Lavrov denunță „politizarea” uciderii lui Boris Nemțov

Uciderea opozantului rus Boris Nemțov nu trebuie folosită pentru a obține câștiguri politice, a pledat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-un discurs susținut luni la reuniunea Consiliului ONU pentru drepturile omului la Geneva, potrivit DPA și AP, citate de Agerpres.

Uciderea lui Nemțov este o „crimă odioasă care va fi investigată până la capăt”, a dat asigurări Lavrov, adăugând că „încercarea de a utiliza în scopuri politice uciderea mișelească” a opozantului rus este „condamnabilă”.

„Trebuie să evităm orice politizare a agendei drepturilor omului sau, mai rău, utilizarea ei ca instrument pentru alimentarea confruntării”, a spus ministrul rus.

De la tribuna înaltului for, Lavrov a promis că autorii asasinatului de vineri vor fi aduși în fața justiției, indicând că președintele Vladimir Putin supervizează personal ancheta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.