Lăzăroiu: Ponta vrea să folosească STS în folos propriu

Fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, susține într-o postare pe Facebook, că solicitările premierului Victor Ponta de a trece STS în subordinea Ministerului de Interne, dar și cea de demitere a generalului Marcel Opriș, au legătură cu intenția liderului PSD de a-i urma președintelui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Sebastian Lăzăroiu scrie că “Lipsa de coordonare în cadrul comandamentului pentru situații de urgență a dus la moartea unei tinere: Aura Ion. Ponta avea responsabilitate directă în această coordonare”, însă șeful Guvernului, pe perioada accidentului a mers “la o emisiune și s-a răfuit cu adversarii politici”, după care a mers la o “chermeză la restaurant cu presa”.În final, fostul consilier al președintelui Traian Băsescu susține că premierul Victor Ponta gestionează urmările tragicului accident din Munții Apuseni, în care au pierit doi oameni, astfel încât să “scoată un profit politic”.

“Și, ca să fie complet tacâmul, în loc să nu doarmă noaptea, pentru că are un mort pe conștiință, ce face premierul? Se gândește cum să scoată un profit politic de pe urma celor două cadavre. Și îi vine ideea să ceară demisia șefului STS și, atenție!, trecerea STS în subordinea Ministerului de Interne. De ce? Pentru că vrea să se facă președinte anul asta și vrea să folosească acest serviciu de telecomunicații speciale în folos propriu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.