Legături primejdioase din tinereţea premierului Ponta

În 2014, Victor Ponta spunea că nu îl cunoaşte pe Claudiu Florică, unul dintre actorii principali ai scandalului Microsoft. Evenimente de acum 11-12 ani demonstrează contrariul. O ştire din 2003, cireaşa de pe tort.

O ştire mai veche…

Pe 30 octombrie 2014, cotidianul.ro publica o serie de declaraţii ale liberalului Ludovic Orban privind implicări ale premierului Victor Ponta în afacerile Microsoft şi EADS. Anterior acestor declaraţii făcute de Ludovic Orban, în presă au apărut articole privind implicarea lui Victor Ponta în afacerea Microsoft. Concret, s-a publicat pe 30 septembrie un document al DNA în care un martor făcea referire la implicarea lui Ponta. Imediat, premierul a negat vehement implicarea, a negat că l-ar cunoaşte pe Claudiu Florică şi a precizat că documentul prezentat iniţial de Mediafax nu este unul oficial, adăugând că nu mai era şeful Corpului de control al premierului în perioada prezentată de respectivul martor.

actualizată luni seara

Luni seara, la Realitatea TV, un ziarist care a condus departamentul de investigaţii la fostul cotidian “Ziua” a făcut o serie de precizări interesante privind legături dintre Victor Ponta şi Claudiu Florică. „Deci o să vedeţi că în partea cu Microsoft, Ponta era şeful unei asociaţii de tineret care era sponsorizată fix de Florică, deci de zona lui Florică, sponsorizare directă. Deci prima era Asociaţia pentru Sprijinirea Tinerilor, că Ponta era atunci şeful Corpului de control şi asociaţia asta era sponsorizată chiar de Florică. Florică s-a gândit el să pună de o afacere şi-l trimite pe Ponta să preseze Ministerul Educaţiei. Ponta face un raport pe care noi l-am dat în «Ziua» atunci, la vremea aia, câtă nevoie este, domne, de licenţele Microsoft în şcoli. Deci în vremea aia lumea nu prea avea calculatoare, nu prea era netul pe piaţă. Dar era nevoie masiv de licenţe Microsoft. Vine Ponta cu raportul, se presupune, apare Florică imediat cu firma lui şi imediat la Adrian Năstase, prin Dan Nica, sunt convocaţi cei de la Microsoft, care, repet, sunt şi uimiţi că ei se propun la şpagă şi ei după aia execută. Mai mult, cumpără ceva fabulos, 50 şi ceva de mii de licenţe pe care după aia spun că le închiriază. Mai departe Tăriceanu dublează. Vine Boc, care ia de trei ori mai mult”.

Surprize, surprize

Luăm sub beneficiu de inventar declaraţiile ziaristului respectiv (Bogdan Comaroni), dar am găsit ceva destul de interesant. Este vorba de lista membrilor fondatori ai asociaţiei la care se referea Comaroni, cu menţiunea că numele corect este Asociaţia pentru Promovarea Tinerilor. Aici apar, alături de Victor Ponta, mai multe nume, astăzi publice.

Lista fondatorilor APT în 2002

  • Mihai Pascadi (Membru fondator, 39 de ani) – Director General – Avantera Consulting;
  • Ion Bazac (Membru fondator, 34 de ani) – Ministru Secretar de Stat – Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;
  • Simona Culcea (Director Executiv, 28 de ani) – Consilier al Secretarului General al Partidului Social Democrat;
  • Dan Gritac (Membru fondator, 37 de ani) – Preşedinte şi Director General – ROMPAC;
  • Cozmin Guşă (Preşedinte APT, 32 de ani) – Secretar General al Partidului Social Democrat;
  • Peter L. Imre (Vicepreşedinte APT, 40 de ani) – Corporate Affairs Director, Philip Morris România;
  • Patricia Osmani (Vicepreşedinte APT, 31 de ani) – Avocat asociat – Stefanica, Osmani & Asociaţii;
  • Sorin Oancea (Membru fondator, 38 de ani) – Director General – Antena 1 TV;
  • Victor Ponta (Membru fondator, 30 de ani) – Procuror – şef al Corpului de Control al Primului Ministru;
  • George Marius Paunescu (Membru fondator, 27 de ani) – Project Manager – B1 TV;
  • Khalil Chahine (Membru fondator, 34 de ani) – Director Executiv – Romanel;
  • Şerban Roibu (Membru fondator, 26 de ani) – Director General – Management Capital Invest SA;
  • Elan Schwartzenberg (Membru fondator, 34 de ani); Preşedinte – Exclusiv Media;
  • Mihaela Nicola Szigeti (Membru fondator, membru Consiliu Director APT, 34 de ani) – Director General – Ogilvy& Mather România;
  • Florin Vasilica (Membru fondator, 33 de ani) – Director de ţară pentru România şi Bulgaria, JP Morgan. (sursa listei – Adevărul/2002)

Victor Ponta şi Cozmin Guşă s-au retras din conducerea APT pe 2 februarie 2004, activând ca simpli membri în lunile următoare.

Cireaşa de pe tort

Vă prezentăm o ştire Agerpres din buletinul de la ora 17.00 din ziua de marţi 16 decembrie 2003: La sediul Asociatiei pentru Promovarea Tinerilor (APT) din Capitala a fost lansat, marti, Centru IT de Studiu si Documentare, destinat studentilor si tinerilor someri aflati în cautarea unui loc de munca sau a unor burse de studiu, realizat de APT, în parteneriat cu Compania Microsoft Romania.

Programul acestui Centru face parte dintr-o initiativa mai ampla a cunoscutei companii americane de calculatoare Microsoft, proiectul intitulat „Unlimited Potential” (Potential nelimitat), lansat recent la nivel mondial, care are ca scop dezvoltarea de solutii IT vizând crearea unor beneficii sociale. Centrul IT din Bucuresti a fost dotat cu 15 computere conectate permanent la Internet si cu doua imprimante de retea, valoarea investitiei Microsoft ridicându-se la suma de 50.000 de dolari. De asemenea, Centrul este destinat tinerilor absolventi de facultate preocupati de gasirea unor burse de studiu sau celor care doresc sa obtina informatii pentru realizarea unor proiecte de cercetare, accesul la resursele software sau prin Internet în acest scop fiind gratuit. Centrul va fi deschis cinci ore pe zi, accesul facându-se în baza legitimatiei de student sau a unei adeverinte de somaj. În cadrul Centrului IT, APT va organiza, în perioada urmatoare, pentru tinerii interesati, cursuri gratuite de utilizare a calculatorului, sustinute de voluntari specialisti în computere”.

Mai adăugăm la ştire că la conferinţa de presă au participat Cozmin Guşă şi Claudiu Florică. Deci este vorba de APT-ul care îl avea şi pe Victor Ponta în conducere. Este greu de crezut ca Victor Ponta să nu-l fi cunoscut pe reprezentantul firmei care sponsoriza o asociaţie în board-ul căreia el era. Orice alte comentarii sunt de prisos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.