Leancă: Chișinăul subvenționează regimul separatist din Transnistria

Autoritățile de la Chișinău continuă să subvenționeze regimul separatist din Transnistria, a declarat fostul premier Iurie Leancă într-un interviu pentru România Liberă, potrivit independent.md.

Vorbind despre interconectarea sistemelor energetice din România și Republica Moldova, Leancă a criticat partidele de dreapta care, în 2015, au blocat relațiile cu UE și FMI, spunând totodată că acestea subvenționează regimul separatist din Transnistria, cumpărând energie de acolo.

„În ultima vreme, la Chișinău nu a existat un interlocutor nici pentru România, nici pentru Bruxelles, nici pentru Berlin. Nu s-a mai făcut nimic, spre exemplu, în domeniul interconectării, deși, dacă am avea interconectarea pentru energie electrică (cu România – n.r.), aceasta ar putea fi cu 40 la sută mai ieftină decât ce cumpărăm noi din Transnistria: pe de o parte, sunt tarife mult mai mari și, pe de altă parte subvenționăm un regim separatist”, a spus fostul premier.

Leancă nu crede în buna-credință a liderilor Alianței pentru Integrare Europeană 3 și spune că unii dintre ei „întruchipează alte valori decât mersul spre UE, cel puțin așa rezultă din acțiunile lor”.

Fostul premier atenționează, totodată, că Republica Moldova are nevoie de „o misiune (europeană – n.r.) care să pună presiune pe Guvern pentru a lăsa justiția independentă”.

„E ușor să spui să treacă DNA Prutul, dar e mai complicat să vrei să faci ce face DNA. Experți europeni avem încă din 2014, dar e nevoie de mai mult decât atât, de o misiune care să pună presiune pe Guvern pentru a lăsa justiția independentă”, a spus Leancă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.