Lăzăroiu: „Are dreptate Dragnea? Poate”

Fostul consilier al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, consideră că Liviu Dragnea are „poate” dreptate în cazul inițiativei privind traseismul aleșilor locali, apreciind în același timp că soluția este „un truc ieftin”.

„Dupa cum știți, primarii care pleacă de la un partid la altul își pierd mandatul de primar. Dragnea propune acum să suspende efectele legii pentru două săptămâni, chiar acum înainte de campania electorală. Adica să dea liber la sărit din barca, după care să-i blocheze pe primari în noua barcă. Povestea nu mă impresionează decât într-un singur sens: dupa 25 de ani de „democrație” asta e mlaștina în care ne bălăcim. Bun, să nu fim severi, un sfert de secol de orbecăiri instituționale prin ceturile occidentale nici nu înseamnă prea mult. Are dreptate Dragnea? Poate. Decât să vezi primari care sunt înscriși într-un partid și joacă în campanie pentru partidul aflat la putere, mai bine să îi vezi onest înregimentați într-un singur partid”, scrie Lăzăroiu pe Facebook.

Lăzăroiu afirmă în același timp că soluția lui Dragnea „este un truc ieftin, ieșit din disperarea alegerilor care tocmai se apropie”. „Știe că primarii unui partid nu și pot pune însemnele PSD, câtă vreme nu sunt oficial înregimentați. Ei doar promit să trădeze și să scoată oamenii la vot. Dragnea însă n-are nevoie de promisiuni, el îi vrea îmbrăcați în geci rosii cu trei trandafiri, în așa fel încât să i vadă lumea din sat branduiți cu PSD”, afirmă fostul consilier prezidențial.

În opinia lui Lăzăroiu, „nu asta e problema reală, adică ce propune Dragnea”. „Problema e alta și e mult mai profundă: nu poți să ai democrație în feudalism. De ce pleacă cei mai mulți primari? Pentru că sunt niște cerșetori la poarta baronilor și guvernului. Pentru că nu primesc bani decât dacă slujesc politic puternicii zilei. Dar de ce nu au primarii bani? Pentru că nu există o descentralizare reală, pentru că avem localități falimentare, care nu se pot auto-susține financiar, pentru că teritoriul României este înca organizat comunist, ca pe vremea lui Ceaușescu.. Și asta se întâmplă pentru că o clică organizată în partide nu are niciun interes să elibereze acești sclavi tristi. De câte ori sunt în opoziție promit că atunci când ajung la putere vor elibera sclavii, când ajung la putere se folosesc de ei. La rândul lor sclavii au alți sclavi; alegătorii ținuți cu ajutoare sociale. Și uite așa nu vom ieși niciodată din acest cerc vicios al sărăciei, baronatelor, pe scurt, un soi de feudalism târziu deghizat în democratie”, crede Lăzăroiu.

Președintele executiv al PSD Liviu Dragnea a anunțat, vineri, la Suceava, că propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul.

Un astfel de act normativ adoptat ar putea avantaja PSD, partidul lui Tăriceanu și partidul Elenei Udrea, care au racolat până acum parlamentari de la PNL și PDL. Astfel, odată actul normativ adoptat, cele trei partide vor putea racola de la alte partide primari, șefi de consilii județene, consilieri, nu doar parlamentari. În prezent, aleșii locali care renunță la partidul din care fac parte pentru oricare alt partid își pierd mandatul.

Dacă va fi adoptată o ordonanță în acest sens, Emil Boc, spre exemplu, nu va mai avea nicio problemă să treacă la partidul lui Udrea, fără să-și piardă mandatul de primar al Clujului. Iar Boc nu este singurul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.