv. Cel care dă ”sfaturile” s-ar putea simţi o persoană importantă, ar putea chiar să apară la televiziuni… dar aşa ceva nu este ceea ce un diplomat ar trebui să facă, pentru că un diplomat trebuie să fie eficient, nu numai ”faimos”, iar cele pomenite adineaori nu-s căile către eficienţă, ca să nu spunem că sunt potrivnice Convenţiei de la Viena, dacă se mai acordă, cumva, vreo atenţie tratatelor şi convenţiilor. Iar aceste ”căi” nu sunt ineficiente doar pe moment, adeseori ele ”contaminează” totul, întreaga relaţie bilaterală.

Un diplomat adevărat vorbeşte liniştit, pe un ton temperat şi vorbeşte cu guvernul. Vorbeşte NUMAI cu guvernul ţării unde este trimis, şi nu cu publicul. Vorbeşte în termenii cei mai curtenitori şi prietenoşi cu putinţă. Și, mai presus de toate, un diplomat – un diplomat adevărat – nu cade pe spate, ispitit de o publicitate ieftină, sau că e ”faimos”, ori ca să facă pe placul celor care l-au îndrumat să spună ce a spus. Publicitatea ieftină ar putea aduce stări plăcute, dar nu serveşte cum se cuvine America, sau România.

Este timpul, domnule Ambasador, s-o lăsaţi mai moale. Faceţi paşi înapoi. Ciocu’ mai mic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Kiki Skagen Munshi 15 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.