Legea dării în plată va normaliza piaţa imobiliară

Legea dării în plată va normaliza piaţa imobiliară, aceasta este principala concluzie a dezbaterilor conferinţei anuale dedicate pieţei imobiliare din ţara noastră ce a fost organizată de Institutul de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică (IRICE) în 29 februarie 2016, potrivit unui comunicat trimis Bursa.

„Trebuie înţeles adevărul fundamental că piaţa imobiliară nu trebuie să fie o piaţă dedicată marilor afaceri, tunurilor şi excrocheriilor, obiectivul normal al acestei pieţe este să ofere locuinţe celor care au nevoie de ele. Ori exact aici loveşte legea dării în plata, în marii exploatatori imobiliari, în cei care vor să facă profit de la o luna la altă, în cei care speculează, şi în schimb îi va readuce în piaţă pe cei care au nevoie de o casă”, se arată în comunicat.

Profesor dr. Anton Caragea a apreciat în deschiderea mesei rotunde că este normal faptul că preţurile vor scădea drastic „şi este perfect că se întâmplă aşa, deoarece preţurile nu trebuie stabilite de speculatori ci de economia reală şi aceasta cere ca preţurile să fie reduse cu încă 50%”. În opinia acestuia, exact acest lucru va face Legea dării în plată: va normaliza piaţa locuinţelor.
Potrivit experţilor prezenţi la conferinţă, piaţa imobiliară scădea înainte de legea dării în plată, aceasta fiind o tendinţă normală într-o ţară săracă. Tendinţa era previzibilă încă din toamna lui 2015, când experţii imobiliari au înţeles că anii 2015 şi 2016 vor aduce în sfârşit scăderi de preţuri „sensibile şi radicale”, ce permit repunerea în activitate a pieţei imobiliare, cu reduceri de 25-30%, pe diverse segmente ale pieţei imobliare.
Conform estimărilor, reducerile vor continua şi în această primăvară şi vară cu valorile obişnuite, de sezon, de 10-15%.

Deja în ianuarie şi februarie 2016 au existat reduceri sensibile ale preţurilor, ceea ce arată o tendinţă de normalizare a pieţii şi de racordare la posibilităţile economice ale clienţilor, dar mai este nevoie de încă trei-patru ani de scăderi similare pentru a se obţine preţurile normale, au apreciaţi toţi experţii prezenţi.
Potrivit acestora, anul 2016 va aduce noi scăderi marcante de preţuri, iar reducerile în sectorul imobiliar vor fi de până la jumătate din actualele preţuri. Tendinţa este aceeaşi: piaţa să se stabilizeze la aproximativ 200 de euro metrul pătrat construit şi investiţia imobiliară să redevină atractivă pentru cumpărători.

O statistică interesantă a arătat că cine a cumpărat anul trecut o proprietate a pierdut deja 20% din valoare. „Scăderea de valoare, de la 1.200/1.300 de euro pe metrul pătrat construit, la 650-450 de euro, nu reprezintă decât un început, timid, al normalizării pieţii proprietăţilor imobiliare româneşti”, se arată în comunicat.

Prognoza experţilor de la conferinţă este că evoluţia pieţei imobiliare în 2016 va fi în continuare una negativă, mult accelerată de: agravarea crizei economice la nivel european şi mondial, reducerea economiei româneşti şi în acest an, piedicile în faţa creditării, fiscalitatea ridicată, prognozele economice negative.
La acestea se mai adaugă: creşterea impozitelor pe teren şi proprietăţi cu peste 60% prevăzută în noul Cod Fiscal, reducerea veniturilor agenţilor economici şi zona de instabilitate strategică în care se află România, ca urmare a crizei din Ucraina.
Potrivit sursei citate, cel mai afectat de scăderile de preţuri va fi palierul proprietăţilor din zonele periferice şi de provincie şi zona vilelor de vacanţă cu reduceri de aproximativ 50% şi o nouă scădere de 40%-50% este prognozată pentru zona proprietăţilor din Bucureşti.

„Preţul trebuie să ajungă la valoarea considerată normală, de referinţă, de aproximativ 200-250 de euro pe metru pătrat construit, în zonele de prim rang din Bucureşti. La fel ca anul trecut, printre factorii responsabili de scăderea preţurilor se enumeră: criza gravă a sistemului bancar, scăderea economiei româneşti din ultimii ani, scăderea sumelor destinate investiţiilor, reducerea drastică a veniturilor reale ale populaţiei, scăderea masivă a veniturilor românilor ce muncesc în afara graniţelor, fiscalitatea excesivă, etc”, menţionează comunicatul.
O altă prognoză a specialiştilor de la conferinţă este că vor accelera scăderile de preţuri şi apariţia pe piaţă a peste 120.000 de apartamente, vile şi case ce au fost deja confiscate de bănci, ca urmare a dificultăţilor financiare ale proprietarilor, în 2015.

„Dificultăţile legislative şi procesele au împiedicat încă băncile să scoată în vânzare acest uriaş patrimoniu imobiliar, ce va reduce consistent preţurile de pe piaţă”, precizează sursa citată.

Aceste proprietăţi vor ajunge pe piaţă, în cadrul licitaţiilor bancare, cu preţuri între 50% şi 25% din preţul original, provocând o adevărată avalanşă a preţurilor în acest an, estimează analiştii. Astfel, garsonierele situate în zone centrale se vând la sume între 15.000 şi 20.000 de euro, apartamentele cu două camere cu 25.000 de euro şi cele de trei camere cu 35.000 de euro, vilele peste 200 de metri pătraţi cu 35-40.000 de euro, cu condiţia să fie în zone centrale, şi cu 20.000 de euro în zone perferice.

„Preţurile terenurilor în Bucureşti, după ce au cunoscut deja o scădere cu 50% în 2015, vor scădea din nou cu încă 50%, la un preţ inferior celui de 50 de euro pe metru pătrat, în centrul Bucureştiului ceea ce va permite în viitor reînceperea construcţiilor la noile preţuri reduse. Au apărut pe piaţa şi trag în jos rapid preţurile: peste 50.000 de hectare de terenuri construibile, intra-vilane, la care se adaugă şi un fond imobiliar de peste 3.000 de vile, în zone precum Colentina, Bucureştii Noi, Pipera, Băneasa, Dămăroaia etc. Marja de discuţie pentru o proprietate a scăzut la 50% din preţul afişat, dacă până acum oferta şi contra-oferta erau de circa 10%-15% din preţul de listă, acum contra-oferta ajunge la 50% din preţul cerut iniţial”, se mai arată în comunicat.
În ceea ce priveşte investiţiile străine pe piaţa autohtonă, experţii au subliniat: „Trebuie să înţelegem două lecţii evidente: pe piaţa internă numărul redus al cumpărătorilor şi veniturile instabile blochează achiziţiile majore, iar investitorii străini pleacă, nu vin în ţara noastră. România nu este o piaţă interesantă pentru investitorii imobiliari deoarece nu a reuşit să iasă din criză, să ajungă la preţuri normale de 200 de euro”.

Până la reformarea pieţei imobiliare, România, la preţuri de 400 sau 500 de euro metru pătrat, nu este atractivă câtă vreme un investitor va găsi acelaşi oportunităţi în Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia sau Grecia la preţuri de sub 100 de euro metru pătrat construit, au atras atenţia participanţii la conferinţă.
„În România piaţa este blocată complet datorită incapacităţii de a înţelege evoluţiile economice mondiale, cu un fond locativ îmbătrânit şi uzat, cu o populaţie săracă şi cu o economie în regres. România nu este atractivă pentru investiţii imobiliare. Legea dării în plat[ este un pas spre normalizarea pieţei şi spre înţelegerea evidenţelor: timpul escrocheriilor imobiliare în România a luat sfârşit”, a fost concluzia conferinţei.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.