Lăzăroiu către Ponta: „Hai, Viorele, puțin curaj și în decembrie îți iei popcorn”

Fostul consilier al lui Traian Băsescu Sebastian Lăzăroiu consideră că dacă premierul Victor Ponta „dă ordonanța de urgență cu liber la migrația aleșilor locali, pierde alegerile cu o probabilitate de 100%”. „E greșeala care umple paharul”, crede Lăzăroiu.

„Hai, Viorele, puțin curaj și în decembrie îți iei popcorn să te uiți la învestirea noului președinte”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

Vorbind despre aceeași ordonanță, Lăzăroiu afirma la sfârșitul săptămânii trecute că „poate” Liviu Dragnea.

„După cum știți, primarii care pleacă de la un partid la altul își pierd mandatul de primar. Dragnea propune acum să suspende efectele legii pentru două săptămâni, chiar acum înainte de campania electorală. Adica să dea liber la sărit din barca, după care să-i blocheze pe primari în noua barcă. Povestea nu mă impresionează decât într-un singur sens: dupa 25 de ani de „democrație” asta e mlaștina în care ne bălăcim. Bun, să nu fim severi, un sfert de secol de orbecăiri instituționale prin ceturile occidentale nici nu înseamnă prea mult. Are dreptate Dragnea? Poate. Decât să vezi primari care sunt înscriși într-un partid și joacă în campanie pentru partidul aflat la putere, mai bine să îi vezi onest înregimentați într-un singur partid”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.