Lector de la Academia de Poliţie, acuzat de plagiat

Un lector de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” este acuzat de plagiat de către fostul procuror Doru Ioan Cristescu, după ce acesta a descoperit, în mai multe publicaţii, articole identice cu fragmente din cărţi, dar şi din articole scrise de el. În timp ce fostul procuror spune că e vorba de plagiat, lectorul incriminat e de părere că e vorba doar de un ”incident editorial regretabil”.

Cele trei articole suspectate de plagiat au apărut sub semnătura lectorului universitar doctor Gianina Anemone Radu. Primul dintre ele este ”Administrarea probelor multimedia”, despre care Doru Cristescu spune că este o copie fidelă, dar parţială, a articolului ”Puncte de vedere privind administrarea şi expertizarea probelor multimedia”, apărut pe site-ul www.revistapentrupatrie.ro la data de 20 mai 2014. Iniţial, sub semnătura fostului procuror şi a avocatului Victor Cătălin Enescu, acelaşi conţinut fusese publicat pe site-ul www.juridice.ro, la data de 4 martie 2014, dar semnat de către autorii reali şi care face parte integrantă din lucrarea ”Prolegomene privind administrarea şi expertizarea probelor multimedia”, ieşită de sub tiparul Editurii Solnnes, Timişoara, în luna noiembrie 2013.

Cel de-al doilea articol incriminat, intitulat ”Unele aspecte privind sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a actelor de terorism”, a apărut în revista ”Studii de securitate publică”, vol 3, numărul 3(11) iulie-septembrie 2014, sub semnătura Gianinei Anemona Radu. Fostul procuror şef birou investigarea infracţiunilor de terorism şi contra siguranţei naţionale, din cadrul structurii centrale a DIICOT, e de părere că şi acest articol este un ”copy paste” după cel intitulat ”Sesizarea organelor de urmărire penală prin constatarea infracţiunii flagrante în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a actelor de terorism. Elemente de tactică criminalistică”, apărut pe site-ul www.juridice.ro, în 10 martie 2014, sub semnătura autorilor Doru Ioan Cristescu şi Victor Cătălin Enescu.

În sfârşit, cea de-a treia acuzaţie de plagiat se referă la articolul ”Consideraţii cu privire la procedeul probator al predării de obiecte, înscrisuri sau date informatice”, apărut sub semnătura lectorului universitar Gianina Radu, în revista ”Studii de Securitate Publică”, Vol. 4, nr.2(14), aprilie – iunie 2015. Fostul procuror Cristescu e de părere că acest articol ar fi şi el o copie a celui intitulat ”Despre actele de procedură în procesul penal. Procesul probator al predării de obiecte, înscrisuri sau date informatice. Dispunea de către procuror şi efectuarea acestui procedeu probator”, publicat pe site-ul www.juridice.ro în 10 februarie 2015 şi semnat de cei doi coautori, Cristescu şi Enescu.

”Am încunoştiinţat atât redacţia revistei «Pentru patrie», cât şi pe cea a publicaţiei «Studii de securitate publică», precum şi conducerea Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», despre ceea ce am descoperit cu privire la activitatea autorului de texte copiate, lector Geanina Anemone Radu. Dacă ar fi fost vorba de o singură situaţie de plagiat, o puteam asocia cu o greşeală, ori cu o scăpare de nemenţionare a sursei, dar când e vorba de trei materiale, autorul va trebui să răspundă pentru faptele sale. Conţinutul articolelor mele a fost însuşit fără scrupule chiar de un formator al oamenilor legii. Din punctul meu de vedere, în acest caz, este vorba de intenţie directă, în care s-a realizat fuziunea dintre factorul intelectiv şi cel volitiv”, a declarat, pentru cotidianul.ro, Doru Ioan Cristescu, de al cărui nume se leagă instrumentarea unor importante dosare, printre care şi cel intitulat de presă ”Dosarul Alro”.

”În timpul scurs de la semnalarea incidentului editorial, am reuşit să clarific sursa şi cauza problemelor editoriale semnalate de către dl. Dr. Doru Ioan Cristescu. Astfel, într-adevăr, dintr-o regretabilă eroare, în locul articolelor realizate de subsemnata pe temele de cercetare juridică enunţate au fost publicate materiale din bibliografia de studiu şi cercetare aparţinând mai multor coautori, între care şi dl. Dr. Doru Ioan Cristescu. Deşi eroarea este regretabilă şi mi-o asum, ea este evident lipsită de intenţie fiind determinată de identităţi ale temelor de cercetare. Vă asigur că pentru a dovedi buna credinţă şi probitatea profesională, am iniţiat toate măsurile necesare de îndreptare a erorii editoriale comise”, a declarat, pentru cotidianul.ro, Gianina Radu. Ea este în învăţământul superior din anul 1997, iar la Academia de Poliţie se află din anul 2003. Gianina Anemone Radu predă ”Drept procesual penal” şi are gradul universitar de lector.

Sesizarea de plagiat, a fostului procuror şef DIICOT, structura centrală, se află în dezbaterea Comisiei de etică din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, din prima săptămână a lunii noiembrie 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.